7.

Butumites, între timp, cunoscînd mulţimea celţilor, se temea ca, din pricina nestatorniciei firii ca şi a avântului lor de neînfrînt, să nu-i vadă că intră în cetate, ocupînd-o. Dîndu-şi seama totodată şi că satrapii din cetate erau destul de puternici faţă de trupele sale, astfel că puteau, dacă vroiau, să-i ia prizonieri şi să-i omoare, a luat imediat cheile porţii. Astfel, acum nu mai era decît o singură poartă prin care se putea intra şi ieşi, celelalte fiind închise de teama celţilor din împrejurimi. Avînd cheile acestei porţi, s-a gîndit că acum trebuie ca, printr-o viclenie, să micşoreze numărul satrapilor, pentru a se asigura că îi sînt supuşi şi să-i împiedice, să pună la cale ceva împotriva lui. De aceea i-a chemat la el şi i-a sfătuit să meargă la împărat, daacă vor să obţină de la acesta mulţi bani, să primească onoruri de seamă şi să se bucure de împărţirile anuale de bani. După ce i-a convins pe turci, în timpul nopţii a deschis poarta şi, pe locul din apropiere, i-a trimis în grupuri mici unii după alţii la Rodomir şi la Monastras, mixobarbarul, care se aflau în apropierea fortăreţei cunoscute sub numele de Sf. Gheorghe, şi cărora le poruncise să-i trimită la împărat imediat ce vor debarca, fără să-i mai ţină totuşi cîtuşi de puţin pentru a nu se putea alia cu turcii trimişi în urma lor şi a pune la cale vreun atac împotriva romeilor.