3

Bohemond şi-a păstrat gîndul care-i venise atunci. În vreme ce planurile sale se îndeplineau întocmai, a venit un om, spunînd că o mulţime nesfîrşită de agareni se apropiau pentru a-i ataca sub conducerea unui oarecare Kurpagan, căpetenie din Chorassan. Aflînd aceasta, Bohemond, care nu vroia să-i dea Antiohia onia lui Tatikios, potrivit cu jurămîntul făcut mai înainte în faţa împăratului, dorind-o pentru sine, a pus la cale un plan viclean pentru a-l sili pe Tatikios să plece fără voia lui: „Vreau să-ţi dezvălui o taină, prin care mă îngrijesc de salvarea ta. A ajuns la urechile conţilor un zvon care le-a tulburat sufletele: împăratul l-a îndemnat pe sultan să trimită împotriva noastră pe oamenii care vin de la Chorassan. Conţii sînt încredinţaţi de aceasta şi uneltesc împotriva vieții tale. Eu îmi fac datoria să te previn de pericolul care te ameninţă; tu ai datoria ca pe viitor să te îngrijeşti de tine şi de trupele tale, de sub comanda ta”. Tatikios, văzînd atunci că foametea era mare (căci capul de bou se vindea cu 3 stateri de aur) şi, pierzînd orice speranţă de a cuceri Antiohia, a plecat de-acolo: s-a îmbarcat pe corăbiile romeilor care se aflau ancorate în portul Soudi şi s-a îndreptat spre Cipru, pe care l-a cucerit.

Share on Twitter Share on Facebook