7.

Latinii, slăbiţi în cea mai mare măsură de foame şi de asediul neîntrerupt, s-au dus să-l caute pe Petru, episcopullor care fusese odinioară bătut la Helenopolis, aşa cum a arătat istorisirea noastră mai înainte ¹⁹⁰ , şi i-au cerut sfatul. Acesta le-a răspuns: „Aţi făgăduit că vă veţi păstra curaţi pînă cînd veţi ajunge la Ierusalim, dar după cum socot, v-aţi călcat promisiunea. De aceea Dumnezeu nu vă mai ajută acum la fel ca înainte. Trebuie, aşadar, să vă întoarceţi spre Domnul şi să vă plângeţi greşelile voastre în pînză de sac şi în cenuşă, dovedindu-vă căinţa cu lacrimi fierbinţi şi cu veghe petrecută în rugăciuni. Atunci mă voi ruga şi eu ca Domnul să fie cu voi ¹⁹¹ ”. Aceştia au ascultat sfaturile preotului. Peste cîteva zile preotul, îndemnat de o putere divină, i-a adunat pe conţii cei mai însemnaţi şi le-a poruncit să sape în dreapta altarului, căci acolo vor găsi sfîntul cui. Ei i-au îndeplinit porunca, dar nu au găsit nimic; s-au întors descurajaţi şi l-au încunoştinţat că nu au găsit ce căutau. Atunci, acesta, rugîndu-se mai fierbinte, i-a îndemnat să caute din nou, cu mai multă grijă. I-au ascultat iarăşi porunca şi, găsind ceea ce căutau, au alergat să i-l ducă lui Petru, cuprinşi de bucurie dar şi de teamă totodată ¹⁹² .