IV.

Dar destul despre acest turn de lemn ce sc înălţa peste nori şi 'despre asediul făcut de barbari; istorisirea noastră trebuie să se întoarcă acum la împărat. La venirea măverii1, Augusta s-a întors din Thessalonic în cetatea ^ părătească, în vreme ce împăratul şi-a continuat dr^' înainte şi, prin Pelagonia, s-a îndreptat spre Deabolis, J se află la poalele acestor defilee de netrecut, despre care J vorbit mai înainte. Avînd un plan nou de luptă împot^ barbarilor, el a socotit că e bine să ordone oprirea tuturor lucrărilor, căci nu mai vroia lupte corp la corp ci, lasînd v£l de nestrăbătut şi drumurile fără. ieşire ca un spaţiu liber între cele două armate, după ce i-a aşezat pe creste pe top comandanţii de care era sigur, cu destule trupe, a pus ^ cale acest nou plan de luptă, pentru ca, pe de o parte, si-j împiedice şi pe ai noştri să poată trece uşor în tabăra lui Bohemond, iar pe de alta, să poată trece soli, ca să intre în legătură cu ai noştri, mijloace folosite de obicei pentru a intra în relaţii paşnice. Căei- ;lipsa de legătură, cum spune filozoful din Stagira, strică o mulţime dKpPfifend 2. fi cunoştea pe Bohemond ca pe un om nelegiuit şi plin de iniţiativă; deşi era pe deplin pregătit să dea o luptă organizată cu el, cum am spus, nu înceta totuşi să se gîndească la un plan şi la tot felul de mijloace pentru a-1 duce la îndeplinire. ^ Pentru motivele pe care le-am spus mai sus, deşi acest împărat, tatăl meu, era foarte nerăbdător să dea lupta, plă- cîndu-i primejdiile în care era îndelung încercat, cum in toate se conducea după raţiune, vroia să-l învingă pe po- - trivnicul său pe altă cale. 3. Căd trebuie, după părerea mea, ca strategul să nu caute totdeauna să cîştige victoria sco- ţînd sabia, ci există şi unele cazuri cînd se poate folosi de

1. 1                Primăvara anului 1108.

2. 2                Cf. A/istotel, Etica nicomachici, VIII,- 6,

214. ctnd prilejul şi împrejurările îngăduie aceasta; o vlclCna1Ljvea o izbîndă desăvîrşită. Este în firea strategi- 1 |lf°tr“ 3 ştim, să se folosească nu numai de arme şi bătălii,

i rviphră familie napolitană, al cărei nume vio* de Ia vechea ,        ,/-mtino-romanâ de magtster militum.

demnitate biz^tm^ (primăvara anului ll08).

■ 1°r’-C(ic tratate; căci uneori duşmanul poate fi înfrînt prin videnie. cînd se iveşte un moment potrivit. Aceasta se pare | \ a şi încercat atunci împăratul. Vroind să provoace neînţelegeri intre conţi şi Bohemond, pentru a zgudui sau a distruge alianţa unora cu ceilalţi, a pus la cale următoarea intrigă. 4. L-a chemat pe sebastosul Marinos din Neapole (acesta se trăgea din familia Maistromililor1 şi, deşi nu a f păstrat neîntinat jurămîntul făcut, căci se lăsase înşelat de vorbe şi de făgăduieli mincinoase, totuşi, în ce-1 privea pe Bohemond, a socotit- că-i putea împărtăşi taina); l-a chemat de asemenea pe Roger, un franc vestit, şi pe Petru Alipha,- un bărbat foarte vestit prin luptele sale, care păstrase mereu neatinsă credinţa sa faţă de împărat. Chemîndu-i pe aceştia, le-a cerut sfatul pentru a găsi .o cale să-l poată în- r fr‘n8c cu desăvîrşire - pe Bohemond; s-a interesat totodată care erau cei mai credincioşi dintre tovarăşii lui şi cei care aveau aceleaşi gînduri ca şi el. Lămurindu-1 cei de faţă, a adăugat că trebuie cu orice chip să-i atragă pe aceşti oameni. „Dacă se întîmplă aceasta, printre ei va apărea dihonia şi se va frînge unitatea armatei celţilor/' Dezvăluia* du-şi gîndul în faţa celor de care am vorbit, îi cere fiecăruia un slujitor dintre cci mai credincioşi, care să ştie şi să păstreze o taină. Ei îi răspund că sînt gata să-i dea pe cei mai buni dintre slujitorii lor. 5. Cînd oamenii au fost de faţă, a pus la calc următorul lucru. Alcătuind scrisori* sub forma

215unor răspunsuri adresate de împărat unora dintre apropia, ţii lui Bohemond, din care se îiiţelegea că aceştia i-au scris şi ei pentru a-i cîştiga prietenia şi pentru a-i dezvălui pla. nunle secrete ale tiranului, le-a trimis celor cărora le erau destinate, chipurile aducîndu-le calde mulţumiri şi primind şi bunele sentimente ale acestor oameni faţă de el. Aceştia erau Guy, fratele lui Bohemond, şi imul din războinicii cei mai vestiţi, pe nume Koprisianos; era de asemenea şi Ri- chard, şi un al patrulea, Principat os, războinic viteaz, care se afla în primele rînduri în armata lui Bohemond şi mulţi alţii. De fapt, împăratul nu primise nici o scrisoare de acest fel, în care să fie vorba despre bunăvoinţă şi credinţă, nici de la Richard, nici de la vreun altul; el singur imaginase totul. 6. Vroia să spună prin acea'sta următorul lucru: că, dacă vreodată ştirea trădării unor asemenea oameni, care prin simţămintele lor s-au despărţit de el ca să treacă de partea împăratului, va ajunge la urechile lui Bohemond şi el, tulburat, şe va-întoarce la firea lui de barbar,- se va purta rău cu aceşti războinici şi—1 va face să-l părăsească; atunci ei, prin viclenia lui Alexios, vor face ceea ce nu s-ar fi gîn- dit niciodată; se vor ridica împotriva lui Bohemond. Căci strategul ştia foarte bine, cred, că adversarul este puternic cîtă vreme ai lui şînt uniţi şi de aceeaşi părere; dar în clipa cînd între ei se ivesc neînţelegeri şi se despart în partide, slăbeşte şi ajunge astfel o pradă uşoară pentru duşmanii săi. Acesta era dedesubtul intrigii şi viclenia pusă la cale în scrisori. 7. Alexios şi-a dus planul la îndeplinire astfel. A

trimis scrisori false, porunbind ca solii să le dea pe fiecare celui căruia îi erau adresate. Aceste scrison nu cuprindeau numai mulţumiri, ci aminteau clar şi de cadouri, de daruri fale împăratului şi de minunate făgăduieli. Le trimitea vorbă [celor cărora le scria să fie şi să se arate plini de bunăvoinţă ■şi să nti-i ascundă nici o taină. Pe de altă parte, a trimis pe ! unul dintre slujitorii cei mai credincioşi, cu porunca de a-i [urma pe soli fără să fie văzut; îndată ce-i va vedea apro- piindu-se de tabără, acesta trebuia să se 'grăbească să-i în- I treacă pentru a merge la Bohemond în faţa căruia să şe ■prefacă fugar, spunind că trecea de partea lor,- pentru că |nu mai vroia sa rămînă alături de împărat; arătînd apoi [prietenie şi un fel de bunăvoinţă faţă de tiran, trebuia să-i [acuze.pe faţă pe oamenii cărora le erau adresate scrisorile^ Ispunlnd de cutare şi de cutare, şi aici. va da numele tuturor,- [că şi-au călcat jurămîntul de credinţă pe care i l-au făcut, jcă au ajuns prietenii credincioşi ai împăratului şi că au tre- |cut de partea lui; el trebuia să fie atent pentru că aceştia uă nu pună la cale împotriva lui vrpo lovitură plănuită de jmultă- vreme. 8. Totul trebuia să ţie astfel potrivit, încît j Bohemond să nu poată face vreun râu oameniloj care adu- Jceau scrisorile. Căci împăratul avea grijă şi ca oampnii care îl slujeau să nu sufere nici un rău, şi să încurce prin aceasta [treburile lui Bohemond. Nu erau numai vorbe sau planuri {fără rezultat, ci omul despre care am vorbit s-a dus la el şi,- Jdupă ce a primit pentru cei ce duceau scrisorile asigurări ide imunitate cu jurămînt, a istorisit ţptul aşa cum.îi poran- jcise împăratul. Fiind întrebat de locul unde credea că sînt Lum solii, a răspuns că trecuseră de Petrufa. 9. Atunci

[acela a trimis oameni şi

wr; deschizînd

si Dutin a lipsit -* fost

^ ^ nu cadâ' w . Ingrijindu-se mai întîi ca ei să « ?'creM, N

zlte *. mai ieşit din cort.        §Ş|

o mulţimede planuri: daci trebui,

- S8»

să-i spună în faţă fratelui său, Guv că u . S pra lui? Dacă trebuia să-1 cheme după ap54 tea cercetării?' Şi, în afară de aceasta, ^ pună în locul lor? Căci, din pricină că aceşti atît de buni, se gîndea ce urmări grave va avea^to^ lor şi atunci, rezolvînd cazul lor cum putea (şi cred T* la sfîrşit â bănuit şi viclenia din scrisori),, le-a arătat acf preţuire, păstrîndu-şi credinţa în ei şi i-a lăsat la 1^ . lor1.        ***