I
După ce împăratul a dobîndit, în cele din urma, ceea ce dorea, Bohemond, întărind înţelegerea scrisă, pe care am dat-o mai sus în întregime, prin jurăminte pe sfintele evanghelii şi pe lancea cu care nelegiuiţii străpunseseră coasta mîntuitorului nostru, a cerut învoirea de a se întoarce în ţinutul său, lăsîndu-şi toate trupele la dispoziţia şi hotă- rîrea împăratului; a cerut totodată ca ele să poată ierna lin imperiul romeilor, unde aveau din abundenţă tot ce le trebuia; ia trecerea iernii, refăcîndu-se după lungile lor trude, puteau pleca unde doreau; îndată ce* a cerut aceasta, împăratul i-a îndeplinit dorinţa. După ce a fost cinstit cu rangul de sebastos şi i s-au dat o mulţime de bani, a plecat spre propria sa. armată. Constantin Euphorbenos, căruia i se zicea Katakalon, îl însoţea, ca să aibă grijă ca pe drum soldaţii armatelor noastre să nu-i facă vreun rău, dar mai ales pentru a veghea ca trupele acestuia să-şi aşeze tabăra intr-un loc prielnic şi ferit de primejdii, el acceptîndu-le toate condiţiile pe care le cereau. Ajungînd, aşadar, la ta- : bară şi încredinţînd armata celor trimişi de împărat, s-a I îmbarcat apoi pe o corabie- cu un rînd de vîsle şi a- ajuns
253
gînd aici, în loc să-şi îngăduie destindere şi odihnă, a Inc din nou să se gîndească la faptul că barbarii3 pustiiseră desăvîrşire coasta Smirnei pmă la Attalia4 şi nu îşi îngădui să nu ridice iarăşi aceste cetăţi în starea de odinioară dîndu-le vechea lor înflorire şi aducîndu-i înapoi pe locuitorii lor, răspîndiţi pretutindeni. Nu era deloc nepăsător ^ soarta cetăţii lui Attalos, ci îşi făcea o mulţime de gindurj • ' cu privire la aceasta. 3. Un războinic, pe nume Philokales Eumathios (acesta era foarte energic şi îi întrecea pe cei mai mulţi din oamenii însemnaţi nu numai prin originea, dar şi prin minţea* sa), avea fire şi faptă generoase, era ere. dincios faţă de Dumnezeu şi de prieteni, devotat stăpînilor săi ca nimeni altul, dar era cu totul străin de instrucţia mi- litaiă: nu ştia nici să ţină un arc, nici să întindă coarda pînă la piept, nici să se apere cu scutul în rest era foarte priceput şi să pună curse şi să-i învingă pe duşmani în o mie de feluri; s-a dus la împărat şi i-a cerut stăruitor să-i dea în grifa garnizoana Attaliei. Cunoscînd aşadar varietatea ideilor şi planurilor sale, ca şi norocul ce îl însoţea, care o fi acela şi cum s-o fi numind el, căci nu pusese niciodată ceva la cale fără să-şi atingă ţinta, împăratul S-a lăsat convins de aces-
în Longofrardia1. Nu a trăit mai mult de şase luni împlinit datoria pe care trebuie să o plătim cu toţii2.2 I păratul a mai fost un timp preocupat de colţi; după ce** îngrijit de tot ce era nevoie, s-a îndreptat spre Bizanţ. ju
0. 1 în“ luna octombrie 1108.
1. 2 După Ana Conmena, Bohemond ar fi murit deci în martie 1109. Izvoarele occidentale indică date diferite: 1109, IUI. Cea mai plauzibilă pare datarea morţii Şefului normand în martie 1111, cf. Liubarski, n. 1400.
? Aici este vorba de turcii .selgiucizi.
4. 4 Azi, Antalya, pe coasta de sud a AnatolieL
254
înci
grozăviile prin care trecuseră; trezeau mila tuturor prin veşmintele lor şi le stîmeau dorinţa de răzbunare. 5. Euma- thios, care plecase la Philadelphia, se bucura de reuşita, încercării. Dar un arbisatrap, pe nume Asan3, care avea în
1. 1 Port pe ţărmul asiatic al Dardaneldor.
2. 2 TTdremit, pe coasta. Anatoliei, în dreptul insulei Lesbos. s Emirul Hassan din Capadocîa, cf. Alexiada, XV, V, 9.
IM
di-, strîmtoarea şi a ajuns Jţt&: odinioară o mulţime
a jefuit împreiurimile Smirnei,. s; i-a îndreptat împotriva Kalbianosului1 şi Nymphaion2, iar restul spre Chliara*
1. 1 Kerviân, pe cursul superior al Kaystrului, în Anatolia; urmeaza lacună în text. ; * , .
2. 2 Smirna, azi Izmir şi Nymphaion, azi Nif, oraşe în vestul
3. 3 ChUata, azi Kirkagaţ, oraş situat la est de Pergamon (azi, Bergama) în partea de apus a Anatohei.
4. 4 Nu este vorba aici de Meandru, ci de Kaystros rin denumit şi Meandrul cel Mic, cf. Liubarski, n. 1405.
!sit {tul lui Isangheles, despre care s-a pomenit locuri ale istorisirii noastre; trebuiau să-i ainin- ^ credvnţa pe care o purtase întotdeauna tatăl sau r "râtului şi să-i dea şi scrisorile împărăteşti* spunlndu-i fetea: „Nu trebuie să te arăţi mai prejos de părintele tău, hfta însuţi sa păstrezi aceeaşi credinţă faţă de noi. Află ca Rg pornesc spre Antiobia pentru a-1 pedepsi pe cel ce nu a iLstrat jurămintele de temut făcute în faţa lui Dumnezeu Ktaie însumi. De aceea tu să ai grijă să nu-i dai nici un fel je ajutor şi să-i îndemni pe conţi sa ne fie credincioşi, astfel ■ ca Tancred să nu fie sprijinit în nici un fel". 7. Ei au ajuns
nraiSă-mipotnvS lui cu toată încrederea, iar daca ®§1 '*CiPru 1 au luat bani $ atUta Ml cite au vrut şi s-au buia să hotărască în alt chip cu privire la duect spre Tripoli. Ancorind vasele în port
w . . a .. , , . , .v w • _ frî1nţ ,1 şcobormd pe uscat, s-au intîimt cu Pelktrangs şn-au transmis
P“*tul 1 T ? : """l V» * 8» veştile încredinţate ta de cita impimt, Vi-
chemat imediat Maniei Butnmites împreuna a « binevoitor, gata si implineasd odre porunci a im-
mea ca nu cumva conţii, aflînd că solii aduceau bani, să-i ia de la unul, lasîndu-i pe ceilalţi cu mîinile goale, pentru a se îmbogăţi' pe ei şi pe Tancred. De aceea a socotit potri*
care ştia limba latină şi l-a trimis la conţi şi. la regele legatului şi chiar să îndure cu curaj moartea în interesul lui sabinului, dmdu-le o mulţime de lămuriri in legătură cudaca va fi nevoie şi de aceasta, făgăduind totodată să vină trebuiau şă trateze împreună cu aceştia şi cu regele IcniSJ să i se închine odată ce va ajunge în ţinutul Antiochiei, cu limului, Baudouin. Avînd şi nevoie de ham pentru a dur* voia lui ^au lăsat la episcopia din Tripoli banii pe care îi la bun şfîrsit această călătorie la conpT cunoscută fiiJ aveau> aşa cum îi îndemnase împăratul Căci acesta se te-
lăcomia latinilor, i-a dat lui Butumites ordine pentru gu| verhatorul de atunci al Ciprului, Eumathios Philokale căruia îi poruncea să le dea atîtea corăbii cîte le trebuiau] i-a cerut totodată p mulţime de monezi de toate felurile, diferite forme şi efigii de valoare diferită, pentru a le dai
conţilor. Le-a poruncit solilor menţionaţi şi mai ales iJf ^ combătut de Tancred, cf. Liubarski, n. Ull.
Manuel Butdmites ca, după ce va primi banii de la PliilJ 2Cf. Dolger, 1260 (anii 1111-1112): Liubamki. n. 1412. da-
“ r111111 Udni1 ut id ru 1 i-e„7x na; precis aceste scrisori: sfirşitul lui 1111 — Începutul lui
kales, să-şi ancoreze corăbiile la Tripoli şi să-l vadă pe codJ ,U2.
2C0inilor: f* cînd ce Ins deparţejcdg ELilc ei
, a (ost folosit cu grijă de duşmanii săi, ca să se re*
1 Adică în vremea postului Paştelui care în anul 1112 cădea la 21 aprilie.
. * ^se<îiuI Tynilui a început în noiembrie 1111. în aprilie 1112 asediul a fost ridicat, fără ca oraşul să fi fost cucerit de cruciaţi.
vreme ce discutau condiţiile păcii, îşi pregăteau luarea şi, ţinîndu-1 în aşteptare pe adversar cu speranţe, Lxeau vicleşuguri împotriva lui. Cum îşi dăduseră seama fde marea delăsare în lucrările _de asediu şi de multă nepăsare la soldaţii care îi atacau. Intr-o noapte au umplut cu I răşină lichidă o mulţime de amfore de pămînt ars şi le-au aruncat asupra maşinilor aduse împotriva cetăţii. Vasele, cum era firesc, s-au spart şi lichidai ş-a. scurs în jurul lemnăriei. Peste aceasta au aruncat torţe aprinse şi pe urmă [şralte vase cu mult petrol care, luînd foc, au făcut să izbucnească flăcările, transformînd în cenuşă maşinile francilor.
_p cînd se crăpa de ziuă, focul s-a întins şi peste ţestoasele .de lemn, înălţîndu-se în aer ca un turn. 11. Oamenii Iui Baudouin şi-au primit astfel plata pentru lipsa de grijă, de care se căiau acum, , cînd fumul şi focul le arătau ce se Intim plase, Cîţiva din cei ce se aflau în apropierea ţestoaselor, şase la număr, au fost făcuţi prizonieri; guvernatorul Tyrului imediat ce i-a zărit, a pus să Ie taie capetele pe dată si‘le-a aruncat în tabăra lui Baudouin cu catapulte. Cînd
t.xpriveliştea focului şi a capetelor, toată armata a văzui y r * ^
oamenii, cuprinşi de panică, au sărit pe caU
Ia fugă, ca şi cum ar fi fost îngroziţi de jf|I* j
Baudouin alerga peste tot călare, chemîndu■
| încercînd să le dea curaj în fel şi chip. Dar li CS
căci ceilalţi, odată ce o luaseră la goană „„S'1181 1, S
6 "P-nuse^ \
impresiona pe barbar şi a-1 face să-i îngăduie să p|ece • * diat. Dar Baudouin şi-a dat seama de urzeală şi i-a rcp e': aspru lui Butumites că îl minţise. Căci.el ştia dinainte, tr-un om, tot ce făcea împăratul, că‘înainta de-a LL ţărmului, că atacase corăbiile-pirat care pustiau coastei şi că boala îl silise să se întoarcă, aşa cum va arăta i$t0rjj sirea noastră pe larg mai departe. Baudouin i-a răspuns cu acestea lui Butumites şi a adăugat, după ce i-a reproşat că îl minţise: „Trebuie să vii cu mine pînă la sfîntul mormînt şi de acolo solii mei vor pleca pentru a-i duce împăratului botărîrile noastre. 13. Ajungînd în cetatea sfîntă2, el a cerut
Ppc împărat, ci pe Tancred şi era supărat că nu a]ulc ‘^şti bani. Căci aşa este firea barbarilor: ţin gura prilllCtscliis^ fata, darurilor şi banilor, dar dacă este vorba Vi^T° V< gP~**ai1 n*c* pu VQ£^ audă. s^aU [Baudouin] i-a dat atunci doar o scrisoare şi l-a lă- n sa p'ece' *“au ^riluit şi pe contele Iatzulinos1,* rare venise să se închine la sfîntul mormînt în ziua învierii Domnului, şi i-au spus ce doreau; văzînd că acesta le răspunde la fel ca Baudouin, au plecat fără să facă nimic. 14. Nu l-au mai găsit pe Pelktranos printre cei vii2 şi au cerut banii pe care îi lăsaseră în păstrare la_episcopie. Dar fiul lui Pelktranos şi episcopul din Tripoli amînau fără încetare să le înapoieze banii. Atunci solii i-au ameninţat, spunîndu-le; „Dacă nu.ne daţi banii, nu sînteţi adevăraţi slujitori ai împăratului, faţă de care nu arătaţi credinţă, asemenea lui Pelktranos şi tatălui său, Isangheles. în Consecinţă, nu veţi mai primi din Cipru de acum încolo mari provizii de lucruri trebuincioase vouă şi guvernatorul Ciprului nu vă va Imai ajuta, astfel că veţi pieri de foame.“ După ce au făcut sa vibreze toate corzile, după ce a încercai în discuţie şi [cuvinte blinde şi ameninţări, neputînd să-l convingă pe ■lui Pelktranos să le înapoieze banii, au socotit potrivit
1. 1 Ake sau Akra, la sud de Tyr.
2. 2 După mărturii occidentale. Baudouin a sărbătorit PastoV
Ierusalim, cf. Liubarski, n. 1416. • v* ..;
să-i ceară un jurămînt sfînt de credinţă faţă de şi să-i dea atunci numai darurile hărăzite tatălui *
Linate; celelalte cetăţi aflate pe coasta aveau ca guvern
| tori alţi comandanţi, vestiţi pentru curajul şi priceperea lor
Uitară. împăratul le dădea adeseori porunci să vegheze
K răgaz şi trimitea pretutindeni iscoade care să urmărească
mişcările barbarilor şi să îl anunţe la timp. 2. Asigurîndu-se
i~v , I I c. . . . lf . „ '*xa,«tfel de. cele ce se petreceau în ‘Asia, el şi-a îndreptat apoi
De acolo au trecut marea Siriei şi golful Pamphilei- ,h *aS . . , , , , .
,AJW y ' aM 1 atenţia spre luptele de pe mare: a ordonat unora dintre cora=
renunţind sa mai meargă pe mare. pentru că socoteau 8 . - f A , .. ,r . ,
, . ' . ia, .. u ^1 bien sa lase ancora în porturile Madytos şi Kouoi, sa supra-
catul mai sigur decît marea, au pornit spre Chersones un^r
se afla împăratul şi, trecînd Hellespontul, au ajuns la el,
-Jj
de aur şi de argint şi felurite veşminte. După ce le-a* N acesta a făcut un jurămînt sfînt de credinţă faţă de I-au dus lui Eumathios restul de bani şi au cumpăr^ aceştia cai de rasă la‘Damasc, la Edessa şi chiar în
I
| vegheze fără răgaz trecerea prin strîmtoare făcînd curse de I recunoaştere cu corăbii uşoare şi să păzească încontinuu dru- ^ III. Grijile veneau asupra lui unele după altele ca fu^■ marile pe mare în aşteptarea flotei francilor; ceilalţi trebuiau de zăpadă, căci dinspre mareea Pisa, l^enovajUnJ^ I sâ navigheze de-a lungul insulelor şi să le apere, fără să uite bardia capii expediţiilor.se pregăteau sa pustii,ascg însă nici coastele Peloponezului, în faţa cărora trebuiau, de
tele cu flota lor, m vreme ce, pe uscaţjemirul a5Cmenea, să facă de pază. Voind să întîrzie mai multă vreme
din Orient şi ameninţa Philadelnh™ şi ţiuiturile jje coastâ;.l în acele locuri, a pus să se construiască într-un loc potrivit împăratul şi-a' dat seama atunci că trebuie să plece şi el di* o mulţime de locuinţe pentru a petrece iama1. 3. Atunci cetatea împărătească şi de-acolo să se îndrepte spre un loc lucind, din Longobardia şi din celelalte ţinuturi r flotp^ bine de unde putea lupta în două părţi deodată. De aceea a pomii li echipată, a ridicai ancora şi a început să iasă în larg, coman- spre Chersones2 şi apoi, cînd şi-a adunat de peste tot trupe de lidantul acesteia a luat cinci corăbii cu două rînduri de vîsle uscat şi de apă, a luat o armată puternică, ducînd-o pe Sca- ^şile-ă trimis să ia prizonieri, pentru a lua informaţii despre
afla în suita acestor comandanţi si-n imt i.
“ * “ ,u»'i conihju c-,
cu un rînd de vîsle, şi s-a dus la Baudouin. care ase r dîndu-i veşti amănunţite cu privire la împărat ** S, arătat istorisirea mai înainte? acest orn plecase, dunf mea, cu încuviinţarea comandanţilor şi i-a povestii' ^ cum flota romeilor, stînd la pîndă, capturase drom^ trimise în cercetare, aşa cum am spus. l-a mai dez^ fără a se roşi, că toate căpeteniile floteLcelţilor, vâzî pe împărat astfel pregătit împotriva lor, renunţaseră Li tJ* socotind că e mai bine să se întoarcă fără să fi doblndit ni^’ decît să fie învinşi în luptă de flota romeilor. Coltul, }llCj tulburat şi îngrozit de amintirea flotei romeilor, i-a dat aceste veşti lui Baudouin. 5. Acestea sînt întîmplările prin care au trecut celţii pe mare? dar nici pe uscat nu se petrecea nimic fără furtuni şi fără grijă pentru împărat. Căci ^ oarecare Mihail din Amastris1, guvernator la Akrunos, a pus la cale o revoltă şi, avînd în stăpînire această cetate, a început, să pustiască grozav împrejurimile.* Aflîrid aceasta, împăratul a trimis împotriva lui pe Gheorghios, fiul lui Dekfc nos2, cu o armată puternică. Acesta, după un-asediu de trei luni, a cucerit cetatea şi l-a trimis.imediat pe răzvrătit împăratului. împăratul a încredinţat guvernarea cetăţii altuia? amneîndu-i celui ce trădase o privire înfricoşătoare şi amenin- ţîndu-1 cu o mulţime de torturi, s.-a prefăcut că îl pedepseşte cu moartea, îngrozindu-I astfel pe nenorocit, dar l-a eliberat repede pe războinic, de teama sa. Nu dispăruse încă soarele
1. 1 Oraş în Pafl agonia, pe coasta de nord-vest a Auatoliei, azi, Amasra.
2. 2 Cf. Alexiada, VIII, IX, 6—7, unde se vorbeşte de participarea acestui personaj ia răscoala iui Gabras.
2C8
d .prizonierului i s-a dat drumul şi cal ce fusese jjoriz0"1’c“ |noarte a fost dăruit cu o mie de daruri. 6.
gC arăta tatăl meu, împăratul, în orice împrejurare, C5C‘8S ' tîrziu a fost răsplătit cu atîta nerecunoştinţa de jW tQxj aca cum odinioară binefăcătorul întregului neam fâ eneSC> Domnul, după ce a adus mana ploii în deşert, după hrănit mulţimea pe- munţi şi a trecut marea cu piciorul, '0 să se ude, a fost apoi renegat, învinuit şi lovit, fiind la sfîrşit condamnat să fie crucificat de către necredincioşi.
Dar, ajungînd aici, lacrimile izbucnesc înaintea cuvintelor, mă tulbur vorbirid şi înşirîndu-i pe cei nerecunoscători, dar îmi stăpînesc limba şi inima care mi se zbate şi îmi spun tara încetare aceste vorbe ale poetului: „îndură, o, inima mea; ai îndurat şi altele, mai rele1-, 7. Astfel s-au petrecut lucrurile cu acel războinic nerecunoscător; trupele trimise din Choras- san de către sultanul Saîsan au coborît unele dinspre Sinai, iar altele au traversat ceea ce se înţelege priit Asia pfopriu- zisă. Aflînd aceasta, Constantin Gabras, care era pe atunci comandantul garnizoanei Philadelphiei, a luat trupele aflate sub comanda sa şi i-a întîlnit pe turci la Kelbianos; el, în fiuntea tuturor, a dat frîu liber calului, împotriva lor, ordo- nîiul şi celorlalţi să facă la fel şi i-a învins pe barbari. Cînd sultanul, care-i trimisese, a aflat de înfrîngerea atîtor trupe, a trimis imediat la împărat soli care sa ceară pacea, recunos- cînd totodată că de* multă vreme vroia să vadă domnind •pacea între musulmani şi romei. Căci el, de departe, auzea vorbindu-se de încercările împăratului, de fiecare dată cînd îi înfrunta pe duşmanii săi şi acum, cînd ineercase el însuşi, recunoscînd pînza după franjuri şi leul după gheare, se îndrepta
i cf. Odiseea, XX, 18.
269spre o înţelegere de pace, deşi nu vroia. 8. Cînd au venit I solii din Persia, împăratul se afla pe troiiul său, cu o înfăţişare înfricoşătoare, şi cei ce aveau în grijă dispoziţia trupelor i-au aşezat pe soldaţi în linie, după limba lor, tot aşa ca şi i* barbarii care purtau securi, lăsîndu-i apoi pe soli să se apropie de tronul împărătesc. împăratul le-a pus întrebările obişnuite cu privire la sultan şi, după ce a ascultat ce vorbă îi trimitea acesta prin ei, i-a încunoştinţat că primea pacea cu bucurie, pentru că o dorea odată cu toţi ceilalţi; a întrebat apoi ce-i propunea sultanul şi, văzînd că nu toate cererile puteau fi favorabile imperiului romeilor, a pus în vorbele sale toata puterea de convingere, a apărat cu iscusinţă părerile sale în faţa lor şi, după îndelungi discuţii, i-a determinat să încuviinţeze hotărîrile sale. I-ă trimis apoi la cortul care le fusese pre- gătit şi i-a îndemnat să se gîndească la propunerile lui; dacă vor fi din adîncul sufletului de aceeaşi părere cu el, înţelegerea va fi încheiată a doua zi. Aceştia s-au arătat gata să primească de bunăvoie condiţiile împăratului şi în ziua următoare s-a încheiat trataftii. y. Împăratul nu se gîndea I numai la sine ci, mai mult, la imperiul romeilor. Căci se îngri-. | jea măi degrabă de binele comun decît de al său şi discuta condiţiile acestei înţelegeri ţinînd seama numai de puterea romeilor, despre care era vorba în toate, pentru ca, şi după el şi în timpul ce va urma, această înţelegere să poată dura, chiar dacă scopul nu va fi fost atins apoi. Căci după el lucrurile s-au petrecut altfel şi s-a făcut o mare tulburare. Pînă atunci cei ce au pricinuit tulburarea au stat liniştiţi şi, cum păreau că se vor linişti cu totul... am avut de-atunci încolo pace pînă la sfîrşit. Dar odată cu împăratul au dispărut toate aceste binefaceri şi, la moartea sa, strădaniile i-au
„ vitP din pricina prostiei celor ce au avut apoi, zldarnlcl f
r. _e rind, sceptrul;
[V Căpeteniile flotei francilor, fund siguri, datorită acelora f ti de pe cele cinci dromoane care trcbuiseră să urmărească |Ja romeilor, aşa cum am spus, că împăratul şi-a echipat Hota şi stătea,în Chersones aşteptînd sosirea lor, au renunţat la primul plan şi nu au mai vrut să se apropie de pămîntul României. împăratul şi-a petrecut iarna la Kallîopolis împreună [cu împărăteasa (căci aceasta îl întovărăşea pe soţul ei din pricina durerilor lui de picioare, aşa cum am istorisit în mai multe rînduri) şi, după o veghe atentă, pînă.cînd flota latinilor s-a îndepărtat ca de obicei, s-a întors în cetatea împărătească1. N-a trecut multă vreme şi s-a anunţat o invazie a turcilor din toate ţările Orientulni <ţi chiar din ChoraSsan^ocotită cam la 50 000 de oameni. împăratul nu a putut, intr-adevăr, ■sasebucure de nici o_ clipă de răgaz în toată domnia sa, căci
f pc Tatikios, despre care am vorbit adesea. La un dat acela, tîrît de calul său, a căzut peste împărat; de ^ i s-a tras o durere în genunchi şi în tot piciorul din căderii unui corp greu; împăratul, foarte răbdător, nu J* nimic din durerea sa; a primit totuşi o mică îngrijire şi, ^ cîtăva vreme, nemaifiind suferind, a început să se iarăşi de treburile sale obişnuite. Aceasta a fost prima ca^ a bolii de picioare a împăratului, iar aceste dureri locale u dat mai tîrziu dureri reumatice. 3. Dar a fost şi o a doua cauzj şi mai puternică din care i s-a tras această suferinţă. Cine nu a auzit de acele mulţimi nenumărate ale leiţilor, care au venit în cetatea împărătească, după ce au plecat de peste tot din ţara lor , şi au năvălit asupra noastră1? Împăratul a fost atimei copleşit de un ocean nemărginit de grji, căci înţelesese de multă vreme că aceştia visau la imperiul romeilor; cînd a văzut că mulţimea lor întrecea numărul grăunţelor de nisip şi al stelelor, în vreme ce pentru a~egala numai o mică parte din forţele* lor nu ajungeau toate trupele, chiar daca ar fi putut fi adunate laolaltă, dar cu atît mai mult cînd cea mai mare parte dintre ele se aflau răspîndite, unele veghind în văile Serbiei şi Dalmaţiei, altele apărind ţinuturile de la Dunăre împotriva invaziilor cumanilor şi dacilor2, iar altele, multe, fiind ocupate cu întărirea Dyrrachiumului, pentru a nu fi luat iarăşi de celţi; dîndu-şi seama, aşadar, de toate acestea, împăratul s-a gîndit numai ia celţi, trecînd toate celelalte lucruri pe al doilea plan. 4. A ţinut în frîu neamurile barbare care se agitau în taină de jur împrejur fără să-şi
‘ Scriitoarea se referă Ia trecerea cruciaţilor prin Imperiul bizantin In anii 1096—1097, 1 1
2 îndeobşte prin daci Ana Coinnena desemneară pe unguri,
272
- -.vâfflHI I
fji^lotodSaln fel şi chip avîntul celţilor, ca şi răzvrătirea 'supuşilor în care nu se încredea şi de care se îngrijea să se
• ■ comploturile. Dar cine ar putea descrie mulţimea nenorcciri- j0r care l-au copleşit? Făcmd faţă la toate şi luînd hotărîri
; potrivit împrejurărilor, el se îngrijea de ce era mai urgent,
• ■ ca un medic bun care respectă regulile artei sale. 5. Se aşeza ipe tronul împărătesc îndată ce se făcea ziuă, cînd soarele
Hse arăta pe cer Ia răsărit şi în fiecare zi poruncea ca celţii toţi
• ■ să intre neîmpiedicaţi, atît pentru că vroia să-i vadă achicîn- I dii-şiei înşişi cererile, cit şi pentru că se folosea de toate argu- | meritele posibile pentru a-i cîştiga de partea sa. Dar conţii
Jfcelţi, din fire neînfrînaţi şi violenţi, laccmi, nemăsuraţi în ■•dorinţe şi de b vorbărie care întrecea pe cea a oricărui alt . neam omenesc, nu-şi făceau intrarea Ia împărat într-0 ordine, Erî fiecare. conte intră, achirîhd cu cl pe cine dorea; un altui I .v?nea -^uPa primul şi apoi altul după acesta. Cînd intrair, nu I îşi potriveau discuţia după clepsidră, cum era impus odini- i oara oratorilor ci, cît timp vroia fiecare să. vorbească cu îrngăv ' r râtul, oricare ăr fi fost el, o făcea. Cu o asemenea fire, cu vorba Nor nosfîrşită, fără nici un respect faţă de împărat, fără să se [ uite la timpul care trecea şi fără să se îngrijească de mînia
• ■ celor de faţă, aceşti oameni, în loc să dea răgaz pentru discuţii celor ce veneâfi în urmă, nu încetau cu discursurile şi
cererile. Vorbăria Vrr gpiritn1 inc do şicană, obiceiul de a isto- risNirnănunte sînt cunoscute de toţi cei ce observă firea omenească dar experienţa i-a învăţat şi mai bine pe cei ce.au fost de fată la acestea. 6. Cînd cădea seara, împăratul, care stătu ţoată ziua nemîncat, se ridica de pe scaun pentru a merge
18alt*
™ z t 1—
rupe*’p cînd soarele se înălţa din nou, era iarăşi
f L*. în Sau al doilea cîntat al cocoşului. După
m mmm
j^arc*
motiv sau altul fn ,l Um <* sâ-l
alţilor, râbdiadu-fe '■ «B&J
8“r, gata totdeauna să dea IOSt r»t«f 's S potrivite. Pătăvrăeeala «;9$$** ««„ ' .%?
sfîrşit. Dacă Ftron 1alte grii‘-de două ori mai mari-luau locul
în+r-os-s^x . . aemuitarii nai,*.., . ,lu ei} a.. I r!\0ţ din timpul nopţii. 8. De aici se trage, aşadar, cea de-a
toterupă, era şi el întrerupt de
cind tirea nestăpînitâ a frânelor. seLl . *«*■
■■■r ■ nusei
setemea.sânuse’isL'"^
■ i —7 r-^-— e-rişj sa nu se ajungă la ^
pericol pentru imperiul romeilor. 7. Si ^
—3—* tuievaT,
Niceei, precum şi Prusa* şi Apolloniăda, îşi aşezaseră tabăra undeva pe lîngă aceasta şi Acolo, după ce şi-au adunat prada, jcontiriuîndu-şi drumul, pustiiseră Lopadioa şi ţinuturile din \ jur; ajunseseră pînl^ la cetatea Cyzicus, a continuat solul, şi [au cucent-o printr-un- atac dinspre'mare, căci guvernatorul cetăţii'nu le ţinuse piept în nici un fel şi fugise în chip ruşinos. După aceasta Kontogmen şi emirul Muchumet, arhisa- I trapi foarte viteji, au mers pe drumul spre Lentianoi pînă la [ Poimanenon, luînd o pradă bogată şi o mulţime de prizonieri, [bărbaţi, femei şi copii pe care fierul îi cruţase. Monolykos, I trccînd fluviul pe care oamenii din partea locului îl numesc
i Emirul Manalough. ct Chalandon, p. 265. Apoi, lacună în
b^^ţCainytzes, împreună cu sciţii, cu celţii şi cu romeii Le*e Curajoşi, lupta vitejeşte. Au căzut atunci cei mai K ^dintre ei. 6. Kamytzes, rămînînd numai cu cîţiva oameni, ^ tinua totuşi lupta. Dar, atunci cînd calul pe care îl călă- | a căzut, răpus de o lovitură mortală, a fost azvîrlit la
prin Niceea, prin Malaghina1 şi prin aşa-numit* * (acestea sînt văi şi difilee de netrecut, pe culmea apoi a coborît la Alethina3 şi a ajuns la Akrokos4, să o ocupe înaintea turcilor, cu care vroia să se lupte^ nicie. Aceştia nu mai aveau în minte nici măcar aminti^ armate romeice şi, găsind un stufăriş într-o vale, s-au^ pit în acel loc la vedere. Cînd împăratul a fost anunţai barbarii asupra cărora pornise se aflau într-o cîmpie j0ăj; şi-a rînduit armata :1a o distanţă potrivită, în linie de W în faţă i-a pus pe Constantin Gabras şi Monâstras, în ^ două aripi şi-a aşezat trupele sale pe unităţi, iar ariergarda i-a încredinţat-o lui Tzipureles şi lui Ampelas, care erau ini. lung încercaţi în războaie. El s-a aşezat în centrul formaţi^ a luat conducerea tuturor falangelor şi s-a năpustit asupra tur. cilor ca trăsnetul, dezlănţuind o luptă înverşunată. 8. Q mulţime de barbari au fost omdrîţi în .această luptă care j ajuns corp la corp şi mulţi iarăşi au fost făcuţi prizonieri Cei care se retraseseră în mijlocul stufărişului au fost o vreme feriţi; dar împăratul, după ce a cîştigat o victorie strălucita asupra acestora, s-a întors spre stufăriş vrînd să-i scoată de-a- colo pe duşmani. Totuşi, soldaţii săi, din pricina locului mlăştinos şi a trestiei dese, nu puteau trece şi nu ştiau ce să fad Atunci a împînzit stufărişul cu trupele sale şi a ordonat sâse pună foc într-o parte; s-a făcut aceasta-şi-flăcările s-au îmi-
1. 1 Localitate situată Ia ■ s ud-est de Niceea.
2. 2 Un oraş cu acest nume se găsea. Ia nord-vest de Dorylaion, dar aici, observă Liubarski, n. 1444, citind pe Ramsay, este vorba de o vale din masivul Olimpului bitinic (azi Keşiş-Dae)
. ' V°ca.litate situatâ între Kotyaion şi Dorylaion, azi Kiitahn
şi Lslcişerur. J 3
b ‘ Localitate situată în preajma oralului Kotyaion (azi, KuU- 280
I în sus. Tueqj-rare se aflau acolo, fugind de foc, au căzut r mţiniLe soldaţilor; au pierit atunci de sabie o mulţime şi Lţţii au iost duşi la împărat.
