XI.

Dar de ce să mai-vorbesc despre acestea? Îmi dau s seama, că mă îndepărtez pe nesimţite de drumul meu, pentru că subiectul scrierii pe care mi-am pus în gînd să o fac mă sileşte la o luptă de două ori grea, să istorisesc şi să aduc în acelaşi-timp în faţa ochilor tragedia care s-a abătut asu-; pra împăratului şi să descriu încercările sale pe de o parte, iar pe de alta să arăt într-o monodie tot ce i-a măcinat su-î fletul. Acum voi istorisi moartea sa şi sfîrşitul oricărei fericiri pe pamînt. Totuşi, îmi amintesc încă unele cuvinţe ale tatălui meu, care vroia să renunţ la această povestire şi mă îndemna la cîntece de jale şi vaiete. Căci îl auzeam ades, îl auzeam mustrînd-o pe mama mea, împărăteasa, care pa? runcise învăţaţilor să scrie o istorie' pentru a lăsa urmaşi-:

lor suferinţele acestuia1, precum şi numeroasele fapte de vitejie şi bătălii, în loc să se vaiete asupra lor şi să-l plîngj pentru nenorocirile care îl loviseră. 2. Nu trecuse încă un ” an şi jumătate de cînd. se întorsese împăratul din expediţie, • cînd o altă boală îngrozitoare l-a lovit, prinzîndu-1 în plasa ei dătătoare de moarte; şi dacă trebuie să spun adevărul, aceasta a fost deplina nenorocire şi distrugere. Pentru ca importanţa subiectului o cere, cum i-am iubit mult pe tatăl şi pe mama mea încă din leagăn, vreau să trec aici peste legile istoriei şi să vorbesc, deşi nu vreau cu nici un chip să o fac, despre sFîrşitul împăratului. Avuseseră loc curse de cai şi, din pricina' vîntuhji puternic care sufla atunci, umorile au dat înapoi, ca să zic aşa şi, retrăgîndu-se dinspre extremităţi, s-au localizat la unul din.umeri. Cei mai mulţi medici nu au văzut defel pericolul care ne ameninţa de aici. Kallikles Nikolaos2, căci aşa se numea, ne-a prezis totuşi suferinţe îngrozitoare şi a arătat că se temea să nu le vadă trăgîndu-se dinspre umeri şi Iuînd-o pe altă cale, adueînd bolnavului un pericol de .neînlăturat; pe vremea aceea nu l-am crezut, pentru că nu vroiam. 3. Nici un medic nu s-a gîndit atunci, în afară de Kallikles, să le elimine prin purgativ. Dar corpul său nu era obişnuit să ia purgative, căci el era cu totul nedeprms cu leacurile. Astfel, cei mai mulţi

medici, şi în special Pantechnes Mihail3, n-au îngăduit nici — . • _ /

1. 1                Printre alţii însuşi ginerele Irinei, soţul Anei, Nikephoros Bryenxrios a fost însărcinat să alcătuiască o istorie a domniei lai Alexios Comnenul, cea continuată de Alexiada.

2. 2                Cunoscut medic şi poet din vremea Iui Alexios Comnenul. I s-a atribuit,,printre altele, cunoscuta satiră în stil lucianesc Ti- marion.

3. 3                Pantechnes a fost elevul lui Teofîlact al Ohridei S-a păstrat scrisoarea prin care fostul său profesor îl felicita pentru numirea In funcţia de medic al împăratului.

ir un purgativ. Dar Kallikles, care prevedea ce se va întîm- ■pla, le~u vorbit grav: „Acum materia, retrăgîndu-se dc*la •extremităţi, a ajuns la umăr şi Ia gît; curînd, dacă nu este I scoasă prin purgative, va cuprinde fiecare organ vital sau i ^iar inima şi vă da naştere unui rău de nevindecat". Căci •eram acolo şi eu din porunca stăpînei mele, pentru a asculta v sfatul medicilor; am auzit ce spuneau şi, în ce mă priveşte, eram de aceeaşi părere cu Kallikles. Totuşi, părerea celor i mai mulţi a învins. După <e au stăpînit trupul •împăratului [ un număr obişnuit de zile, umorile au dispărut treptat şi bolnavul şi-a recăpătat sănătatea. 4. Dar nu trecuseră încă Işase luni şi l-a ajuns o boală dătătoare de moarte1, prici- i-nuită pesemne ele marea oboseală pe care i-o dădeau trebu* . Erile zilei şi mulţimea grijilor conducerii. L-am auzit discu- I tînd adesea cu împărăteasa şi, vorbind, ca să zic aşa. în faţa- ei, despre boala sar „Ce-ar putea fi durerea aceasta pe pare o am cînd respir? Căci vreau să respir adine şi cu forţă, |ca pentru ă înlătura apăsarea pe care o încerc pe inimă; de- I seori încerc şi nu pot nici măcar o dată să scap de o cît de mică parte din greutatea aceasta care mă copleşeşte. în rest. este ca un bolovan foarte greu care apasă pe inima mea

1 Căztnd la pat Ia ÎS luni după expediţia diu 1116 împotriva turcilor, restabilit’ aparent vreme de şase luni, Alexios intră în faza fatală a bolii în august 1118,'murind în ziua de 15 a acestei I luni. Urmează deci că primele simptome s-au arătat prin ianuarie- I februarie 1118, cf. Chalandon, p. 275, n. 1. Medici contemporani ■ au încercat să diagnosticheze boala împăratului bizantin după relatările Anei. Dr. Verdun, citat de Leib, III, p. 232—-236, vorbeşte despre un cancer cu evoluţie rapidă, la început scapulo-toracic, apoi generalizat. C. Alexartdrides, citat de Liubarski, n. 15S5, susţine, mai recent, că ar fi vorba de trei maladii conjugate: podagră, insuficienţă cardiacă şi infarct. La rugămintea noastră, Dr. D. Badialexi a diagnosticat boala: insuficienţă cafdio-renală.şi îmi taie respiraţia drept la mijloc; nu înţeleg nici cauza, mei începutul acestei suferinţe care se află în mine. Şi vreau să-ţi mai spun ceva, sufletul meu iubit, ţie. care eşti părtaşă la suferinţele şi la gîndurile mele; mi se întîmplă ades să casc şi, cînd trag aerul, respiraţia mi se taie şi îmi pricinii- ioşte o marc durere. Cc ar putea fi această nouă încercare care mă ajunge? Dacă ştii, spune-mi tu/' 5. Cînd împărăteasa asculta acestea şi afla din gura lui cît îndura, i se părea pă suferă ea^i că i se, întrerupe respiraţia din pricina asfixiei, într-atît era întristată de suferinţele împăratului. De mai multe ori a chemat medicii cei mai pricepuţi; îi îndemna să cerceteze cu grijă natura bolii şi cerea să afle cauzele apropiate şi îndepărtate. Ei puneau mina pc vine, mărturiseau că văd tot felul de anomalii, dai nu-şi dădeau seama care era cauza. Nu ştiau însă că regimul împăratului, în loc să fie delicat, era foarte sobru şi frugal, aşa rum trebuie să fio cel al atleţilor şi al soldaţilor, pentru a preveni o mişcare a materiilor din pricina unui regim prea bogat; astfel îneît îşi închipuiau o altă cauză a acestei apăsăn şi spuneai) că pricina imediată, a suferinţei era truda continuă în treburile sale, cu griji neîncetate, unele după altele; do aceea inima se încălzise şi atrăgea spre ea din restul corpu* lui tot ceea ce era de prisos. 6. De atunci răul care îl cuprinsese pe împărat nu i-a mai trecut şi nu i^a lăsat nici un rfi gaz şi îl sufoca asemenea unui laţ. In fiecare zi acest rău înainta, astfel îneît îl ataca nu cu întreruperi, <:j încontinuu fără pauză; de aceea împăratul nu mai putea să se întindă pe o parte şi nu mai eni în stare să respire fără efort. Au (ost

34(1I atunci chemaţi toţi medicii şi li s-a cerut să se consulte asu- Ipra bolii împăratului; .dar aveau păreri diferite'şi nu erau Fele acord; fiecare dădea un diagnostic şi, potrivit diagnosticului său, încercă un tratament. Dar, fie că era aşa, /ie că [era altfel,,/starea-împăratului rămînea foarte gravă, căci nu putea să respire liber nici o clipă. Era silit să se ridice în, picioare pentru a putea respira; dacă, din întîmplare, se întindea pe spate sau pe o parte, vai lui, se sufoca. Nu mai ■putea să lase sa intre sau să iasă nici un firicel din aerul din afară prin inspiraţie sau expiraţie. Cînd somnul se îndura î ele ci şi venea, era în primejdie să se sufoce, astfel că tot Iţim pul, şi cînd veghea şi cînd dormea, îl ameninţa pericolul, asfixiei. 7. Cum nu i se dădea .nici un purgativ, s-au gîn- , rdit la o sîngerare din venă şi i s-a făcut o incizie la încheie-. tura braţului, dar nu i-a adus nici o uşurare şi s-a văzut în • aceeaşi stare; respirînd foarte greu şi fiind oricînd în peri- col ca, făcînd. un mic efort de respiraţie, să-şi dea sufletul [în mîinile noastre. A fost totuşi o îmbunătăţire în starea lui după un leac cu piper, pe care i l-au dat. Noi, de'fericire> mi ştiam cum să ne mai arătăm bucuria şi înălţăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu. Dar totul era numai o [iluzie, căci a treia sau a patra zi, împăratului i-au revenit (linlr-odată sufocările, cu aceeaşi apăsare pe plămîni. Mă întreb chiar dacă suferinţa lui nu s-a înrăutăţit din pricina acelei băuturi, care a răspîndit umorile fără să le poată dis-,. truge şi le-a lăsat să intre în golurile arterelor, agravîndu-i starea. 8. De. acum înainte nu i-a mai fost deloc cu putinţă să găsească un fel de a se întinde în voie. căci boala atinsese .

347un punct culminant. împăratul petrecea noaptea fără somn de seară şi pînă dimineaţa, nu lua nimic de mîncare fără suferinţă, chiar lucruri care ar fi putut ajuta la salvarea sa. De multe ori, sau mai degrabă mereu, am văzut-o pe mama mea veghind toată noaptea lingă împărat; era în spatele lui, pe patul său şi îl sprijinea cu mîiniie ei, pentru a-i uşura ia vreun fel respiraţia..Lacrimile îi curgeau din ochi mai bogate ca apele Nilului. Toate îngrijirile pe care i le aducea zi şi noapte, toată osteneala pe care şi-o dădea devotîndu-se ca să-l îngrijească, să-l aşeze şi să-l ridici aranjînd în fel şi chip aşternutul, nu poate fi descrisă. Dar nu era nici un mijloc care să-i aducă cea mai mică uşurare împăratului, căci un laţ îl urmărea, ca să zic aşa, tot timpul sau, mai degrabă, îl însoţea strîngîm du-1 mereu. 9. Cum boala sa era fără vindecare, împăratul a fost dus în partea de sud a palatului. Avînd această apăsare pe piept, găsea puţină uşurare în mişcare, şi împărăteasa a făcut astfel încît această mişcare să fie continuă; punînd un lemn la capul şi altul la picioarele patului împărătesc, a poruncit să fie ridicat şi purtat de oameni care se schimbau cu rîndul, facînd-această muncă pentru împărat. De aici, el a fost dus apoi, din marele palat, la cel de la Mangana. Cu toate acestea sănătatea împăratului nu s-a îmbunătăţit Cînd împărăteasa a văzut că boala înainta mereu, pierzmd orice nădejde în ajutorul omenesc, a început să înalţe spre Dumnezeu rugi şi mai arzătoare; în toate bisericile a pusă se aprindă o mulţime de luminări, să se cînte încontinuu numai imnuri şi a împărţit fără încetare daruri în bani celor ce locuiau pretutindeni pe uscat sau la ţărmul mării. H

348

E,gat mult să facă rugăciuni necurmate pe toţi călugării care trăiau în munţi şi în peşteri, ca şi pe aceia care duceau fprin alte părţi o viaţă singuratică: i-a îmbogăţit prin daniile sale pe toţi cei bolnavi, pe deţinuţii din închisori sau pe cei }n mizerie, chemîndu-i deopotrivă să se roage pentru împărat. Cînd pîntecul împăratului s-a umflat, astfel că er;. peste măsură de mare şi i s-au umflat şi picioarele, deşi iebra cuprinsese tot trupul ^pipăratului, unii medici au socotit atunci [că sint bune cauterele, fără să dea prea multă atenţie febrei. [Dai orice tratament era fără folos, inutil; cauterul nu a nost bun cîtuşi de puţin, pîntecul a rămas la fel şi respiraţia [era tot anevoioasă. Umorile, ca şi cum ar fi avut alt izvor, au pătruns în omuşor şi au atacat ceea ce asclepiazii numesc roalatul gurii; gingiile s-au inflamat şi ele, s-a îngropat gîtul ;şi s-a umflat şi limba, astfel încît căile prin care trebuie să freacă hrana s-au strîmtat într-atît încît aproape s-au închis la capăt şi ne ameninţa nenorocirea să nu se mai poată hrăni lîn nici un fel şi neputinţa de a primi mîncarea. Tt tuşi Dumnezeu ştie că eu mă ocupam cu cea mai mare grijă de hrana lui şi în fiecare zi îi aduceam cu mîiniie mele mîncarea, străduindu-mă să o fac sub formă de poţiune. II. Dat toate leacurile pentru vindecarea umflării păreau [fără folos] şi

ţoale, îngrijirile, ale noastre şi ale medicilor... s-au dovedii [zadarnice]. Erau unsprezece zile de cînd boala împăratului era în ultima fază; a ajuns la culme, pur.îndu-1 în pericol cînd starea sa s-a agravat [şi mai mult] din pricina unei di*, rei. Unele după altele suferinţele ne copleşeau anim. Numai era nicăieri nici o speranţă, nici în asclcpiazi, niri în noi, care ne osteneam pe lingă împărat nici ...; toate prevesteau nenorocirea. 12. De acum încolo nu am mai avut «Icriil hulă şi furtună; dezordinea domnea în treburile statului, groaza şi primejdia erau deasupra capetelor noastre. Totuşi în mijlocul pericolelor care ne ameninţau, Augusta îşi păstra calmul; atunci mai ales a arătat,ea tărie, căci îşi stăpînea jalea puternică şi stătea ca un atlet olimpic,luptîndîmpotriva unor dureri atît de ascuţite. Căci avea sufletul rănit şi inima sfîşiată văzîndu-1 pe împărat care era într-o asemenea st dar se stăpînea şi răbda în faţa acestor suferinţe îngrozitoare;] deşi pi im isc lovituri de moarte şi durerea o ajungea pinăin măduva oaselor, rezista totuşi. Lacrimile însă îl curgeau .şiroaie ; frumuseţea chipului ei se vestejise şi eia cu sufletulUJ gură. 13. La 15 august1 (era a lunci’ joia săptămâni, ziua in care se celebrează Adormirea stăpînei noastre preacurate. Maica Domnului), ci ţi va asdepiazi au uns cu mir capul tropii ralului, socotind că c bine aceasta, dar apoi lu plecat acad la ei, nu cu vreun motiv, nici pentru că aveau ceva grabnic ci pentru că ştiau că este apropiat sfîrşitul cârd* ‘au cei trei medici de frunte; iucoffl

15 iMiguwl f/lH.

[naiabilul Nikolaoş Kallikles, Mihail Pantechnes, care-şi datorează porecla familiei sale, şi ... libos Mihail, eunucul, împărăteasa- înconjuratăde rudele care vroiau să o silească sa se hrănească ... ea, care nu avusese parte cîtuşi de puţin Ide somn ... petrecînd fără răgaz nopţi întregi ... ca să-l îngrijească pe împărat... avea de gînd să se supună. Dar cînd

0. 0                ultimă pierdere de cunoştinţă a împăratului a venit, a (înţeles, .după ce a ascultat îngrijorată ... că viaţa ... şi [s-a aruncat pe ... jelindu-se fără încetare, lovindu-se în piept, [văitîndu-se] de nenorocirile care o copleşeau astfel. [Ar fi vrut] să-şi dea sufletul pe loc, dar nu putea. 14. împăratul* [deşi era pe moarte şi copleşit de suferinţă ca şi cînd ar fi fost mai tare decît moartea însăşi ... era neliniştit din pricina împărătesei şi încerca, împreună cu [una] din fiicele sale să-i pnai potolească această desperare. Era a treia In ordinea naş-

1. 1                terii, porphyrogeneta Evdokia1. Căci Maria, arătîndu-se ca o altă Mărie,2 deşi atunci iiu era aşezată la picioarele stăpî- hului meu, ci la cap, pentru a-1 susţine, încerca să-i dea să bea apa dintr-un vas, şi. nu dintr-rO cupă, pentru ca să nu-i mai fie atît de greu la înghiţit, căci cerul gurii, limba şi gît- llejul îi erau umflate. Atunci el l-a dat cu mintea limpede [îndemnuri întăritoare şi bărbăteşti, poate ultimele, spunîn- klu-i: „De ce te laşi astfel tîrîtă de durerea sfîrşitului nostru

. 1 Evdochia, soţia lui Constantin Xasiţeş, sc despărţise de soţul ei şi so retrăsese In mănăstire.

* Maria, căsătorită cu Constantin Euphorbenos Katakalon oslo comparată do Ana Comncna, destul do îndrăzneţ, cu Fecioara Maria !n momentul In caro Hristos moare pe cruce, cf. Ioan, XIX, 25 urm.-        ■■

şi sileşti să ne ajungă mai devreme moartea apropiată? Nu vrei să tc gîndeşti la tine şi la relele îngrozitoare care amenin- < ţă, în loc să te laşi astfel cufundată în oceanul întristării care vine ^este tine?3 Dar, spunîndu-i acestea, împăratul sfîşia şi uiai mult rana nenorocirii ei. 15. Eu eram pradă unor simţăminte diferite şi, jur pe Dumnezeu, care le vede pe toate, jur prietenilor mei iu viaţă precum şi oamenilor care vor citi mai tîrziu această lucrare că nu preţuiam mai mult decît nebunii, căci eram cu totul pradă durerii mele. în momentele acelea, părăsind studiile de filozofie sau de elocinţă, mă ocupam cînd de tatăl meu şi de [îngrijirile] pe care i le dădeam [observînd] bătăile pulsului şi supraveghind respiraţia împăratului, cînd mă întorceam către mama mea ca s-o încurajez. Dar, ... nici părţile nu mai puteau fi de fel vindecate.... împăratul nu-şi revenea din ultimul leşin şi sufletul Augustei se grăbea să plece odată cu cel al împă-: | râtului. 16. Astfel sc petreceau lucrurileşi, într-adevăr, j după cuvintele psalmului, mă [cuprindeau] atunci durerile morţii. Atunci am simţit că îmi pierdeam minţile... cad înnebunisem şi nu mai ştiam ce să fac şi încotro să mă îndrept, văzînd-o pe împărăteasă scufundată în oceanul durerii ei şi pe împărat, cu leşinurile lui continue, care se apropia de ultimul ceas al vieţii sale. Totuşi, cînd şi-a revenit din a doua' sincopă cu ajutorul apei reci şi al esenţei de trandafiri cu care îl stropea preaiubita mea soră Maria, a poruncit să i se facă! la fel şi împărătesei. Din nou a căzut în al treilea leşin ...şi părerea celor ce-i îngrijeau trupul, a fost că e mai bine să schimbe locul patului împărătesc ... şi l-am dus pe împărat, culcat, într-o altă parte a palatului unde erau cinci caturi, în speranţa că respirînd un aer mai curat îşi va reveni. Căci partea aceasta era cu faţa la nord şi încăperile nu aveau nicăieri uşi. 17. între timp urmaşul la tron [plecase în taină la] locuinţa sa; îşi dăduse seama de ... a împăratului şi, ieşind repede, s-a dus în grabă [Ia] marele palat. Cetatea atunci ... căci era într-o mare tulburare ... totuşi nu deplină ... . Atunci împărăteasa, plîngînd, a spus: „Să lăsăm totul, plîn- sul, diadema, stăpînirea împărătească şi toată puterea, tronurile, şi conducerea şi [să începem] cîntecul de jale.“ Mă alăturam şi eu jelaniei ei şi îi împărtăşeam durerea dispreţuim! totul... şi se zbăteau scoţînd gemete. [Dar] am făcut-o să-şi revină, căci împăratul îşi dădea sufletul şi, cum se spune, era în agonie. 18. La căpătâiul său împărăteasa se aruncase la pămînt, încă înveşmântată ... şi ... cu încălţările dej.urpurtt era atins de aripa morţii şi nu putea ... con- gestia inimii. Unii [dintre asclepiazi] se întorseseră şi au mai stat o clipă cerce tînd pulsul împăratului... apoi bătăile arterei [au slăbit] ... totuşi ascundeau clipa fatală şi ... şi, in ciuda aparenţelor, ^dădeau speranţe de mai bine. Făceau astfel intenţionat, căci ştiau că atunci cînd împăratul va înceta din viaţă, împărăteasa îşi va da ultima suflare. Dar această împărăteasă inteligentă nu ştia, dacă să-i creadă sau nu. Avea încredere în ci, pentru că îi cunoştea demult ca oameni pricepuţi, dar nu se încredea pe deplin, pentru că vedea că viaţa împăratului • atîrna de un fir de păr. Era cu sufletul la gură şi mă privea ades; aştepta oracolul meu, aşa cum obişnuia şi în alte clipe grele şi era neliniştită de ce aveam să-i spun. Maria,,stăpîna mea şi cea mai dragă dintre surori, podoaba familiei noastre, femeio tare, cetate a virtuţii, stătea între împărăteasă şi împărat; cu mîneca hainei ei o împiedica

vu/jwl câ '[toi] cc cra tărie se stingea cu Încetul ţi <ă circula* ţia sfngclul în artere se oprise în cele din urmă, Intorcînd 'capul .... ostenită şi slăbită, am privit In pămînt, fără să spun ni inie, apoi mi-am dus inimile la ochi şi, trăgîndu-mă un pas Înapoi, am izbucnit In hohote de pllus. Împărăteasa a înţeles ce Însemna aceasta şi, cu totul desperată, a scos deodată un marc strigăt de durere, care a răsunat pînă de* parte. 20. Cum să descriu catastrofa care a cuprins pămîntul întreg, sau cum să-mi plîng nenorocirile mele? l£a şi-a luat vălul Împărătesc şi.cu un cuţitaş şi-a tăiat părul aproape de la rădăcină; apoi şi-a scos din picioare [încălţările] de culoarea purpurei şi a cerut [încălţări] negre, obişnuite. Cînd a vrut să schimbe şi purpura cu un veşmînt negru, nu s-a găsit nici o haină ja îndemînă. Doar cea de-a treia soră a mea avea; veşminte potrivite momentului şi împrejurării, căci indurase dş curînd încercarea văduviei; împărăteasa le-a luat, s-a îmbrăcat cu ele şi şi-a pus un văl simplu, întunecat, pe cap. între timp, împăratul a încredinţat sufletul său sfînt lui Dumnezeu şi soarele meu a apus ..A Cei ce nu erau cuprinşi de durere gemeau-, se loveau în piept şi, scoţînd un vaiet lung, înălţau spre cer glasurile lor, căci îl plîngeau pe binefăcătorul lor care le ... tot... 21. Iar eu [chiar şi acum] mă întreb dacă ni ai sînt în viaţă, dacă scriu şi istorisesc moartea împăratului; îmi trec mîna peste ochi ca să mă asigur că ceea ce spun acum nu este un vis, sau dacă nu vis, oiluzie şi o rătăcire, o închipuire străină şi monstruoasa căreia i-am căzut-pradă. Cum oare, cînd el a du părut, să mă mai număr printre cei vii? Sau cum de nu mi-am dat sufletul şi eu, Sau cum de nu am încetat din viaţă atunci cînd şi-a dat sufletul, şi cum de nu am murit, pierzlndu-mi simţurile! Dacă nu mi s-a întlmplat aceasta, cum de nu m-am aiuncat de pe vreo înălţime, cum de nu m-am azvîilit In valurile mării? Mi-am amintit viaţa mea cu marile ei nenorociri.... Nu există suferinţă sau încercare trimisă de Dumnrztu, cum se spune în tragedii,4 a cărei povară să nu o pot îndura. Astfel, Dumnezeu a făcut din mine un refugiu pentru mari j nenorociri. Am pierdut steaua atît de mare a universului, pe. marele Alexios, al cărui suflet stăpînea, intr-adevăr, trupul sau nenorocit. 22. S-a stins şi acea mare lumină sau mai degrabă acea lună luminoasă, gloria Orientului şi a Occiden- J tul ui prin nume şi fapte, împărăteasa I rin a.2 Totuşi, noi trăim şi respirăm. Apoi, unele după altele, au urmat celelalte suferinţe; după ce au venit asupra*noastxâ mari nenorociri şi uragane, am ajuns să vedem culmea însăşi a tuturor relelor, moartea cezarului,2 şi am rămas în viaţă, In timp ce se petreceau asemenea nenorociri. Căci după cîteva zile, suferinţele fiind mai puternice şi ştiinţa arătîndu-se învinsă, m-am lăsat pradă unui ocean de descurajare şi, în cele din urmă, am ajuns să mă mînii numai pentru că mi-a rămas sufletul în trup. Dacă, aşa cum se pare, nu aş fi fost din oţel sau dăruită cu altă natură ... şi ca să zic aşa, străină de m.ne, aş fTpierit imediat. 23. Dar, deşi trăiesc, am murit de o mie

1 Ci. Euripidc, Oreste, 2.

* Irina a murit, se pare, în 1133. Polemis, p. 71—72, crede că In 1123. Bibliografia chestiunii la Polemis, loc. cit.

3                Nikephoros Bryenriios a murit in 1136.de ori. Ştiu, căci am auzit povestindu-se, acea minunată [istorie a Niobei, preschimbată in piatră de durerea ei ... . Apoi, chiar după această schimbare care a transformat-o în natură [lipsită de'simţire], suferinţa ei a rămas fără moarte chiar şi în această natură lipsită de simţire. Dar eu, de fapt, sînt mai [nenorocită] decît ea, pentru că după [ultimele] [nenorociri, şi cele mai mari, am rămas în viaţă ca să mai [îndur şi altele... . Ar fi fost mai bine pentru'mine să fi fost •prefăcută în stîncă fără viaţă ... . Am rămas cu lacrimile care' îmi curg, devenită astfel nesimţitoare la nenorocirile mele ... . Să sufăr asemenea rele îngrozitoare şi să mă văd la palat suportînd [o purtare] de neîndurat din partea oamenilor, iaceasta este 6 nenorocire mai rea decît suferinţele Niobei... . Aceste chinuri îngrozitoare, după ce au ajuns la culme ... au încetat. 24. După moartea celor doi împăraţi, pierderea cezarului şi chinurile acelora ar fi fost de ajuns să-mi macine sufletul şi trupul, dar acum, asemenea fluviilor care curg de pe munţii înalţi ... valurile nenorocirilor mele ... Intr-un singur şuvoi care trece pe sub casa mea şi care o cuprinde ... Să încheiem, aşadar, această istorie, ca un cumva, scriind despre suferinţele noastre, să ne umplem de şi mai multă amărăciune.

         2983        Azi, Keriniâ, “ v.r- ' pE.i

39

• *                A^lcpra.,capitala Turciei. A fost cucerită la 23 iunie 1101.

*        A Zi, Kmlirmak.        -y* *

? La 5 august 1101.

3        Cf. Alexiada. XI, IV, 3, unde Ana Comnena dă o altă interpretare decît Bohemond plecării Iui Tatikios de la asediul Antiohiei. ^ Aici ' scriitoarea reproduce versiunea latină a evenimentului, în concordanţă cu sursele occidentale, ceea ce constituie pentru Liu- barski n. 1176, o dovadă că ea a folosit documente autentice latine.

151

*Cf. Iliada, XI, 654, Odiseea, XX, 135.

2 Regină a massageţilor, a murit In luptă împotriva lui Cyruţ cf. Herodoţ, I, 205-214.

2 Soţia unui rege scit, Amorges, din apropierea Mării Caspice şi nu o massagetă. L-a eliberat din robia lui Cyrus pe soţul ei, orga* * nizînd în acest scop o expediţie militară, cf. Ctesias, Persica, ir, 29.

* Cf. înţelepciunea, V. 19.

!ln limba greacă, Eirene înseamnă.„pace".

176

3 Lacună în text.

2        Turn situat în apropiere de palatul din cartierul Vlachcme. A servit plnă în secolul al XlV-lea drept închisoare pentru mai mulţi condamnaţi de marcă, înalţi demnitari sau chiar membri ai familiei imperiale, ci. Janin, Constanlinople byzantine, p. 172-

? Septembrie 1103 — august 1104.

*Cf. Alexiada, X, VIII, 3.

1 Lacună în text.

270

2        Tzykanisterion se numea un mic „stadion“ din complexul

de edificii al Palatului imperial constantinopolitan, destinat divertismentelor curţii. Numele vine de la acela al unui joc cu mingea practicat de pe cai, originar din Persia şi care acolo se numea tshu- gan, ci. Janin, Constantinople byzantine, p. H8        119

338