X.

Pe Vasilios, însă, care era într-adevăr un eresiarli cu totul de. necorupt, învăţaţii din Sfîntul sinod, împreună cu capii nazircilor şi cu patriarhul de atunci, Nikolaos, au socotit că trebuie să-l ardă. împăratul era de aceeaşi părere, ca unul care stătuse de mai multe ori de vorbă cu acest om şi îşi dăduse seama că era mai primejdios şi că mi-şi neagă credinţa, astfel că a poruncit să se înalţe un rug uriaş pc hipodrom. Se săpase o groapă foarte mare şi mormanul, înălţat numai din copaci puşi unii peste alţii, părea cît un munte. Cîrid s-a aprins rugul, o mare mulţime s-a adunat încetul cu încetul în acel loc, aşteptînd cu toţii, pe treptele hipodromului, să vadă ce se va mai întîmpla. In partea cealaltă era înfiptă o cruce şi i se dăduse necredinciosului dreptul să aleagă ca, dacă speriat de flăcări, îşi va schimba gîn-

durile, să se îndrepte spre cruce, pentru a scăpa de foc 2. Se afla acolo şi mulţimea ereticilor ca să-l vadă pe corifeul lor, Vasilios. Acesta s-a arătat plin de dispreţ faţă de orice chin şi ameninţare: fiind încă departe, a început să-şi bată joc de rug şi să spună lucruri de necrezut, zicînd că îngerii îl vor smulge din mijlocul focului, şi îngîna încet acel verset al lui David: „Nu vei fi atins, vei privi numai cu ochii1". Dar cînd mulţimea s-a îndepărtat şi l-a lăsat să privească în toată libertatea spectacolul înfricoşător al rugului aprins (căci încă de departe se simţea focul şi se vedea înălţîndu-se flacăra cu un zgomot ca de tunet, ca să zicem aşa, azvlrlind seîntei care zburau pînă în vîrful obeliscului de piatră înălţat în mijlocul hipodromului), atunci acest viteaz a părut că se sperie de foc şi că se tulbură. îşi rotea mereu ochii, dădea din mîini şi se lovea peste şold, ca şi cum ar fi fost cu desăvîrşire descumpănit. 3. Totuşi, deşi se afla în această situaţie, părea la vedere de piatră. Căci nici focul nu i-a îmblânzit sufletul de fier, nici sfaturile pe care i le transmitea împăratul nu l-au înduplecat, ci dimpotrivă, fie că era cu totul pradă nebuniei în faţa primejdiei apropiate şi de neocolit şi, pierzîndu-şi capul, nu-şi mai putea da seama unde era salvarea, fie, ceea ce e mai de crezut, diavolul care-i stăpînea sufletul îl cufundase într-un întuneric foarte adine, şi 'astfel acest nelegiuit Vasilios a rămas nesimţitor la toate ameninţările şi la toată teama, privind cu gura căscată cînd focul, cînd pe cei din faţă. Astfel le-a părut intr-adevăr tuturor lovit de nebunie, căci în faţa rugului nici nu înainta, nici nu da înapoi, ci stătea fix, nemişcat, aproape aşa cum stătuse la început. Cum discuţiile erau continue, iar poves-

1 Cf. Psalmul XC, 7—8.tirile despre minunile lui treceau din gură în gură, călăii,- de teamă ca demonii apărători ai lui Vasilios să nu facă vreo minune nemaiauzită cu îngăduinţa lui Dumnezeu şi ca acest ticălos să nu apară neatihs din mijlocul văpăilor, înţr-un loc foarte umblat unde l-ar fi dus ei, cu riscul de a face o ultimă rătăcire, mai rea încă decît prima, au hotărît să facă o încercare. 4. Şi, în vreme ce Vasilios anunţa lucruri nemaivăzute şi se lăuda că va apărea teafăr în mijlocul flăcărilor, i-au luat haina de pe el, spunîndu-i: „Să vedem dacă focul va atinge veşmintele tale.“ Şi au aruncat-o îndată în 'foc. Vasilios era într-atît pradă demonului. înşelător, încît a strigat:-„Uitaţi-vă la inima mea, cum se ridică în aer.“ Atunci ceilalţi, recunoscînd pînza după franjuri, l-au apucat şi l-au azvîrlit cu haine şi încălţări în mijlocul rugului. Flacăra, ca şi cum ar fi fost mimată pe el, l-a devorat atît de bine pe necredincios încît nu s-a simţit nici miros de carne arsă, nici cea mai mică schimbare de fum, doar o drră fuinegîndă în mijlocul văpaiei. Căci şi elementele se răzvră- tesci. împotriva unuia necredincios, în vreme ce, ca să spunem adevărul, îi cruţă pe cei iubitori de Dumnezeu tot aşa după cum odinioară focul s-a retras supus în faţa acelor tineri iubiţi de Dumnezeu, la Babilon şi' i-a închis într-un iatac aurit1. Atunci, cei ce îl apucaseră pe nelegiuitul Vasilios abia îl aruncaseră pe rug, că flacăra şi părea că se repede înainte pentru a-1 cuprinde pe nelegiuit. Mulţimea care se afla acolo vuind cerea cu orice chip ca şi ceilalţi adepţi ai doctrinei aducătoare de pierzanie a lui Vasilios să fie Înmieaţi şi ei în foc. Dar împăratul nu a îngăduit'aceasta şi i-a închis în porticurile şi galeriile marelui palat; după aceasta i &, Dan iii, III, 19 şi urm.spectacolul s-a sfîrşit. Mai tîrziu, aceşti atei au fost duşi intr-o altă închisoare care oferea mai mare siguranţă şi, ză- cînd acolo multă vreme, au murit în cele din urmă în necredinţa lor. 5. Aceasta a fost ultima faptă şi realizare care a încheiat acele îndelungi încercări şi truda împăratului. Căci [domnia sa] a fost o inovaţie şi un act de mare curaj. Mă gîn- desc că cei care au trăit în timpul său, sau cei apropiaţi lui, se minunează încă şi acum, astfel îneît ajung să creadă că întîmplărilc la care au fost martori nu erau adevărate, ci •vreun vis sau vreo închipuire. Căci în timpul cînd, după urcarea pe tron a lui Romanos Diogenes, barbarii au trecut graniţele imperiului romeilor şi de cînd, de la primii paşi, ca să zic aşa, acest împărat a făcut expediţia nenorocoasă împotriva lor şi pînă la domnia tatălui meu, puterea acestor barbari nu a mai putut fi stăvilită, iar săbiile şi lăncile lor se ascuţeau împotriva creştinilor, astfel că au fost mereu lupte, războaie şi măceluri. Cetăţile erau distruse, provinciile prădate şi tot pămîntul romeilor era pătat de sîngele creştinilor. Unii piereau în chip nenorocit de săgeţi sau de lăncii, alţii erau smulşi dintre ai lor şi tîrîţi prizonieri în cetăţile Persiei. Groaza îi stăpînea pe toţi şi se grăbeausa se adăpostească de pericolele care îi ameninţau în peşteri I ci în păduri, prin munţi şi dealuri. între ei, unii plîngeau Ş pentru tot ce sufereau cei duşi în Persia; cei ce erau liberi, f dacă vreunii mai rămîneau între graniţele romeilor, oftînd I aclînc, jeleau care un fiu, care o fiică; unul se văita de moar-; I tea timpurie a unui frate, altul de cea a unui nepot şi, ase- 1 menea femeilor, plîngeau cu lacrimi fierbinţi. Nu exista nici I o întîmplare lipsită de lacrimi şi gemete. Nici un împărat, l în afară de'.cîţiva, ca Tzimiskes şi împăratul Vasilios, din. • vremea aceea şi pînă la tatăl meu, n-a îndrăznit de fel să atingă cu vîrful piciorului pămîntul Asiei.