Infanta, Leonora, Pajul.

INFANTA

Paj, du-te la Ximena, să-i spui din partea mea

Că astăzi zăboveşte prea mult spre-a mă vedea
Şi lenea ei jigneşte iubirea mea de soră.
LEONORA

Acelaşi dor te mână, slăvită mea senoră, Ca să o cauţi zilnic şi când cu ea vorbeşti
Te-aud de-a lor iubire cerându-i zilnic veşti.
INFANTA

Nu fără de pricină; eu însămi am silit-o

Să sufere săgeata ce-n suflet a rănit-o;

Rodrig i-e drag şi însămi eu i l-am dăruit;
Dispreţul ei prin mine Rodrig l-a biruit, Şi cum iubirea-aceasta de mine-a fost legată, Aş vrea să se sfârşească şi chinul lor o dată.
LEONORA

Cu tot succesul, doamnă, pe care îl obţii, Te văd în prada unei dureri aşa de vii:
Iubirea care-i face pe dânşii să tresalte
Pricinuieşte jalea acestei inimi-nalte?
Te face oare grija pe care le-o păstrezi, Să fii nefericită când fericiţi îi vezi?
Merg însă prea departe şi poate-s indiscretă.
INFANTA

Mai mare mi-este jalea de-ncerc s-o ţin secretă;
Ascultă dar, ascultă ce mult m-am zbuciumat

Şi cum mă zbucium încă şi astăzi necurmat, Cum dragostea mea creşte oricât aş vrea s-o nărui;
Da, tânărul acesta, iubitul ce i-l dărui

Mi-e drag.

LEONORA

A!

INFANTA

Pune mâna aici, să ştii de vrei
Cum bate când aude de-nvingătorul ei

Şi cum îl recunoaşte inima mea.
LEONORA

0, doamnă, Mă ierţi că uit respectul ce să te cert mă-ndeamnă:
Prinţesa mea pe care feciori de regi o cer
Să-şi plece ochii galeşi pe-un simplu cavaler?
Dar regele, dar ţara ce spun de toate-aceste?
Stăpâna uită, poate, a cui odraslă este?

INFANTA

Nu uit; şi mai degrabă sunt gata ca să mor
Decât să-mi lepăd rangul, decât să mă cobor.

Dar ţi-aş putea răspunde că vrednicia are
Pe lumea asta dreptul s-aprindă-un suflet mare, Şi dacă slăbiciunea aş vrea eu să mi-o iert
Exemple strălucite n-aş căuta-n deşert;
Dar nu urmez o cale ce mi-ar scădea mărirea, Nu-ngădui să mă-nvingă până-ntr-atât iubirea, Şi-mi zic întotdeauna: fiind de neam de regi, Datoare eşti un rege de mire să-ţi alegi.
Când am văzut că totuşi slăbeşte-a mea putere, Am dăruit eu însămi ce nu-ndrăzneam a cere;
Am pus-o pe Ximena în locul meu, şi-n ea
Am aţâţat văpaia ca să mi-o sting pe-a mea.
Să nu te mire dară că inima mă-mbie

Ca să grăbesc această fatală cununie, Vezi că de ea atârnă acum hodina mea;
O dată cu nădejdea, iubirea-mi va scădea, Precum un foc se stinge când e lipsit de hrană;
Şi-oricât să-ndur mă face ursita mea tirană, Rodrigo eu Ximena o dată cununat
Nădejdea mea e moartă şi dorul vindecat.
Dar pân-atuncea sufăr un chin fără de nume, Căci azi, Rodrig îmi este tot ce-am mai drag pe lume.
Încerc să-l pierd şi totuşi să-l pierd îmi vine greu:
De-aice izvorăşte, vezi tu, tot chinul meu!
Fiinţa mea sărmana-i silită să suspine
Tânjind după un lucru ce nu e demn de mine;

S-abate bietu-mi suflet în două sfâşiat;
Curajul de mă-ndeamnă, simţirile m-abat;
Mă tem de nunta-aceasta şi vreau această nuntă
Şi-atât îmi sunt de scumpe în lupta-aceasta cruntă
— Corneille – Teatru
De-o parte-a mea mărire, de alta-al meu amor, încât de se va face sau nu, simt c-am să mor.
LEONORA

Atuncea nu-mi rămâne, senora mea cea bună, Decât să-ţi plâng de jale cu tine dimpreună;
Te osândeam, şi-acuma te plâng văzând ce-nduri;
Dar pentru că în prada acestei dulci torturi

Virtutea ta învinge puterea ei şi vraja, Zădărnicind asaltu-i şi respingându-i mreaja, Ea va reda hodina şi sufletului tău.
Încrede-te în vreme ce-alină orice rău, încrede-te-n virtute şi speră-n Provedinţă
Ce trebui' să se-ndure de-atâta suferinţă!
INFANTA

Speranţa cea mai dulce e-n disperarea mea!
PAJUL

Ximena, principesă, doreşte-a vă vedea.
INFANTA

Te du şi o reţine puţin pe galerie.
LEONORA

Vrei să mai stai, stăpână, pierdută-n reverie?

INFANTA

Nu; dar deşi în suflet ascund atâta chin, Doresc să-mi iau un aer mai vesel, mai senin.
Viu după tine.