DON RODRIGO

Străfulgerat în suflet de un năprasnic cbin, Pe care nu putuse, vai, nimeni să-l prevadă, Să fac o nedreptate silit de-o dreaptă sfadă
Şi-obiect de plâns al unui neîndurat destin, Stau împietrit de spaimă şi inima-mi zdrobită
Abia de mai palpită.

Atât eram de-aproape de raiul meu dorit!

O, ce ursită plină de triste ciudăţenii!
Iubitul meu părinte e crunt batjocorit

Şi vinovatul este părintele Ximenii!
O, ce grozavă luptă se dă acum în mine!

În contra cinstei mele iubirea mea-i pornită:

A răzbuna un tată, şi-a pierde o iubită!
El inima-mi aţâţă, ea braţul mi-l reţine.
Ca să-mi trădez iubirea ori cinstea mea hulită

Durerea cea cumplită

De-o parte şi de alta e tot atât de multă!
O, ce ursită plină de triste ciudăţenii!
Să las fără pedeapsă aşa de grea insultă?
Să pedepsesc pe mâiidrul părinte al Ximenii?

Onoare şi iubire, duşmane faţă-n faţă!
Război frumos şi crâncen! Plăcută tiranie!
Ori gloria apusă, ori inima pustie!

Nefericit pe lume, sau vai! Nedemn de viaţă!
A unui suflet mândru,. Dar dragostei dat pradă, Chin şi nădejde.
— Spadă, AI fericirii mele călău cinstit, vrei oare
În ziua-aeeasta plină de triste ciudăţenii, Vrei tu acum în sânge să speli a mea ruşine, Vrei tu să-mi pierzi norocul şi inima Ximenii?
Sfârşit vieţii mele mai bine vreau să-i pun!
Şi tatii şi iubitei aceasta le prieşte.
De mă răzbun, Ximena mă va urî, fireşte
Am să-i atrag dispreţul de n-am să mă răzbun!
Ori îmi reneg credinţa cea mai de preţ a mea, Ori sunt nedemn de ea;
Nefericirea-mi creşte vroind s-o înconjur:
Hai, inimă, cutează! Şi dacă-i scris să mor, Murind, să iau cu mine şi dragostea Ximenii!
Dar moartea mea nu poate ocara grea s-o spele
Şi gloria-mi o dată cu mine va s-apună!
O, pot să rabd eu oare ca Spania să spună

Că n-am ştiut să-mi apăr onoarea casei mele?
Să cruţ un vis pe care îl vede biata-mi minte
Pierdut de mai-nainte!

Fugiţi departe gânduri aşa puţin înalte!
Departe de la mine, voi, josnice vedenii!

Hai, braţul meu, onoarea să o salvăm încalţe, Căci, oricum, tot pierdută e dragostea Ximenii!
Da, gândurile mele o câipă-au rătăcit!

Nimic pe lumea-aceasta nu-i mai presus de-onoare, Şi dacă mor în luptă sau mor de întristare, Jertfi-voi al meu sânge curat cum l-am primit!
Aleargă dar, Rodrigo şi lasă ezitarea.
Te cheamă răzbunarea!

De-atâta şovăială nedemnă-s ruşinat.
Departe de la mine, o, josnice vedenii!

Căci azi al tău părinte e crâncen ofensat, Şi-ofensatorul este părintele Ximenii!