Don Diego, Don Rodrigo.
DON DIEGO

Ai inimă, Rodrigo?

DON RODRIGO

Pe loc ţi-aş arăta
De nu mi-ai fi părinte!

DON DIEGO
Înflăcărarea ta

Ce dulce mi-e şi chinul cum ştie să-mi aline!
În apriga-ţi pornire mă recunosc pe mine!
Junia mea renaşte în sângele tău viu!
Vin, nobilul meu sânge, vin, vrednicul meu fiu.

Vino şi mă răzbună!
DON RODRIGO

De ce?

DON DIEGO

De cea mai mare

Ocară ce ucide a ta şi-a mea onoare!
De-o palmă. Ticălosul pe loc muşca pământ, Dar slăbiciunea vârstei mi-opri orice avânt.
Ia acest fier ce braţu-mi nu poate. Să-l mai poarte, Ţi-l dau să faci dreptate; să mori ori să dai moarte!
Mergi dar şi pedepseşte pe-acel om încrezut:
Mori sau ucide-l: iată ce ai tu de făcut!

În sânge doar se spală asemenea ruşine, Şi spre-a trezi mândria strămoşilor în tine
Ţi-o spun fără înconjur că ai de combătut
Un adversar puternic şi mare. L-am văzut
Acoperit de sânge şi pulbere o dată împrăştiind teroarea într-o întreagă-armată;
O sută escadroane văzutu-l-am rupând, Şi pentru-a-ţi spune încă mai mult, n-a fost nicicând
Ca el printre războinici, nici printre căpetenii.

E.

DON RODRIGO

Spune, fie-ţ. I milă!
DON DIEGO

Părintele Ximenei!

El este.
DON RODRIGO

DON DIEGO

Nici o vorbă. Cunosc iubirea ta

Dar poţi trăi-n ruşine? Insulta e mai grea, Cu cât mai scump îţi este acel ce te insultă.
Cunoşti acum ocara. Ştii ce-ai să faci. Ascultă:
Răzbună-mă pe mine, răzbună-te şi tu!
Arată-te de-un tată ca mine vrednic fiu:

Pe când eu-mi plâng amarul ce-asupra mea s-adună, Tu du-te.
— Aleargă, zboară Rodrig şi ne răzbună!