Don Femando, Don Arias, Don Sancho.
DON FERNANDO

E contele-ntr-atâta de van şi ce aşteaptă?
Cutează oare-a crede că-i iert această faptă?

DON ARIAS

L-am zis din partea voastră tot ce aveam să-i zic, Cu toale-acestea, sire, n-am izbutit nimic.

* Faţă de textul integral al dramei lui Corneille, din tălmăcirea făcută de St. O. Iosif lipsesc scenele 3,4 şi 5 din actul
II şi scena 4 din actul V.
Aceste scene, care cuprind episodul lăturalnic al dragostei infantei pentru Rodrig, au fost socotite de mulţi comentatori ca dăunătoare unităţii operei. Din această pricină ele nu sunt publicate de obicei decât în ediţiile de opere complete, iar în teatru nu sunt reprezentate. Este deci foarte probabil ca ediţia folosită de St. O. Iosif să nu fi cuprins aceste scene.
Pentru a prezenta cititorilor întreaga operă, publicăm în apendice scenele pomenite, în tălmăcirea lui Ioacbim Botez (n. r.).

DON FERNANDO
O, ceruri! Deci nutreşte o râvnă-aşa săracă
Şi-aşa puţină grijă arată ca să-mi placă!
Jigneşte pe don Diego, de rege-a şti nu vrea!
El vrea să facă lege aici, la curtea mea!

Oricât de brav războinic, bun căpitan să fie

Voi şti scurta din vreme asemenea trufie.
De-ar fi virtutea însăşi şi-al bătăliei zeu
Ce-nseamnă neascultarea i-arăt acuma eu!

Cu toate că-ndrăzneala-i cerea o grea osândă, Vroiam să-l judec totuşi cu inima mai blinda
Dar pentru că s-arată prea dârz şi prea semeţ, Plecaţi şi puneţi mâna pe el cu orice preţ.
DON SANCHO

Puţin răgaz l-ar face să-şi vină poate-n fire, Ii clocotea mânia în sânge încă, sire, Şi-n cea dintâi vâlvoare nici o mirare nu-i
Că nu se pleacă lesne un suflet cum e-al lui.

Greşeala şi-o cunoaşte, dar inima-i semeaţă
Nu-l iartă ca s-o deie aşa curând pe faţă.
DON FERNANDO

Don Sancho, taci şi află: oricine-i înclinat
Să-l apere, se face el însuşi vinovat.
DON SANCHO

Ascult şi tac, cer totuşi iertare de voi pune
O vorbă ca să-l apăr.

DON FERNANDO

Şi ce poţi oare spune?
DON SANCHO
Că unuia ca dânsul cu fapte mari deprins, I-e greu să se coboare ca orişicare ins.
În orice lămurire el vede o ruşine
Şi-acesta este numai cuvântul ce-l reţine.
Asprimea datoriei nu-l poate-ndupleca

Şi de n-ar fi un suflet prea mândru, s-ar pleca.
Ci daţi poruncă, sire, ca braţul său cel tare
Cu ascuţişul armei insulta s-o repare.
Pe loc se va supune; şi vină cine-o vrea, Aici stau pentru dânsul chezaş, pân' ce-o afla.
DON FERNANDO

Uiţi cui vorbeşti; ci vârsta pe care-o ai mă face
Să iert; şi-nflăcărarea aceasta nu-mi displace.
Dar e dator un rege să cruţe pe-orice căi
Vărsările de sânge între supuşii săi;
Pe-ai mei îi ţin în pază, şi-i am în grijă mare, Precum un cap cuminte, de membre grijă are.
Cuvântul tău nu poate să fie deci şi-al meu:
Tu judeci ca războinic, ca rege judec eu, Şi orice-ar vrea să spună şi-ar îndrăzni să creadă
Supunerea nu poate pe contele să-l scadă.

Şi-apoi m-atinge-ocara, căci el a degradat
Pe-acel ce-odraslei mele de guvernor l-am dat.

Cel ce nu ţine seama de alegerea-mi făcută, Nesocoteşte însăşi puterea absolută.
Dar să lăsăm acestea. De-altminteri am veşti noi:
S-ar fi văzut vreo zece corăbii de război

Ce chiar la gura apei au îndrăznit s-apară.

DON ARIAS

Duşmanii noştrii mauri nu-s pentru-ntâia oară
Siliţi a vă cunoaşte, spre a porni din nou
Piăzboi în contra unui aşa temut erou.
DON FERNANDO
De-a pururi îi va roade în suflet gelozia

Cât m-or vedea pe mine stăpân pe-Andaluzia, Şi ţara peste care au fost prea mult stăpâni
Va fi privită pururi cu ciudă de păgâni.

Acesta-i şi cuvântul că-n inima Sevilii
De zece ani încoace ţin scaunul Castilii, Să-i pot veghea de-aproape şi să zădărnicesc
Pe loc ce bag de seamă, tot ce pe-ascuns urzesc.

DON ARIAS

Atâtea sângeroase înfrângeri îi învaţă
Că totul e zadarnic cât timp veţi fi-n viaţă.
N-aveţi de ce vă teme.
DON FERNANDO

Şi nici n-am ce lăsa.
Încrederea atrage primejdia-n urma s'a.
Şi-apoi la urma urmei să nu prea dăm uitării
Că pân-aici îi poate aduce-un flux al mării.

Ar fi cu toate-acestea greşeală orişicum
Să aruncăm teroarea în inimi de p-aeum, Fiind nesigur zvonul, fiind şi pe-nnoptate
S-ar răspândi zadarnic neliniştea-n cetate.
Să se-ndoiască straja la ziduri şi în port.
Ajunge pe-astă-seară.