Don Femando, Don Diego, Don Arias, Don Sancho, Don Alonso, Xiniena, Elvira.
DON FERNANDO

De-acum, fii mulţumită, Dorinţa ta, Ximenă, ţi-a fost îndeplinită.
De-a biruit Rodrigo pe-ai noştri inamici, De rănile primite el a murit aici, Poţi lăuda pe Domnul cu inima-mpăcată.
(Către don Diego.)
Ia uită-te la dânsa cum a pălit deodată.

DON DIEGO
Dar iat-o că leşină şi din acest leşin
Puteţi vedea dovada iubirii pe deplin.
Durerea-i dă pe faţă văpaia tăinuită
A dragostei de care e încă chinuită.

XIMENA

Cum? A murit Rodrigo!

DON FERNANDO

Nu, nu; duşmanul tău
Trăieşte, viu şi teafăr ca şi amorul său!
Nu te-ngriji, Ximenă, de soarta vieţii sale.
XIMENA
Leşini şi de plăcere, precum leşini de jale.
Prisosul bucuriei când vine din senin

Simţirile ne fură ca şi-un prisos de chin.
DON FERNANDO

La ce încerci, Ximenă, la ce mai stărui încă?

Nu, prea era vădită durerea ta adâncă!

XIMENA

Îngrămădiţi, dar, sire, restriştea mea mereu!
Dovadă-a întristării numiţi leşinul meu!
O ciudă prea firească m-a-mpins aşa departe:
De judecată dânsul ar fi scăpat prin moarte, Căci pentru-al ţării bine rănit dacă murea, Era zădărnicită şi răzbunarea mea!
Mi-ar fi o nedreptate o moarte-aşa frumoasă:
Cer moartea lui Rodrigo, nu însă glorioasă, Nu ridicat în slavă de rege şi norod, Nu pe un pat de-onoare, ci pe un eşafod;
Să moară pentru crima-i, nu pentru domn şi ţară, De-a pururi amintirea să-i fie de ocară!
Nu sunt de plâns aceia ce pentru ţară mor, Ei numele prin moarte şi-l fac nemuritor!
Iubesc deci biruinţa-i şi nu mi-e greu păcatul, Ea întăreşte ţara, redându-mi vinovatul
Mai nobil şi mai mândru acum de mii de ori, Căci poartă astăzi lauri pe frunte-n loc de flori;
Şi ca să spun ce cuget cu-o vorbă răspicată:
Mai vrednic azi de umbra sărmanului meu tată!

Dar vai, în ce nădejde o clipă am crezut?

Rodrig din parte-mi n-are nimica de temut:

Ce-i strică-aceste lacrimi şi jalea mea amară
Când pentru el azil e întreaga noastră ţară!
Sub ochii voştri totul i se permite-aici:
Mă biruie pe mine, ca şi pe inamici.
Dreptatea-năbuşită cu-al maurilor sânge
O nouă strălucire asupra lui răsfrânge;

Noi îi sporim alaiul şi-acest dispreţ de legi
La carul său ne-ajungă în rând cu cei doi regi!

DON FERNANDO

Copila mea, acestea-s porniri nemăsurate.

În cumpănă pun totul atunci când dau dreptate.
Ucis de-ţi este tatăl, el fu provocator
Şi simţul echităţii mă face iertător.
Dar cântărindu-mi fapta, tu inima-ţi-o-ntreabă:
Rodrig stăpân e-acolo şi cred că mai degrabă
Ea mulţămeşte-n taină dreptăţii ce-o bârfeşti
Că ţi-l păstrează teafăr pe-acela ce-l iubeşti.
XIMENA

Cui? Mie! Pe-ucigaşul sărmanului meu tată!
Pe-acela chiar pe care îl chem la judecată!

De-aceasta nu vă pasă, ba v-aşteptaţi să fiu
Mulţumitoare dacă bocesc aci-n pustiu?
O, dac-aceste lacrimi zadarnic sunt vărsate, îngăduiţi prin arme să dobândese' dreptate:
Prin arme el pe mine de tată m-a lipsit, Prin arme se cuvine să fie urmărit!
Cer de la toţi vitejii să-l cheme-n luptă, sire:
Pe-acel ce mă răzbună eu mi-l aleg de mire

Să lupte toţi, şi-o dată Rodrigo pedepsit, Voi fi răsplata celui ce biruie-n sfârşit.
Deci daţi poruncă, sire, să se proclame vestea.
DON FERNANDO

E-o datină străbună, dar luptele acestea

Pretinse că răzbună pe drept un atentat

Stârpesc pe luptătorii cei buni ai unui stat.

Adeseori se-ntâmplă izbânda de înclină

Spre vinovat şi cade cel fără nici o vină.
Scutesc deci pe Rodrigo; prea mult la dânsul ţin
Ca să-l expun acestui prea schimbător destin.

Şi-oricât de vinovat e că te-a lăsat orfană l-au dus cu dânşii crima paginii puşi pe goană.
DON DIEGO

Cum? Sire, pentru dânsul călcaţi aceste legi
De-a pururi respectate de cei mai mândri regi?
Dar ce va zice lumea şi pizma ce va spune
Când viaţa lui sub scutul monarhului şi-o pune, Fugind de locul unde oricare om cinstit
E bucuros să afle un lăudat sfârşit?
Favoarea-aceasta, sire, mărirea lui i-o scade:

Păstreze-şi nentinate a biruinţei roade!
Cel ce-a ştiut să-nfrângă pe-un conte de Gormaz, Dator e să rămână pân'la sfârşit viteaz.
DON FERNANDO

Mi-o ceri şi tu, deci fie! Şi cum i-a fi norocul!
Dar celui ce-a să cadă, mii au să-i ceară locul

Şi preţul ce Ximena ni l-a vestit aici ţ) în toţi ai mei războinici îi face inamici.
Să-l las cu toţi să lupte ar fi nedrept, Ximenă: l-ajunge de coboară o dată în arenă.
Numeşte-l dar pe care îl vrei din cavaleri, Dar dup-această luptă nimic să nu-mi mai ceri.
DON DIEGO

Atunci cruţaţi pe-aceia ce de Rodrig s-ar teme.
Lăsaţi deschisă lupta – şi nimeni n-o să-l cheme.
Căci după biruinţa-i de astăzi, nu m-aştept
Să mai cuteze vreunul să dea cu dânsul piept.

Se-ncumetă vreunul, oricât de mare-i preţul?
Cine va fi viteazul sau, mai curând, semeţul?
DON SANCHO

Deschideţi dară lupta; şi chiar de-o fi să caz
Eu sunt semeţu-acela ori poate-acel viteaz.
Ardoarea mea nu cere decât să vă răzbune:

Vă amintesc, senora, a voastră promisiune.

DON FERNANDO
Îţi laşi, Ximeno, soarta într-ale sale mâni?
XIMENA

Făgăduit-am, sire.

DON FERNANDO

Fii gata deci pe mâni!

DON DIEGO

Nu, sire. Lupta poate să-nceapă cât mai iute:

Eşti totdeauna gata atunci când ai virtute.
DON FERNANDO

Să-ncepi o luptă nouă, întors din luptă-abia.!

DON DIEGO
Rodrig a prins putere pe când vi-o povestea!

DON FERNANDO

Să-i dăm un ceas sau două de linişte deplină.
Dar cum mă tem ca pildă cumva să nu devină

Şi ca s-arăt că-n silă s-admit m-am hotărât
Un obicei sălbatic ce pururi l-am urât, M-abţin s-asist şi curtea şi ea se va abţine.
(Cătro don Arias.)
Arbitru-al întâlnirii te rânduiesc pe tine;

Vei îngriji ca toate să meargă-n cbip cinstit

Şi-mi adă-nvingătorul când lupta s-asfârşit.
Aceeaşi e răsplata, oricare s-ar alege
Vreau să i-l dau Ximenii cu mâna mea de rege

Şi ea pe veci să-i jure credinţă-n faţa mea.
XIMENA

Cum, sire? Îmi impuneţi o legc-aşa de grea?
DON FERNANDO

Te plângi; iubirea-ţi însă, departe de-a se plânge
De biruie Rodrigo, mândria-ţi va înfrânge.
Înceată orice murmur şi-ascultă-mă ce spun:
Oricare s-ar alege, cu-acela te cunun.