INFANTA

Vei asculta mândria străbună care-ţi cere
Acum între mărire şi dragoste s-alegi?
Sau dragostea a cărei şi vrajă şi putere
Te-mbie fără preget să-nfrângi aceste legi?

Ah, căreia din două vei da tu precădere, Sărman vlăstar de regi?
Rodrig, eşti demn de mine şi te-aş putea alege
Deşi viteaz, tu însă, vai! Nu eşti fiu de rege!
Destin fără de milă, a cărui nendurare

Desparte-a mea mărire de fericirea mea!

E scris în ciuda unei virtuţi aşa de rare
Amorul meu să poarte o luptă-aşa de grea?
Ah, inima-mi sărmană, ce-o să îndure oare

Şi cum va geme ea, De n-o să izbutească în veci să se închine
Iubitului, nici focul iubirii să-şi aline!
Dar totuşi stau şi cuget şi nu pot înţelege:
Când el e-atât de vrednic, de ce-aş mai ezita?
Deşi am fost născută pe seama unui rege, E-o cinste pentru mine, Rodrig, să fiu a ta!
Când ai învins pe mauri ar fi o fărdelege

Coroană de-ai purta?

Şi numele tău falnic de Cid nu dovedeşte
Că faima ta măreaţă pe zi ce merge creşte?
El totuşi e-al Ximenii, deşi e demn de mine!
Îmi pare rău de darul pe care i-l făcui.

Nici moartea unui tată nu poate să-i dezbine i ea, de silă numai proclamă vina lui.

N toată războirea aceasta, pentru mine

Nici o nădejde nu-i.

Căci spre-a-mi mări pedeapsa, ursita, vai! Permite

Iubirei să dureze şi-n inimi învrăjbite!