Ximena, Elvira.

XIMENA

Elviro, vai, cât sufăr! Ce vrednică-s de jale!

Nu văd nici o nădejde, am presimţiri fatale!
N-am nici un gând de care să nu mă înfior

Şi fără pocăinţă nu pot avea un dor!
Pe doi rivali în luptă mânia mea-i împinge, Au să mă coste lacrimi, oricare ar învinge;
Şi-n cartea sorţii mele oricum îmi este scris, Ncrăzbunat mi-e tatăl sau vai! Rodrig ucis!
ELVIRA

De-i una ori de-i alta, vei fi mai împăcată, Sau capeţi pe Rodrig sau fi-vei răzbunată
Şi-apoi oricât destinul va fi de nendurat, îţi mântuie onoarea şi-un mire-ţi va fi dat.
XIMENA

Cum? Pe-ucigaşul tatii? Pe-al lui Rodrigo, poate?
Pe unul din făptaşii acestor mari păcate?
Oricum s-alege soarta, ea-mi dă un soţ pătat
De sângele pe care mai mult l-am adorat;

Oricum s-alege soarta, durerea mă ucide

Şi mă-ngrozesc de ceea ce lupta va decide.
0, dor de răzbunare şi tu amor, tăceţi!
Voi vă sfădiţi pe seama sărmanei mele vie, Şi tu, cârmuitorul umanelor destine, Sfârşeşte-această luptă aşa cum e mai bine:
Niciunul să nu-nvingă şi nici să fie-nvins.
ELVIRA

Ar fi prea aspră soarta; şi lupta ce s-a-ncins
Ţi-ar da prilej la chinuri şi mai amare poate, Lăsându-te, stăpână, să ceri mereu dreptate.
— Ccmeille-Teatru
S-arăţi aceeaşi ură mereu, să urmăreşti
Mereu viaţa celui pe care tu-l iubeşti.
Mai bine-i biruinţa de-ar fi să-l încunune, Ea datoriei tale tăcere i-ar impune
Şi bunul nostru rege te va sili atunci
S-asculţi îndreptăţită de-a inimei porunci.
XIMENA

O, dacă el învinge, crezi că mă dau învinsă?

Prea sfântă-i datoria-mi şi jalea-mi prea nestinsă
Şi nu ajunge numai ca regele să vrea
Sau lupta să decidă în defavoarea mea!

A-nvinge pe don Sancho nu-i greu, dar n-o să poată

Să-nvingă şi mărirea Ximenei totodată:
Şi chiar dacă Rodrigo va birui acum, Onoarea mea-i va scoate mii alţi vrăjmaşi în drum.
ELVIRA

Stăpâna mea, asemeni cuvinte nu mai spune, Să nu se-ndure cerul cumva să te răzbune!
Cum? Vrei să pierzi prilejul acesta fericit

Ce focul urei tale l-ar potoli-n sfârşit?
Dar ce vrea datoria aceasta nempăcată?

Ori moartea lui Rodrigo, îţi dă-napoi un tată?
O grea nenorocire îţi pare prea puţin?
Vreai lacrimi peste lacrimi, suspin peste suspin?

Nu, nu, cu-astfel de gânduri, stăpâna mea iubită, Nu meriţi fericirea ce-ţi este hărăzită
Şi-ţi va impune dreapta mânie-a Celui-nalt
Prin moartea lui Rodrigo, să-l iei pe celălalt.

XIMENA

Elviro, îmi ajunge atât amar şi jale
N-o mai spori tu încă prin prevestiri fatale, Aş vrea să fug de ambii, dac-aş putea să sper, De nu, pentru Rodrigo-nalţ rugăciuni la cer.
Nu că mi-e drag, dar dacă Rodrig nu biruâeşte
Voi fi a lui don Sancho, cum am promis, fireşte.
La gândul ăsta numai mi-e sufletu-ngrozit.

Ce văd, amar de mine? Elviro, s-a sfârşit!