CURIAŢIU
Deci, Roma să-şi împartă onoarea, nu a vrut;
Căzând alminteri, sorţii nedrepţi i-ar fi crezut;
Şi falnica cetate, în fraţii tăi şi-n tine,
Găsi cei trei războinici, s-o apere mai bine;
Şi cum întreg curajul e-ales doar dintr-o casă,
De ale noastre toatearată că nu-i pasă.
S-ar crede că, păzită prin voi, azi, de albani,
Feciorii lui Horaţiu sunt unicii romani.
Alegerea aceasta, prin cinstea ei, putea

Cu lauri trei familii pe veci. Încununa.

Dar, cum a vrut destinul ca în aceeaşi casă
Să intre a mea soră şi să-mi aleg mireasă
Prin tot ce-ţi sunt acuma, prin tot ce îţi voi fi, Mă bucură, că soarta prin zaru-i te cinsti.
Dar bucuria asta îmi este sugrumată

De-o teamă care-n suflet pătrunde-ntunecată.

V-avdat războiu-acesta atâta strălucire, Că tremur pentru Alba şi-a ei nenorocire.
Chemându-vă la luptă, destinul a jurat

S-o piardă prin al vostru curaj neînfricat.

Simt tot ce urmăreşte prin braţul vostru brav, Şi, de pe-acum, în mine, mă văd căzându-ţi sclav.
HORAŢIU
Să nu ai pentru Alba, ci pentru Roma, teamă

Văzând pe cine uită, ştiind pe cine cheamă;
Orbirea să-i cumplită şi de pieire-o leagă, Având de unde-alege şi-atât de rău s-aleagă.
Mii de bărbaţi ai Romei, mai vrednici decât noi, Puteau intra cu fală în vajnicu-i război.
Dar, deşi lupta asta mă-mpinge spre sicriu, De gloria chemării demn voi râvni să fiu.
O-ncredere semeaţă în sufletu-mi urzesc
Şi sper, deşi nu-s falnic, mai mult să-ndeplinesc.
Oricât va fi duşmanul de tare şi de brav, Eu nu mă văd căzându-i, prin luptă dreaptă, sclav.
Crezu în mine Roma, dar sufletu-mi vrăjit

Sau îi va face voia sau va muri zdrobit.

De cauţi biruinţa sau moartea, cazi mai greu.
De-această deznădejde e plin sufletul meu.

Oricare-ar fi destinul, văd Roma în sclavie

Când eu înfrânt, voi trece din luptă-n veşnicie.
CURIAŢIU
Aceasta, vai, mi-e teama care, acum, mă-nfrânge;

Ce ţara porunceşte, prietenia-mi plânge.
Cumplita sfâşiere de-a şti Alba învinsă
Sau biruind cu preţul să-ţi văd suflarea stinsă;
Să simt că scopul unic spre care tinde ea

Se cumpără cu moartea, lovind în viaţa ta.
Ce bucurie oare să-aştept, ce să doresc?
Sfârşitul tot cu lacrimi, oricum, o să plătesc,
Iar dorurile mele, oricum, vor fi trădate.
HORAŢIU
Cum? Zilele mi-ai plânge când ţării dragi sunt date?
În inimi mari, această jertfire-i minunată

Iar gloria nu-ndură să fie-ndoliată.

Aş preamări de-a pururi neînsemnata-mi moarte
Dacă atât s-ar cere să fie-a Romei parte.

CURIAŢIU
Prietinilor, totuşi, îngăduie-le spaima;
Căci moartea e urâtă oricât de mare-i faima;

Slăvirea-i pentru tine, iar pierderea e-a lor

Şi te vor plânge veşnic aşa, nemuritor.
Când pierzi un bun prieten, toate se sting din fire.

Dar Flavian s-arată. Poate-mi aduce-o ştire.