HORAŢIU
Veghează, dragă tată, din fire să nu-şi iasă;
Să stea cât mai ascunse şi cât mai mult în casă; «
Iubirea lor aprinsă de-o spaimă ne-ntreruptă, Cu ţipete şi lacrimi ne-ar turbura în luptă.
Şi s-ar putea chiar zice că noi, ai tăi copii, De teamă născocit-am aceste viclenii.
Iar faima cinstei noastre ar fi adânc rănită

De frică, să n-ajungă, să fie bănuită.

BĂTRÎNUL HORAŢIU
Fiţi fără grijă. Mergeţi, v-aşteaptă-ai voştri frai
Şi nu uitaţi că sunteţi Horaţi şicuriaţi!
CURIAŢIU
Ce să vă spun în pragul acestei despărţiri?
BĂTRÎNUL HORAŢIU
Nu-mi turburaţi, acuma, tăcutele-mi simţiri;
Ca să vă-nalţ curajul, mă văd fără cuvinte, Şi, gândurile, toate, mi se destramă-n minte:
Dar, iată, simt cum plânge durerea-n ochii mei, Plecaţi la datorie şi-ncredeţi-vă-n zei.
I