BĂTRÎNUL HORAŢIU
Să nu-te-aud vorbindu-mi cu milă de Horaţiu, Din faţa mea să fugă, ca orice Curiaţiu!
Fugi în toiul luptei, dar viaţa vrând să-şi scape, Tot nu-i cruţat de moarte, de-mi va cădea pe-aproape.
Sabina să-l păzească, sau, altfel, jurământul

Ce l-am făcut, năprasnic îi va săpa mormântul.

CĂMILA

Vai, tată, îndurarea din suflet n-o goni.

Căci însăşi Roma, poate, nu îl va pedepsi;
Aşa îngenuncheată de zei şi umilită, îi va ierta bravura de număr copleşită.
BĂTRÎNUL HORAŢIU
E prea puţin în ochi-mi a Romei judecată
Cămila; eu am dreptul, asupra lui, ca tată.

Eu ştiu că, vitejia de-a pururi străluceşte, Gă numărul o sfarmă, dar nu o biruieşte;
Put. Erea-i bărbătească să fie veşnic trează, De forţă copleşită, ea nu îngenunchează.
Taci. Iată-l pe Valeriu. Ce-ar mai putea să ştie?