VALERIU

Trimis la voi, de rege, aduc o mărturie

Să mângâi un părinte.

BĂTRÎNUL HORAŢIU
Nu te-ngriji de mine, Căci nu există balsam durerea să-mi aline.
Pe cei care căzură ucişi în bătălie, Mai bine-i ştiu în groapă, decât în infamie;
Ei se jertfiră ţării, cinstindu-i preamărirea
Şi mi-e destul.
VALERIU

Dar cellalt v-aduce fericirea.

Va preţui de-acuma, cât la un loc toţi fraţii.
BĂTRÎNUL HORAŢIU
De ce n-a fost printr-însul, să moară toţi Horâţii!
VALERIU

Eşti singurul ce astfel îi judecă purtarea!
BĂTRÎNUL HORAŢIU
Căci singur eu am dreptul să-i pedepsesc trădarea!

VALERIU
Cum, c trădare oare, viteaza-i luptă grea?

BĂTRÎNUL HORAŢIU
Dar ce virtute-aleasă găseşti în fuga sa?
VALERIU

În felul cum luptat-a şi fuga-i vitejească.
BĂTRÎNUL HORAŢIU
Ruşinea şi mirarea nu pot decât să-mi crească!
Da, pilda este rară şi demnă de ştiinţă, Că fuga este drumul deschis spre biruinţă.
VALERIU

De ce mirare-i vorba? Ruşine-acum socoti
Să ai un fiu ca dânsul ce ne-a scăpat pe toţi?
Şi Romei dă triumful şi-o mare-mpărăţie?
Cum ar râvni un tată mai mare bucurie?

BĂTRÎNUL HORAŢIU
Dar ce triumf, ce faimă, ce-mpărăţie oare
Sunt lanţurile Albei, pe noi, stăpânitoare?
VALERIU

Cum poţi vorbi că, Alba, e azi victorioasă?
Dar nu cunoşti a luptei urmare glorioasă?
BĂTRÎNUL HORAŢIU
Eu ştiu atât: că ţara prin fugă şi-a trădat.
VALERIU
Da, dacă tot prin fugă şi lupt-ar fi-ncetat.
Dar s-a văzut îndată că a fugit viclean, Spre a urca în slavă renumele roman!
BĂTRÎNUL HORAŢIU
Ce-ai spus? Triumfă Roma?

VALERIU

Învaţă să-l iubeşti
Pe fiul tău pe care văd că-l nedreptăţeşti, în contra trei să lupte rămas şi încolţit, Toţi trei răniţi, el singur văzând că nu-i rănit, Prea slab, pe toţi să-i bată, voinic cu fiecare, El ştie să profite de-această-ameninţare
Şi fuge să-i înşele, şi-astfel prin viclenie
Pe cei trei fraţi îi trage pe rând, în bătălie.
Iar fiecare vine mai greu sau mai grăbit, Pe cât e fiecare în parte de rănit.
Avântul li-i acelaşi porniţi să-l urmărească, Dar rănile-i separă şi-i face să greşească.
Horaţiu când îi vede, cum vin toţi răzleţiţi, Se-ntoarce şi-i aşteaptă, ştiindu-i biruiţi, întâiul care vine e chiar al său cumnat
Cellalt, plin de mânie, atacă nencetat, Dar sângele din rană şi fuga îl doboară, Deşi curaju-i aprig nu-i pregătit să moară.
Cu răcnete, albanii, pe celălalt îl cheamă, Cuprinşi de îndoială şi tremurând de teamă.
Zadarnic se repede şi-acesta să atace, Pe cel dintâi văzându-l, cum fără viaţă zace.
CĂMILA

Vai mie!

VALERIU
Dar se-aruncă în luptă Curiaţiu;
O nouă biruinţă-ncunună pe Horaţiu;
Curajul să-l răzbune pe frate, nu-l susţine
Şi moare lângă dânsul, deşi luptase bine.
Lungi răcnete din piepturi, văzduhul îl sfâşie:
Durere-i glasul Albei, al Romei, bucurie.

Atunci, ştiind Horaţiu că va să biruiască, Vrând nu numai să lupte, dar să şi umilească
Vorbeşte: „Doi sunt jertfe pentru iubiţi-mi fraţi, Dar ultimul ce vine, din cei trei Curiaţi, II dau ca jertfă Romei, pe sacrele-i altare!"
Zicând aceasta, iute şi drept în faţă-i sare
Şi pentru el izbânda curând se hotărăşte:
Slăbit de răni, albanul, abia de se târăşte
Cu pasul şovăielnic şi fruntea-nsângerată, Ca victima ce-aşteaptă să fie-njunghiată.
Aşa îl şi primeşte, cum e, făr-apărare, Iar pe-a lui moarte Roma-şi înalţ-a sa splendoare!
BĂTRÎNUL HORAŢIU
O, fiu! O, bucurie! Tu cinste-a vieţii mele!
Tu sprijin scump al ţării în aste ceasuri grele!
Erou de Roma vrednic şi-nvrednicind Horâţii, Tu stâlp al ţării tale, slăvit prin generaţii!
Când voi putea la pieptu-ţi, cumplita-mi îndoială
S-o sting, spălând în lacrimi şi marea mea greşeală?
Când va putea iubirea-mi de tată, să-ţi mângâie
Biruitoarea-ţi frunte în plâns de bucurie?
VALERIU

Îl vei vedea în voie căci va sosi îndată.

Chiar regele-l trimite să-i dai dreapta răsplată, Şi poruncind prinosul la cer să se amâne, A hotărât, triumful, să aibă loc tot mâine, Urmând, ca fiecare, azi doar cu legăminte, Să mulţumească zeii şi cu ofrande sfinte.
Horaţiu întârzie acolo, pe când mie
Mi s-a-nmânat porunca să vă aduc solie

Şi tristă, de Ia rege, dar şi de sărbătoare.
Nemulţumit el însuşi doar c-o înştiinţare, Veni-vă să-ţi vorbească şi, poate, încă azi, Spre-a lăuda soldatul şi fiul tău, viteaz, –
Recunoştinţa ţării urmând să ţi-o închine.
BĂTRÎNUL HORAŢIU
Atâta mulţumire e prea mult pentru mine.
Sunt prea plătit cu asta, cu care m-a cinstit

Pentru un fiu în viaţă şi cei care-au murit.
VALERIU

La jumătăţi de fapte un rege nu se-opreşte;
El ştie c-al său sceptru prin care mulţumeşte, A fost salvat, spre slava virtuţilor romane, De fiu ca şi de tată, din mâinile duşmane.
Mă duc să-i spun ce-nalte şi vitejeşti simţiri
Gândirea vă insuflă; ce nobile porniri

Ştiţi să-nchinaţi credinţii cu care îl slujiţi.
BĂTRlNUL HORAŢIU
Prea mult mă-ndatorează aceea ce voiţi.