Dorante, Pridamant.

DORANTE

Alcandru, vrăjitorul, răstoarnă firii rostul.

Palatul lui e-această cavernă, adăpostul în care bezna nopţii el pururi a păstrat;

Iar dacă-o pală rază cândva s-a strecurat, Abia de luminează-aceste locuri sumbre

Atâta cât suportă a duhurilor umbre.

Opreşte-te! Căci lângă această stâncă-a-ntins

O cursă-n care cade cutezătorul ins

Ce-ar îndrăzni să treacă. Ăst gol e-o nălucire, Zid nevăzut ce-nchide un vânt de nimicire

Şi-ascunde-o fortăreaţă a nemiloasei sorţi

Ce-n pumnu-i de ţărână cuprinde mii de morţi.

Mai mult să-şi aibă tihnă decât să se ferească, El ştie nepoftiţii pe loc să-i nimicească.

Oricât ţi-ar fi de mare dorinţa de-a-i vorbi, Aşteaptă să te cheme atunci când va pofti.

Acum se-apropie-ora când, zilnic, se iveşte, Când, ca să se preumble, el grota-şi părăseşte.

PRIDAMANT

Deşi n-aştept prea multe – mă mistuie un foc.

Cuprins de nerăbdare – nu am nădejdi de loc.

Căci fiul meu, pricină de grea îngrijorare, Fu alungat, departe, de crunta mea purtare

Şi iată, pretutindeni, de zece ani îl cat.

Din ochii mei făptura-i pe veci s-a-ndepărtat.

Eu, sub cuvânt că dânsul îşi permitea cam multe, l-am stăvilit avântul, silindu-l să m-asculte.

Credeam că, pedepsindu-l, voi şti să-l îmblânzesc.

Nimic nu obţinut-am, decât să-l izgonesc.

Vai, ştiu cât de greşită mi-a fost atunci purtarea: în faţă îl jignisem, azi îi deplâng plecarea.

0 dragoste de tată mă scurmă-acum în piept.

Nedrept de-am fost cu dânsul, să mă căiesc e drept.

Să-i dau de urmă-n lume purtatu-mi-am eu chinul

Pe Tage şi pe Sena. Văzut-am Padul, Rinul, Şi rătăcind pe drumuri, de gânduri frământat, Umblând să-i dau de urmă, nimica n-am aflat.

Simţii cu deznădejde că sunt strădanii vane

Şi cât de mărginite-s puterile umane!

Să curm aceste chinuri, la gânduri n-am mai stat

Şi iadului de-a dreptul m-am dus să-i cer un sfat.

Văzui pe toţi mai marii ştiinţelor oculte

Din care, după spusa-ţi, Alcandru ştie multe.

Mi s-a vorbit de-aceştia cum tu-mi vorbeşti de el, Dar nimenea durerea nu-mi potoli de fel.

Infernul mut rămâne când cată să-mi răspundă

Sau, de cumva răspunde, mai mult în griji m-afundă.

DORANTE

Să nu crezi că Alcandru e om de rând cumva.

Ştiinţa-i fără seamăn nu-i dată altcuiva.

Eu n-am să-ţi spun că dânsul stârneşte focul, vântul, Că mările răscoală, că zguduie pământul, Că răzvrăteşte cerul şi îl preschimbă-n oşti

Pe duşmani alungându-i la mii şi mii de posti, Că ar putea cu-o vorbă să mute, bunăoară, Şi stâncile şi munţii, că cerul îl coboară, Că face să lucească pe ceruri două luni;

O, nu, căci n-ai nevoie de-asemenea minuni;

Ci e de-ajuns să afli că gândul ţi-l citeşte, Trecutul, viitorul şi tot ce te priveşte.

Din universul nostru nimic nu-i e străin

Şi, ca în cărţi deschise, el vede-al tău destin.

Nu prea-mi venea nici mie să cred în toate-acestea, Dar din întâia clipă îmi cunoscu povestea.

Şi-am ascultat din gură străină, uluit, Iubiri păstrate-n suflet, simţiri ce-am tăinuit.

PRIDAMANT

Ce-mi spui e de mirare!

DORANTE

Dar câte ţi-aş mai spune!

PRIDAMANT

În van îmi dai nădejde. Durerea mă răpune.

Şi grijile şi truda, ai vieţii mele nori îmi schimbă viaţă-ntreagă în noapte fără zori.

DORANTE

De când lăsai Bretania, cătând un loc ferice, Ca nobil de la ţară, să mă aşez aice, Iar doi ani de iubire cu norocos sfârşit

Sylveria şi conacul vecin mi-au dobândit, Eu ştiu că orişicine l-a consultat vreodată

Plecat-a de la dânsul cu inima-mpăcată.

Să ştii că ajutoru-i nu-i lucru de prisos

El, să mă satisfacă, e foarte bucuros.

M

Şi pot să spun că nu am dorinţă cât de mare, Să nu-mi acorde magul întreaga lui favoare.

PRIDAMANT

Mi-e soarta mult prea crudă, să sper că s-ar schimba.

DORANTE

Poţi năzui mai mult chiar. 0, iată-l, vine-ncoa.

Priveşte-i mersul tânăr; dar faţa lui cea gravă

Ce a silit natura să-i fie blinda sclavă, N-a izbutit să scape din gheare de văleat

Decât doar nervi şi oase ce-un veac a descărnat.

Dar chiar în ciuda vârstei, un trup plin de vigoare îl face drept să meargă – şi sprinten în mişcare;

Ascunse arcuri parcă îl mână pe moşneag

Şi-i o minune pasul puternicului mag.