Alcandru, Pridamant, Dorante.

DORANTE

O, geniu al ştiinţei, a cărui veghi savante

Minuni scot la iveală din tainice neante, Şi căruia nu-i scapă al nostru gând tăcut, Tu nu ne vezi şi totuşi vezi tot ce am făcut;

De-au fost cândva puterea şi arta ta divină

Prea bune pentru mine, atunci, te rog, alină

Şi chinul unui tată adânc îndurerat, Un vechi al meu prieten de care-s strâns legat.

La Rennes, ca şi mine, îşi are obârşia

La pieptul lui, aş spune, mi-am dus copilăria.

Cu fiul lui de-o vârstă, crescuţi am fost la fel.

0 dragoste de frate mă-apropie de el.

ALCANDRU

Dorante, ştiu ce-l face să-mi iasă mie-n cale.

E fiul său pricina nefericirii sale.

Ci nu-i aşa, bătrâne, că fiul tău plecat

Ca o căinţă dreaptă te doare ne-ncetat?

Că îndărătnicia-ţi te duse prea departe, Că el, plecând de-acasă, te-a-ndurerat de moarte, Că tu regreţi asprimea cu care l-ai gonit

Şi câţi în lumea-ntreagă feciorul oropsit?

PRIDAMANT

Profet al vremii noastre, cum ştii tu toate cele!

De ce s-ascund pricina nenorocirii mele?

Străin nu-ţi este faptul că-am fost brutal, nedrept.

Cunoşti secretul groaznic ce-l port ascuns în piept.

E-adevărat, greşit-am, dar pentru-această vină, Atâtea chinuri vane – pedeapsă-mi sunt deplină.

O, pune-o dată capăt părerilor de rău.

Dă sprijin bătrâneţii, redă-mi pe fiul meu.

Ca regăsit el fi-va, de-aş căpăta vreo ştire;

Ar şti să-mi pună aripi duioasa mea iubire.

Unde-i ascuns? Şi unde să merg mânat de dor?

De-ar fi la capul lumii, mă veţi vedea cum zbor.

ALCANDRU

Să speri! Pe căi vrăjite tu vei afla cu gândul

Tot ce-ţi ascunse cerul, deşi ai plâns, rugându-l.

Fecioru-ţi plin de viaţă şi-n cinste-l vei vedea.

Norocul i se trage din izgonirea sa.

De dragul lui Dorante, voi dovedi-o. Iată, Cu ochii tăi vedea-vei izbânda-i minunată, în vrăji, începătorii, cu stranii tămâieri, Spun vorbe ne-nţelese ce au – zic ei – puteri

Ascunse şi ard ierburi cu izuri aromate

Lungind ceremonialul cu gesturi complicate – în fine, mascarade cu ţel înşelător, Să înspăimânte omul ce crede-n faima lor.

Eu, cu baghetă-n mână, voi fi cu mult mai tare.

(Mânuieşte bagheta, o perdea se dă la o parte şi, îndărătul ei, apar expuse cele mai frumoase costume de teatru.)

Poţi singur să-ţi dai seama de-a lui Clindor splendoare:

Au oare prinţii-n lume podoabe mai de preţ?

Mai te-ndoieşti acuma de rolul lui măreţ?

PRIDAMANT

Să măguleşti un tată ţi-i scopul, mi se pare.

Cum pot să-i aparţină atâtea lucruri rare?

La rangul său băiatul nu şi-ar îngădui

Să poarte haine scumpe, oricât s-ar strădui.

ALCANDRU

Mărinimia sorţii şi-mprejurări ferice l-au dat un rang mai mare decât avu aice.

Şi nimenea nu are vreun cuvânt de zis

Când se arată-n lume în astfel de dichis.

PRIDAMANT

Vrea inima mea toată speranţei să se deie;

Dar printre-aceste haine văd rochii de femeie.

Căsătorit e oare?

ALCANDRU

Pe cine a iubit

Şi tot ce pătimit-a e lung de povestit.

Dar, inima de-ţi este destul de îndrăzneaţă, Poţi, printr-o nălucire, să-i vezi întreaga viaţă;

Păţaniile-i toate în şir le voi ivi

Prin umbre-nsufleţite la fel cu oameni vii, Care se mişcă-n voie şi între ei cuvântă.

PRID AMANT

Doar nu cumva-ţi închipui că lucrul mă-nspăimântă întruchiparea celui ce-l cat cu-atâta dor

Cum ar putea să-mi pară un lucru-ngrozitor?

ALCANDRU

(lui Dorante.)

Te rog să pleci, amice! Şi, fără supărare, Ca totul să se-ntâmple în taina cea mai mare.

PRIDAMANT

Eu nu am nici o taină pentru-un prieten bun.

DORANTE

(lui Pridamant) 0, nu, la tot ce-mi cere eu ştiu să mă supun;

Te-aştept apoi la mine.

ALCANDRU

(lui Dorante)

Şi ce-a văzut, să-ţi spună, De vrea, chiar astăzi seara, când fi-veţi împreună.