Alcandru, Pridamant.

ALCANDRU

Băiatul nu de-o dată om mare-a devenit

Şi nu tot ce făcut-a e demn de-a fi slăvit.

N-aş vrea să vadă-un altul viaţa-i scăpătată.

Străinul nu priveşte cu ochii unui tată.

Vreo câţiva hani luat-a când a plecat de-aci;

Dar prada fu măruntă – şi a ţinut o zi.

Ca la Paris s-ajungă pe căi cât mai uşoare, Vindea la proşti ţidule atotvindecatoare.

Făcând pe ghicitorul, a mers la ţintă iar.

Cu oamenii de carte, se-arată cărturar:

La Sfântul Inocenţiu ca secretar lucrează, Pe urmă-i ajutorul unui notar cu vază.

Condeiu-l plictiseşte. Îl lasă şi apoi

El face să danseze la bâlci un maimuţoi.

S-apucă-atunci de rime – şi versurile sale

Pe cântăreţii străzii îi umplu de parale.

Îşi colorează stilul, şi-n mai puţin de-un an

Se-ncumetă să scrie şi câte un roman, Pentru actori vreun cântec, cuplete, epigrame, Ca mai târziu să vândă mătănii şi balsame;

Cu leacuri de tot soiul, pe oameni a-nşelat;

Revine-n tribunale, făcându-se avocat, Pe scurt: nici Saavedra, nici Lazaril din Torme

N-au îmbrăcat vreodată atât de varii forme.

De-ar şti Dorante toate, nu ţi-a plăcea de fel.

PRIDAMANT

Vă mulţumesc din suflet că nu-i aici şi el.

ALCANDRU

Nu-ţi arătai nimica. Ţi-am spus pe scurt povestea

Să te scutesc de-ocara ruşinilor acestea.

Sătul de păguboase şi-urâte meserii, Mânat de-o soartă biîndă, ajunge într-o zi

Pân'la Bordeaux – şi-acolo găseşte de îndată

La un viteaz localnic îndrăgostit de-o fată, O slujbă mai uşoară: să-i fie emisar.

Şi din această treabă câştigă-avere iar.

Ducând iubitei sale mesaje, Clindor ştie

Naivului să-i stoarcă bani mulţi cu dibăcie, Şi din agent devine apoi rivalul său, Căci prea frumoasa doamnă nu se lăsa prea greu.

Şi după ce vedea-vei povcstea-i de iubire, Am să-l arăt în toată deplina-i strălucire

Şi noua meserie ce are el acum.

PRIDAMANT

Durerea-n clipa asta se-alină oarecum.

ALCANDRU

Pe când umbla prin ţară el şi-a ales alt nume.

Şi nu Clindor, Montania îi spune-acum în lume

Vei auzi îndată că i se zice-aşa;

Priveşte în tăcere şi nu te-nfricoşa.

De zăbovesc o clipă, să nu îţi pierzi răbdarea.

Nu te-ndoi de mine de-i lungă aşteptarea.

Descântecele simple sunt slabe şi prea mici, Ca năluciri vrăjite să glăsuiască-aici.

Poftim la mine-n grotă, vedea-vei cum răsare 0 vrajă nouă, demnă de-un scop atât de mare.