Clindor, Izabela.

CLINDOR

Ca să-i cunoşti meteahna socot că este locul:
Acest copil de casă e-aci spre-a-i face jocul

Şi a vesti într-una pe mândrul Matamor
Că vine-un sol, un consul sau un ambasador.

IZABELA

Mai mult decât ar crede, povestea-i oportună:

Mă scapă de-un zănatic – şi iată-ne-mpreună.

CLINDOR

Aceste scumpe vorbe aprind amorul meu.

Voi folosi prilejul ce l-am dorit mereu.

IZABELA

Să-mi zici că.?

CLINDOR

Izabela îmi e nespus de dragă,
Şi sunt cu trup şi suflet al ei o viaţă-ntreagă,
Că.

IZABELA

Lasă aste vorbe; la ce bun să le-ascult?

Le ştiu şi cred în ele; ce poţi dori mai mult?
Ai fost aici: respins-am coroană şi mărire,
Ţi-am alungat rivalul. Deci vezi că-ţi port iubire
Doar când amoru-i searbăd te-ndeamnă să alinţi
Cu vorbe inutile şi vagi făgăduinţi.
Ni se-ntâlnesc doar ochii – şi iată fericirea.
Ce pot să spună vorbe mai mult decât privirea?

CLINDOR

O, Doamne! Ce miracol că asprul meu destin

îmi dăruie norocul unui amor deplin!

De-asprimea unui tată am fost gonit de-acasă,
Sărac, fără prieteni; o soartă nemiloasă
La îngâmfatu-acesta făcu să fiu lacheu,
Să-l măgulesc şi toana să i-o îndur mereu;
Această stare tristă ce viaţa-mi hărăzeşte
Nu pare să-ţi displacă, nici nu te stinghereşte!
Iar toată bogăţia unui rival semeţ
Te lasă totuşi rece; pe-amorul meu pui preţ!
IZABELA

Ales-am cum e bine. O dragoste curată

De cel ce o atrage se simte doar legată.
Când urmăreşti avere, în rang să faci un salt,
Iubirea-i mercantilă şi scopul nu-i înalt.
Acest amestec josnic mânjeşte şi apasă
Dorinţa zămislită de-o inimă aleasă.
Eu ştiu că altu-i gândul nutrit de tatăl meu
Şi că se va opune să-mi fac norocul eu.
Dar dragostea prea-mi puse pe suflet stăpânire

Ca să-mi ascult părinţii şi nu a mea iubire.
Puternic este tata, dar dragostea mai mult;

El mi-a ales o cale; eu inima-mi ascult.

CLINDOR

Deşi mă simt nevrednic de gândurile tale.

IZABELA

O, iată nedoritul! Îi voi pleca din cale.