ADRASTE

Ah, cât eşti de ferice, iar eu năpăstuit!
Iubita-mi te doreşte, de mine a fugit.
Prezenţa dumitale nu pare să-i displacă
Eu doar apar o clipă şi ea de-ndată pleacă.

CLINDOR

N-a bănuit, pesemne, că veţi veni aci.
Sătulă să mă-asculte, acum mă părăsi.

ADRASTE

Sătulă să te-asculte? Prea veselă ţi-e firea
Şi prea spirituală îţi este convorbirea!
Dar ce-i spuseseşi oare încât s-a plictisit?
CLINDOR

Mereu aceleaşi lucruri, uşor de-nchipuit:
Tot ce stăpânu-ndrugă, isprăvile-i faimoase,
Şi faptele-i de arme şi cele amoroase.

ADRASTE

Ai vrea să-mi faci un bine? Pe dumneata, pe el

Să fiu gelos vreodată nu aş putea de fel.
Dar dacă nu-l poţi face mai potolit să fie,
îndreaptă-n altă parte absurda-i nebunie.
CLINDOR

Nu-i cazul să vă temeţi. A sale născociri
Vorbesc mereu de moarte, mereu de pustiiri,
Bătăi, zdrobiri, înfrângeri, vor lumea să distrugă.

ADRASTE

Cum văd, eşti om de lume – şi totuşi doar o slugă.
Nu cred că fără ţintă serveşti un îngâmfat
Ce-i mai nebun ca însuşi discursu-i deslânat.
Oricum ar fi, spre dânsa când paşi-ţi se îndreaptă,
O simt mereu cu mine mai crudă, mai nedreaptă.
Ori îl serveşti pe altul, ori eşti aşa semeţ
încât nutreşti în suflet un vis prea îndrăzneţ.
Eu te socot capabil de multă dibăcie.

Deci, Matamor aiurea să-şi cate o soţie,
Sau, dacă nu renunţă la legătura sa,
Să-i fie altul solul, nu însă dumneata.
Eu ştiu că, pân'la urmă, voinţa unui tată
Ce mă cunoaşte bine, puterea îşi arată.
Ci slobozeşte-mi gândul de griji atât de mici,
Iar de ţi-e dragă viaţa, să nu mai calci pe-aici!
De te mai prind vreodată că mi-ai ieşit în cale,
Ştiu ce să fac cu oameni de teapa dumitale.

CLINDOR

Pot oare-amorul vostru să-l tulbur oarecum?

ADRASTE

Dacă mai spui o vorbă te-nvăţ eu minte-acum!
Am terminat! Hai, du-te!

CLINDOR

O mică supărare

Nu-ndreptăţcşle-asemeni cuvinte jignitoare.
Căci dacă n-a vrut cerul ca să mă nască prinţ,
Mi-a dăruit curajul şi al onoarei simţ;
Eu ştiu să dau, de-i cazul, răsplată după plată.

ADRASTE

Ce spui? E-ameninţare?

CLINDOR

Din contra, plec îndată.

Din astfel de purtare nimic n-aţi folosit.
Dar pentru-a face zarvă nu-i locul nimerit.

SCENA 8

Adrasle, Liza.

ADRASTE

Această secătură obraznică mă-nfruntă.

LIZA

Vă e cuprinsă mintea cumva de-o boală cruntă?

ADRASTE

Cum? Mintea mea?

LIZA

Desigur, dacă sunteţi gelos
Pe sluga ponosită a unui caraghios!

ADRASTE

Ştiu cine-i Izabela – şi mă cunosc pe mine.
Nu poate să-mi ia locul pe lângă ea. Oricine.

Dar nu pot sta deoparte şi sânge rău să-mi fac
Văzând că stau de vorbă şi că, vădit, se plac.

LIZA

Negaţi – dar, cum se vede, vi-i teamă totodată.

ADRAŞTE

Poţi socoti că ciuda mi-e neîntemeiată,
Că am sau n-am dreptate cumva să-i bănuiesc.
Eu l-am gonit de-aicea, ca să mă liniştesc.
De fapt ce e?

LIZA

Aş spune, de nu-mi găsiţi vreo vină,
Că Izabela numai pentru Clindor suspină.

ADRASTE

Ce tot vorbeşti tu, Liza?

LIZA

Că ea îl poartă-n gând,
Şi-o dragoste ca asta n-a existat nicicând,
Că au aceleaşi doruri, că se iubesc pe viaţă.

ADRASTE

Frumoasa mea ingrată care mă minţi în faţă,
Cum îndrăzneşti în locu-mi să-ţi placă un slugoi?

LIZA

Rivalul vostru mândru se crede om de soi.

Să nu v-ascund nimica, vă spun ce-mi zise mie:

El spune că e nobil, bogat.

ADRASTE

Ce-obrăznicie!

LIZA

Fugind de-asprimea unui părinte-autoritar,

0 vreme el prin lume a tot umblat hoinar;

Şi, fie-apoi din lipsă de bani sau din capriciu,
La fanfaronul ăsta intrat-a în serviciu.
Şi sub cuvânt că-ajută un amorez hai-hui,
Ştiu prin şiretlicuri să-şi facă jocul lui.
Şi să cuprindă-n mreje o biată-ncrezătoare
încât amorul vostru să-l calce în picioare;
Vorbiţi cu-al ei părinte. Desigur că va şti
Să-i redeştepte simţul filialei datorii.

ADRASTE

II întâlnii acuma. Şi-mi spuse încă-o dată
Că-atâta stăruinţă va merita răsplată,
Şi bune rezultate curând se vor vedea.
Dar uite, un serviciu să-mi faci cred c-ai putea.

LIZA

Orice-am să pot voi face, de-mi cereţi ajutorul.

ADRASTE

Putea-vei face astfel, să le surprind amorul?

LIZA

Nimic nu e mai lesne. Deseară, de doriţi.

ADRASTE

Te las. Dar vezi să fie aşa cum îmi promiţi; (îi dă un diamant.)O mică-atenţiune primeşte de la mine.

LIZA

Să-l scuturaţi pe tânăr cât veţi putea mai bine.

ADRASTE

N-ai grijă, sub povara sub care-l voi trudi

Va duce beţe-n spate cât poate prididi.