Izabela, în rolul Hipolitei. Liza, înfăţişând pe Clarina.

LIZA

Această comedie când oare-o vom sfârşi?

Vreţi să petrecem noaptea, printre boschete.

— Aci?

IZABELA

Eu am să-ţi spun ce gânduri încoace mă purtară

Căci de-mi ascund durerea, mi-e soarta mai amară.

Ştii, prinţul Florilam e.

LIZA

Da, ştiu, plecă la drum.

IZABELA

Din pricina aceasta, eu sufăr crunt acum.

Fiindu-ne prieten şi casa lui vecină, A pus să se deschidă o poartă spre grădină.

Rozina – principesa – şi soţul meu, complici, Când Florilam plecat-a, se întâlnesc aici.

Aştept să-mi văd bărbatul şi fără vorbă multă

Să-i spun că nu-s femeie sa rabd aşa insultă.

LIZA

De-mi daţi crezare, doamnă, să nu-l mai dojeniţi.

Mai bine aţi ascunde tot ceea ce gândiţi.

Pornirile geloase sunt vane şi absurde.

Bărbatul, când le simte, mai tare vrea să zburde.

El tot stăpân rămâne şi orice-am spune noi, îl mână, dimpotrivă, mereu spre-amoruri noi.

IZABELA

Iubirea-i vinovată s-o rabd? Să nu se ştie?

Pe alta s-o iubească? Eu doar să-mi zic soţie?

Nu-i crimă, când el rupe al căsniciei fir?

Cum nu se ruşinează de-aşa minciuni – mă mir!

LIZA

Astfel a fost pe vremuri. Dar azi fidelitate

Şi-un lanţ al căsniciei sunt lucruri perimate.

Pentru bărbaţi onoarea îşi are legea ei:

Ce e la dânşii cinste, necinste-i la femei.

Pe laşitatea noastră se-nalţă-a lor onoare:

E-o cinste pentru-un nobil să aibă ţiitoare!

IZABELA

Scuteşte-mă de omul atât de-orgolios încât să fie mândru că e necredincios!

Dacă-a urî trădarea, a ţine la soţie

E socotit de unii drept o nemernicie, Pe-un astfel de nemernic aş pune pururi preţ, Dispreţuit de este, stimez acest dispreţ.

Şi de-i un blam când soţul soţia nu-şi înşală

Fidelul soţ să-şi facă din blamu-acesta, fală.

LIZA

Am auzit portiţa, desigur c-a venit.

IZABELA

Să ne retragem.

LIZA

Vine încoace. V-a zărit.