Clindor, în rolul lui Theagen.

Izabela în rolul Hipolitei.

Liza în acel al Clarinei, CLINDOR

Prinţesa mea se-ascunde şi văd că mă evită.

Aceasta-i desfătarea cândva făgăduită?

Aşa se răsplăteşte amorul meu fidel?

O, staţi şi nu vă temeţi, prinţesa mea, de fel.

Vi-i soţu-absent şi doarme geloasa mea consoartă.

V

— Corneille-Teatru

IZABELA

Eşti sigur de aceasta?

CLINDOR

Înverşunată soartă!

IZABELA

Sunt trează. Tu, viclene, nu m-ai putut orbi

Căci văd, în miez de noapte, la fel ca-n plină zi.

Văd cum se-ntruchipează ce-a fost doar bănuială;

Ţi-am desluşit prea bine purtarea neleală.

Cu gura ta trădat-ai perfidul tău secret, îndrăgostit bezmetic ce nu poţi fi discret!

Da, este în iubire o faptă imprudentă

Din propria-ţi soţie să-ţi faci o confidentă.

Nu mi-ai jurat tu oare la alta să nu ţii?

Azi unde ţi-i amorul? Credinţa unde ţi-i?

Când mi le dăruiseşi, păstrat-ai amintirea

Cât între noi de mare era deosebirea?

Rivalii tăi, din cale ţi-i-am înlăturat în timp ce tu – ţii minte? Erai doar un soldat.

Am părăsit şi casa unui iubit părinte

Ca să îndur cu tine mizeria.

— Ţii minte?

Şi braţele întins-am atunci când m-ai răpit.

Căci la porunca tatei n-am vrut să mă mărit.

Apoi, tu ştii prea bine ce griji, ce sărăcie

Am îndurat urmându-ţi amara pribegie.

Vai, cruntă mi-a fost soarta, când, iată, printr-un salt

Ai obţinut deodată un rang atât de-nalt.

De crezi că fără mine ţi-e viaţa fericită, Mă duc din nou în casa de unde-am fost răpită.

Iubindu-te, necazuri de-am înfruntat mereu, Nu-i pentru-a ta mărire – ci ca să fii al meu.

CLINDOH

De ce îmi faci o vină din fuga ta cu mine?

Ce poate face-amorul o ştii şi tu prea bine.

Să fii mereu cu mine, dorinţă el ţi-a dat.

Nu m-ai urmat pe mine, plăcerea ţi-ai urmat!

Eram sărman atuncea, dar nu uita de-asemeni

Că fuga ta făcuse aidoma să-mi semeni.

Să te răpesc, te-asigur că nu mă ispiteau

Averi oricât de multe ce-acasă rămâneau!

Eu am adus ca zestre doar spada neînvinsă.

Tu ce mi-ai dat afară de-o dragoste aprinsă?

Pe când mă duse spada din ce în ce mai sus, Iubirea-ţi în pericol de mii ori m-a pus.

Regreţi pe-al tău părinte, cu biata-i bogăţie;

Să fii printre prinţese, au nu-ţi mai place ţie?

Te du atunci în ţara din care ai plecat

Să cumperi cu averea-ţi un rang precum ţi-am dat!

La urma urmei, spune, ce te nemulţumeşte?

Silitu-te-am vreodată să mă asculţi orbeşte?

Am fost cu tine rece ori dispreţuitor?

Femeile-s ciudate, suciţa-i mintea lor!

Când soţul le adoră şi-n dragostea-i nebună

La felul lor năstruşnicfiir vrea să se supună, Când le oferă-onoruri şi-un trai de griji ferit, Când orişice capriciu le este-ngăduit, –

Dacă un pic ştirbit-ai credinţa conjugală, Nu este-n lume faptă la fel de criminală;

Mai bine-ai fi făţarnic, hoţ, ucigaş, escroc, Ţi-ai otrăvi părinţii, ai da la casă foc!

Şi chiar pedeapsa cruntă, Titanilor sortită, Lovind pe Encelade, de drept ţi-e cuvenită.

IZABELA -

Dar ţi-am mai spus adesea: faimoasele-ţi măriri

Nu-mi fură niciodată prilej de ispitiri.

Eu te urmai pe tine, când părăsii pe tata;

Dar când priveşti mărirea ce firea ta schimbat-a, Nu te gândi la mine – vezi cui o datoreşti.

Prin Florilam, ştii bine, eşti astăzi tot ce eşti.

Abia ce te cunoaşte şi felul tău îi place;

Din biet oştean, deodată el căpitan te face

Şi prin această slujbă norocul ţi-a-nzecit.

Ajungi, prin ocrotirea-i, de rege ocrotit;

Şi ce prietenie de-atuncea îţi arată, Grăbindu-ţi înălţarea, lui singur datorată!

Prin grija lui ajuns-ai – vezi, lucrul se putu –

Mai mic în rang ca dânsul, dar mai puternic tu;

Oricui avea să-i frângă într-astfel cerbicia;

Iar tu, drept mulţumire, să-i spurci, vrei, căsnicia!

Dar pentru-a ta pornire, arată un temei!

Când el îţi face-un bine, să-l necinsteşti tu vrei?

El te-a umplut de bunuri, tu furi a sa iubire.

Ţi-aduse măreţie, tu lui, doar înjosire!

Aşa întorci tu oare tot binele primit?

Cu-aşa recunoştinţă îl crezi tu răsplătit?

CLINDOR

O, suflete (căci încă aşa e al tău nume

Şi-aşa îţi va rămâne cât am să fiu pe lume), Crezi oare că respectul sau teama de-a muri

Vor dobândi anume ce nu poţi dobândi?

Ingrat, sperjur tu spune-mi, sau orişicum îţi place.

Iubirii noastre însă injurie nu-i face.

Ea îşi păstrează focul întreg, nemistuit, Iar patima aceasta ce m-a învăluit

De-ar fi putut să fie ucisă la născare, Nu pregeta să-o facă iubirea mea cea mare.

Că datoria-ncearcă zadarnic a lupta 0 ştii şi tu prea bine din însăşi viaţa ta.

Când te silise Eros să-ţi părăseşti căminul, Părintele şi-avutul ca să-mi urmezi destinul, Tot Eros, cu de-a sila, dorinţa, vai! Mi-a dat

Să te lipsesc pe tine dé câte un oftat;

Ci iartă-mi tu greşeala aceasta ne-nsemnată.

Nu-ţi fură nimeni locul de soaţă adorată.

Iubirea ce nu are virtutea ca temei, Chiar ea se nimiceşte prin slăbiciunea ei;

Amorul ce ne leagă, adânc se-ntemeiază, Cu cinste se-ncunună, virtutea îl veghează;

Prin dârza-i stăruinţă un nou avânt îşi ia

Şi legătura-i ţine cât ţine viaţa mea.

Deci, suflete, îmi iartă această rătăcire, Pe care mi-a trimis-o amorul în neştire, Şi rabdă-mi nebunia de-o clipă; doar tu ştii

Că dragostea ne leagă acum ca-n prima zi.

IZABELA

O, cum mă las de lesne în voia amăgirii!

Văd desluşit trădarea, dar mă încred iubirii.

Mă las din nou răpită de glasu-ţi pătimaş, Ba iert chiar fărdelegea, iubindu-l pe făptaş.

Iubite soţ, mă scuză că sunt nestăpânită în marea mea mânie din inimă pornită!

În astfel de-ntâmplare, nu dovedeşte-amor

Acel ce se arată mereu nepăsător.

Dt^mi piere strălucirea şi farmecu-mi se trece, E drept faţă de mine să te arăţi mai rece;

Şi chiar consimt a crede că ce-ai făcut acum, Iubirea conjugală n-o schimbă nicidecum.

Dar nu uita spre cine ardoarea ta se-ndreaptă;

Din pricina-i, desigur primejdii mari te-aşteaptă.

Ai grijă ca secretul să-ţi fie nepătruns;

Cei mari nu pot să facă nimica într-ascuns.

Alaiul ce într-una de paşii lor se ţine, Greu îl înşeli, când ochii şi-ndreaptă către tine, Şi pârâtor devine oricine-a presupus

Că prin această pâră se-nalţă el mai sus.

Iar Florilam acuma sau mai târziu afla-vă

Ori singur, ori prin alţii, ce demnă ţi-e isprava!

Şi-atuncea – doar la gândul acesta mă-nfior –

Va merge în mânia-i chiar până la omor.

Când sufletul abateri de felu-acesta-ţi cere, îmbină-ntotdeauna prudenţă şi plăcere.

Aş accepta schimbarea, aşa cum ţi-am mai spus, De-aş şti că scumpa-ţi viaţă tu nu vei fi expus.

CLINDOR

Atunceaîncă-o dată să ţi-o repet mă lasă, Că pentru-a mea iubire, de viaţă nici nu-mi pasă.

Prea mi-a pătruns în suflet şi-n mreje m-a cuprins

Ca să mă tem de moarte, de-ar fi să fiu surprinţ.

În patima mea oarbă, eu îndrăznesc a spune: în cumpănă chiar capul nu e prea mult a-l pune;

Dar focu-acesta, clipe să-l potolească-ajung.

E un puhoi ce trece şi nu ţine-ndelung.

IZABELA

Atuncea mergi la moarte cu pofta ta nebună, Dispreţuieşte-ţi viaţa, cu plânsu-mi dimpreună.

După-o astfel de faptă, cum poţi tu socoti

Că doar cu-a ta pedeapsă un prinţ s-ar mulţumi?

Ce sprijin să-mi rămână când vei muri-n ruşine

Şi răzbunării sale mă vei lăsa pe mine, Ca necinstind soţia cuiva ce l-a trădat, De două ori să simtă că-i bine răzbunat? *

Eu n-am s-aştept atâta ca moartea ta să vie

Şi să se-abată-asupră-mi pedeapsa lui târzie.

Onoarea mea întreagă, păstrată până-atunci, Tu jertfă urii sale aşa uşor arunci?

Îmi voi cruţa ruşinea legată de-a ta soartă:

De nu rămâi în viaţă, la rându-mi voi fi moartă, Iar trupul meu ce ţie "cu drag s-a dăruit, Atuncea nu se teme să fie pângărit.

Trăiam pentru iubire, nu pentru-acea ruşine

De-a desfăta bărbatul cel înşelat de tine.

Adio. Chiar acuma, murind eu cea dintâi îţi iert fărădelegea. Poţi liber să rămâi.

CLINDOR

0, nu muri, iubito. Priveşte ce schimbare

În sufletu-mi aduse virtutea ta cea mare.

Yi ciuda crimei mele tu încă mă iubeşti, Brin moartea ta, o soartă nedemnă ocoleşti!

De laudă, mai vrednic ce ar putea să fie?

Iubirea ta cea mare, sau marea-ţi vitejie?

Învins de amândouă, spre tine iar m-avânt.

Poràirea mea neroadă căzută-i la pământ, Şi aimea simţire-n fine, cu totul vindecată, Din lanţuri ruşinoase e-acum descătuşată, Când inima-mi fu prinsă, ea nu s-a apărat.

Uita-vfei tu vreodată?

I i 1 IZABELA

Ce oare? Am uitat.

CLINDOR

Chiar dacă astăzi ochii cei mai frumoşi din lume

Ar vrea să mă cuprindă în mreji fără de nume, Mi-e inima ferită şi nu mă tem de ei, Căci ochii tăi, nu alţii, îmi sunt stăpâni şi zei.

LIZA

Dar cine vine-ncoace?