FLAMINIUS

Ei, veşnic ne stă ca un obstacol!
PRUSIAS

E-ndrăgostit, ilustre; deci, nu-i nici un miracol!

Prea ameţit cum este de-al gloriilor fum,
în sinea lui gândeşte că ne va sta în drum.
Dar, poarte-şi fiecare destinul cum şi-l ştie;
Iubirea între tronuri nu face cununie,
Iar legile domniei ca dragostea mai tari
Vor şti să potolească aceste flăcări mari.

FLAMINIUS

Cine iubeşte are capricii, cum se zice.

PRUSIAS

Nu, nu; acum, eu însumi răspund de Laodice.

Dar, pentru că-i regină, acest rang ne impune

Să ne-adresăm cu vorbe şi cu purtări mai bune.
Puterea mea asupra-i e fără plecăciune,
Şi, totuşi, vreau ca totul să pară rugăciune.
Să mergem, deci, la dânsa şi-n falnica solie
Propuneţi, ca pe-o slavă, această cununie.
Eu voi susţine Roma, prudent, dar fără frică:
Având-o-n raîna noastră, ea ne va fi amică

Să mergem; Ia răspunsu-i ce va avea de spus,
Să nu uitaţi o clipă ca să-i vorbiţi de sus.