Nicoined, Laodice.

NICOMED

Mai bine sfatul ăsta reginei i l-ar da.

S-a frânt în faţa urei mărinimia mea.
Destul am apărat-o, dar azi s-a auzit
De planurile sale ce-n contra-mi le-a urzit, Căci m-a silit şi crima, astfel, i-am divulgat.
Pe Zenon, eu la rege l-am dus, cu Metrobat, Raportul lor, pe rege, putândsă-l minuneze, S-a hotărât el însuşi, acum să-i cerceteze.
LAODICE

Alteţă, nu ştiu bine care va fi urmarea.
Dar nu-i pricep nici gândul, cum nu-i pricep purtarea, Nici cum ţi-aprinde ura mereu vitrega-ţi mamă.
Cu cât ar fi de tine mai mult să-i fie teamă

Cu-atât mai mica-i frica; şi-oricât de îndârjit
Tu o acuzi, tot dânsa te-atacă mai cumplit.

NICOMED

Vrea să mi-o ia-nainte dar fără-ndemânare, S-arate că, la mijloc, e doar o răzbunare, Iar masca-i mincinoasă, de aprigă-ndrăzneală, Ascunde slăbiciunea şi-a fricii şovăială.
LAODICE

Ale domniei taine-s ades atât de-ascunse, Că pentru cei mai ageri rămân ca nepătrunse.
Când nu erai aicea să-mi vii în apărare, N-aveam cu-Atal nici cea mai măruntă supărare
Nu se gândea nici Roma iubirea-a ne zdrobi;

Eşti păsuit, la curte, să stai numai o zi, Dar chiar în ziua asta şi în prezenţa ta, Cu-Atal îmi cere Roma pe veci a mă lega.
Eu nu-nţeleg nimica din graba asta mare, De ce nu se aşteaptă măcar a ta plecare?
Dar am pe ochi o ceaţă mereu şi tot mai sumbră, Ce-mi stinghereşte văzul şi mă cuprinde-n umbră.
Temându-se de Roma, iubindu-şi şi soţia, De regelui, virtutea-ţi, nu-i muşcă gelozia, în schimb, ca să-ţi spun totul cu inimă curată, E mult prea soţ să fie egal de bun ca tată.
Atal soseşte? Iată, atât de nechemat!
Ce vrea cu noi? Ce-l roade? Ce ordin i s-a dat?

Nu mai pricep nimica, oricât m-aş zbuciuma, Dar le voi rupe firul, chiar prin plecarea mea.
Plec.