Nicomed, Laodice, F'laminius.

NICOMED

Sau Roma dă putere trimişilor, prea mare;
Sau prea lungiţi, ilustre, a voastră-nsarcinare.
FLAMINIUS
Îmi ştiu îndatorirea şi dacă-s în greşeală, Nu vouă, ci la alţii eu da-voi socoteală.
NICOMED

Veţi face cum veţi crede. Dar sufletul mă-ndeamnă
Să caut fericirea de-a sta cu-nalta doamnă.

În inima-i, ilustre, aţi propăşit prea tare, Iar ale voastre vorbe sunt prea fermecătoare, încât numai cu trudă putea-voi nimici
Tot ce-ale voastre spuse ştiut-au răsădi.
FLAMINIUS

Urgia-n care-o trage nedemna sa iubire, M-a-mpins să-i dau poveţe doar din compătimire.
NICOMED

În felu-acesta, dându-i un sfat mult prea milos, Ambasador rămâneţi sensibil şi duios.
La ce urâte fapte v-a-mpins să vă dedaţi, Regină?
FLAMINIUS

Ah! Vă-ntreceţi; ba chiar, vă-nfuriaţi!
NICOMED

Mă-nfurii eu?

FLAMINIUS

Ştiţ i bine, că nu există ţară în care demnitatea-mi să fie de ocară.
— Corneille – Teatru 353
NICOMED
Nu vă făliţi că rangul cc-aveţi, e sclipitor.
Acel ce vinde sfaturi nu este-ambasador; îşi depăşeşte treapta; renunţă chiar la ea.
I s-a răspuns, regină, aşa cum trebuia?
LAODICE

Da.

NICOMED

Află că, de-acuma, privindu-te egal, Te văd doar ca Flaminius şi-agentul lui Atal;
Iar dacă mă şi superi, mai eşti şi-otrăvitorul
Lui Anibal ce-mi este, în veci, învăţătorul.
Din toate-aceste titluri ce ţi le dau, alege;
Şi de nu-ţi plac, aleargă şi plânge-te la rege.
FLAMINIUS

Dreptatea mi-o va face, deşi e bun ca tată, Sau, la refuzu-i, Roma, nu sta-vă insultată.
NICOMED

Sărută-le genunchii, supus, la amândoi.

FLAMINIUS

O să vedem; alteia, gândiţi-vă la voi.