Arsinoe, Alai.

ARSINOE

Ştiam revolta asta; pe noi nu ne atinge;
Cum clipa o aprinde, tot clipa o şi stinge, Şi dacă-ntunecimea măreşte acest vaier, în zori, a nopţii umbre se vor topi în aer.
Mai mic îmi e necazul că gloata se răscoală

Decât că nu te vindeci de a iubirii boală, Şi-nflăcărat nevrednic de-un dor prea umilit
Nu-ntorci dispreţu-acelei ce te-a dispreţuit.
Răzbună-te pe crudă, uitând acum o rea.

Când te-a urcat destinul cu mult mai sus de ea, De tron, nu de privirea-i puteai să te-ndrăgeşti:
Şi fără ea eşti rege; de ce s-o mai iubeşti?
Da; inima-ţi sub lanţuri mai dulci să se încline.
Eşti rege-acum; te-aşteaptă în Asia regine
Ce, nemaidându-ţi chinuri atâtea de-ndurat, Iţi vor scuti durerea, Atal, că tu te-ai dat.
ATAL

Dar, mamă.

'
ARSINOE
Bine! Fie, primesc ca să cedeze:

Dar simţi nenorocirea ce poate să urmeze?
De-ndată ce-n regatu-i te vei încorona, Te va-nhăita la ura nestinsă-n contra mea.
Vai, zei! O vezi să pună hotar la răzbunare?

În pat, cu ea alături, vei fi păzit mai tare?

Resentimentu-i oare se va opri s-adune

Otrava ca şi fierul, iubitul să-şi răzbune?
Femeia fierbe-ntrânsa, dar tace şi aşteaptă.
ATAL

Ce judecăţi sucite s-ascundă pe cea dreaptă!
Senatului un rege puternic nu-i convine.

În Nicomed îl teme şi îl va teme-n mine.
Nu pot ca o regină soţia mea să fie
De nu doresc romanii să-i văd plini de mânie;

Şi cum înveninându-i ar fi să mă trădez, Ca să mă aibă-n voie, dator sunt. Să cedez.
Da, ştiu prin ce mijloace şi-a-nţelepciunii nume
Păşesc grăbiţi s-ajungă stăpânitori în lume.
De-ndată ce o ţară s-a ridicat, mai mare, Zdrobind-o, Roma scapă de-o nouă-ntuneeare.
Vei insulta Senatul de faci o cucerire, De-aduni doar sub o mână o falnica oştire;
Just le-o părea războiul şi vor sfarmă un stat
Fiindcă-n contra Romei urzi un atentat.

Ei, ce, pentru-a conduce se socotesc că-s primii, Vor sub a lor poruncă să fim mereu infimii;
Vor peste regi să aibă atâta ascendent încât doar statul Romei să-l vezi independent.

Îi ştiu prea bine, mamă; când Roma-i adumbrită
Dispare Antiohus, Cartagina-i zdrobită.

Nevrând să cad ca dânşii, vreau să mă umilesc i mă supun puterii ce nu pot s-o silesc.
N slăbiciunea-mi, mamă, cu-atât mai tare cred, Când văd că li se zvârle-n lanţuri Nicomed.
Duşmanu-acesta mare la ei mi-e chezăşie;
Un leu ce stă să-mi sară în spate numai mie.

AR'SINOE

Voiam, tot despre asta, să-ţi fac o confidenţă, Şi-mi placi că dai dovadă, acuma, de prudenţă.
Se pot schimba atâtea; dar tu lucrează-n voie

Să-ţi cucereşti pizmaşii de care ai nevoie.