Sub plopii rari apele sună

Și plopii rari vâjâie-n vânt,

Iar roata se-nvârte nebună!

Eu stau la covată și cânt,

Dar singură nu știu ce cânt,

Și-n ochii mei lacrimi s-adună.

Așa-i de-ntuneric afară!

Din cer un iad până-n pământ.

Eu cânt tot un cântec d-aseară

Și-așa mi-e de silă să-l cânt,

Și tremur și n-aș vrea să-l cânt,

Și-l tac, dar nevrând îl cânt iară!

O, stânge-te, lampă, te stânge!

Că brâul de-ncins mi-a fost lung,

Dar brâul meu astăzi mă strânge,

La copcii cu greu îl ajung!

Așa de cu greu îl ajung,

Și-n copcii el trupul mi-l frânge!

Dormi, mamă, dormi, draga mea mamă,

Să nu-ntrebi de ce nu dorm eu!

Obrazul ascuns sub năframă

E martur păcatului meu.

E martur amarului meu:

Tu n-ai băgat încă de seamă!

Sub plopii rari apele sună,

Și plopii rari vâjâie-n vânt,

Scot hohote parcă să-mi spună,

În râs, ce nemernică sunt!

Ce rea, ce nemernică sânt,

Iar apele-mi strigă: Nebună!

O, macină grâul mai bine

Și-nvârte-te, roată, mereu!

Că lumea se-nvârte cu mine,

Și vreu, și eu nu știu ce vreu!

Ba lasă, că știu eu ce vreu:

Aș vrea să fiu, roată, supt tine!