Zările, de farmec pline,

Strălucesc în luminiș;

Zboară mierlele-n tufiș

Și din codri noaptea vine

Pe furiș.

Care cu poveri de muncă

Vin încet și scârțâind;

Turmele s-aud mugind,

Și flăcăii vin pe luncă

Hăulind.

Cu cofița, pe-ndelete,

Vin neveste de la râu;

Și, cu poala prinsă-n brâu,

Vin cântând în stoluri fete

De la grâu.

De la gârlă-n pâlcuri dese

Zgomotoși copiii vin;

Satul e de vuiet plin;

Fumul alb alene iese

Din cămin.

Dar din ce în ce s-alină

Toate zgomotele-n sat,

Muncitorii s-au culcat.

Liniștea-i acum deplină

Și-a-nnoptat.

Focul e-nvelit pe vatră,

Iar opaițele-au murit,

Și prin satul adormit

Doar vrun câine-n somn mai latră

Răgușit.

Iat-o! Plină, despre munte

Iese luna din brădet

Și se nalță,-ncet-încet,

Gânditoare ca o frunte

De poet.

Ca un glas domol de clopot

Sună codrii mari de brad;

Ritmic valurile cad,

Cum se zbate-n dulce ropot

Apa-n vad.

Dintr-un timp și vântul tace;

Satul doarme ca-n mormânt

Totu-i plin de duhul sfânt:

Liniște-n văzduh și pace

Pe pământ.

Numai dorul mai colindă,

Dorul tânăr și pribeag.

Tainic se-ntâlnește-n prag,

Dor cu dor să se cuprindă,

Drag cu drag.