Mortul de la Putna

Iar la Putna-n mănăstire,

Noaptea, din tăcut mormânt,

Iese-n plină strălucire

Ștefan cel viteaz și sfânt.

Lespedea ce-au pus-o popii

Peste groapă,-ncet se dă

Îndărăt și-n fundul gropii

Ștefan plin de pace stă.

Dar se nalță-ncet eroul

Deșteptat din lungu-i somn,

Luminat e-ntreg cavoul

Și sumeț viteazul domn.

Albu-i coif străluce-n lună

Iar pe zale-i joacă zări

De lumini ce se-mpreună

Ca-ntr-un basm cu arătări.

Lunga suliță și-o poartă

Răsucind-o-n mândru chip

Eu credeam că-i umbră moartă

Ce se mișcă pe nisip,

Dar e viu! Acum ridică

Ochii săi, parc-ar lăsa

Peste-o oaste inimică

Toată vrăjmășia sa.

Apoi stă plecat și-ascultă;

Poate-aude spre Hotin

Vuiet și-alergare multă

De poloni și turci ce vin,

Poate-aude oști tătare

Și năvală peste Prut,

Ori sosind din depărtare

Peste munte i-a trecut

Regele Matei! Voi cete

De cazaci și de secui,

Dumnezeu acum vă dete

Gata iar pe mâna lui!

Sună zornăit de zale,

Strigăt mare de război,

Ard Moldova noastră-n cale

Câți dușmani și vechi, și noi.

Ștefan tremură-n mânie.

Iese din tăcutul schit

Luna-n ceruri, argintie,

Cu nori negri s-a-nvelit,

Și cumplit din bucium sună

Ștefan vodă; ca un nor

Ies oșteni și iuți s-adună

Roată lângă domnul lor.

Iat-o, oastea lui voinică,

Toți cei buni și tari ai săi!

Ștefan spada și-o ridică

Și pornește-n sârg spre văi,

Luna tot mai mult s-ascunde,

Tot mai negri nori plutesc

Și din văi grozav răspunde

Buciumul moldovenesc.

Se tot duce, duce-n noapte

Zgomotul în jos spre Prut,

Mai lăsând în urmă șoapte

Din furtuna ce-a trecut.

E pustiu la mănăstire,

Gol mormântul cel deschis!

Toate-au fost o nălucire,

Toate repezi ca-ntr-un vis.

Nu știu bine-n care parte,

Ștefane, te-ai dus cu oști,

Știu că tu te-ai dus departe,

Și dușmanii ți-i cunoști!

Bate-i ștefane, părinte,

Spulberă-i de pe pământ:

Chiar și mort învață-i minte,

Cine ești și-ai tăi ce sunt.

Share on Twitter Share on Facebook