Oltenii lui Tudor

Vine-un chiot dinspre munte,

Vine freamăt din păduri

Tudor domnul vine-n frunte,

Cu mulțimea de panduri!

Iar din Jiu, din apă sfântă,

Iese cântec vitejesc,

Și cu glas de surle cântă

Tot poporul românesc.

Las să-i sune surle-n țară,

Să-și adune-olteni destui,

Țara s-o vedem noi iară

Veselă pe urma lui

Mândra patrie română

Nu sub braț de oameni slabi,

Ci voinică și stăpână

Cum a fost sub Basarabi.

Zboară corbi pe sus, băiete,

Cârduri negre se-nvârtesc,

Și se zbat de-atâta sete

Și de foame se izbesc:

N-au s-aștepte-oltenii rugă

Să le dea de hrană-n văi

Oh, ciocoi, te-ajung în fugă

Toți răzbunătorii tăi!

Cine vrea părtaș să fie

Dreptului pe-acest pământ

După Tudorin să vie!

Că-i trimis de Domnul sfânt

Să ne scape-acum odată

De ciocoi, căci Dumnezeu

Însuși s-a pornit să-i bată,

Cum ne bat și ei mereu.

Ridicați, români, Dreptății

Steag cu sfântul George-acum

Sfintei Legi și libertății

Faceți-i odată drum!

Cine nu-i cu voi, să știe

Că izbit va fi de voi,

De cei strașnici în mânie

Și din leagăn de eroi.

Domnul Tudor să trăiască!

Sus cu toții, pui de lei,

Pentru țara Românească,

Pentru drepturile ei!

A-mbrăcat cămașa morții

Domnul Tudor, ca Hristos,

Dar schimba-va pasul sorții,

Va trânti tiranii jos!

Publicată în Universul literar, 1903, nr. 27 (7 iulie)

Share on Twitter Share on Facebook