Iar Matei în baltă stete

Până-n zori, în stuf ascuns,

Frigul nopții l-a pătruns

Și prin suflet spaimă-i dete

Că pierirea l-a ajuns.

Dumnezeule-al puterii,

Vezi-mă-n ce stare sânt!

Fă, să scap de-acest mormânt,

Depărtându-mi ianicerii,

Și mă leg cu jurământ

Că scurgând această baltă,

Chiar pe locul unde zac

Mănăstire am să fac,

Mândră, veselă și naltă,

Și cu aur am s-o-mbrac.

Turcii însă-l căutară

Și-altă zi, și nencetat,

Iar Matei în stuf a stat

Și-altă noapte, mai amară,

Mort de foame și-nsetat.

Dat-ai prin Hristos, Părinte,

Cele nouă fericiri!

Scapă-mă de prigoniri

Și-ți voi ridica, preasfinte,

Tot pe-atâtea mănăstiri!

Ruga nu i-a fost primită

Nici acum, și-a stat Matei

Ocolit de agarei

Înc-o noapte-așa cumplită,

Și plângea, gândind la ei:

Vai, Părinte-al îndurării,

Depărteaz-acest pahar,

Și scăpând dintr-un amar,

Mănăstiri voi face țării

Câte slujbe-n sărindar.

Și-apoi fu, că tot plecară

Nechemații venetici.

Iar Matei a strâns voinici

Și-a gonit pe turci din țară

Și-a-ngropat și mulți aici.

Iar pe locul unde-n baltă

El ascuns trei nopți a stat

Sfânt locaș a ridicat

Pe colin-acum înaltă,

După cum s-a și jurat.

Și-apucat-a să clădească

Alte nouă, rând pe rând,

Și i-a dat Dumnezeu gând

Într-o zi să le sfințească,

Toate-același hram având.

Iar în urmă ridicat-a

Un altar după altar,

Domnului cel sfânt ca dar

Cel din urmă dându-l gata,

I-a pus nume Sărindar.