Plângem, da, că prea ne doare!

Nu pe noi! Crescuți în chin

Ne-amintim de-un timp cu soare

Și-l cunoaștem cel puțin!

PIângem pe copii, sărmanii,

Că-ntr-al temniții mormânt

Își încep în noapte anii,

Neștiind ce-i soare sfânt.

Plângem, da, și strâns ne strângem

Lâng-olaltă, câți suntem,

Dar să știți că nu ne plângem

Ca nebunii cari se tem.

Robi, meniți prin jocul sorții,

Noi ai chinului am fost,

Însă nu, și nu, ai morții!

Nu cătăm noi adăpost

Nici în milă, nici în rugă;

Asta cear-o de la voi

Cel ursit să fie slugă

Dar n-o cereți de la noi!

Vom răbda, privind în fața

Orișicui, și-a orice chin,

Că noi știm că-i multă viață

Și în noi, și-n cei ce vin.

Blestemați pieri-vor regii

Cari s-abat din drumul drept

Ne-ați adus stricarea legii

Și ne stați cu mâna-n piept.

O, și-n loc s-aveți rușine,

Vă mândriți cu ce-ați adus:

Dar puterea, știți voi bine,

Nu vi-a dat-o Cel-de-sus,

Nici Eternul Domn! Vi-e dată

De-un vremelnic din Infern!

Deci vi-e binecuvântată

Și la voi va fi-n etern!

Lumile-au văzut mirate

Cât de mult iubirăți voi

Șuierul de bici ce bate

Făr de milă oameni goi!

Dar și pentru noi rămâne

Timp ah, cine poate ști!

Șuierul acesta mâine

Cânt al lui Tirteu va fi!

Iar din lanțul ce-azi ne strânge

Pot să iasă spăzi, și pot

Spăzile să vadă sânge,

Nu de-al nostru însă tot!

Și sfârșitul tău veni-va

Azi ori mâine,-ori mai apoi!

Și-o să poți tu sta-mpotriva

Poate-a celor mai vro doi,

Dar mai tari prin răzbunare

Și prin ura lor turbați?

O să fii destul de tare,

Tot potopul să-l abați?

Eu nu chem această vreme,

Dar tiranul braț al tău

Face totul ca s-o cheme,

Rău îngrămădind pe rău.