Pe-ai tăi, pe rînd pe toți i-ai adunat

Ca puii-n cuib, și-i pace-acum în tine.

Și-adormi și tu, bordei nealintat.

E liniște-n văzduh, și noaptea vine

Cu cer senin; pe cîmpu-nzăpădat

Zîmbi-va-ndată discul lunii pline.

Ești slab și vechi, dar te-ai luptat voinic

Să crești un stol de suflete sărace.

A plîns mai pîn-acum bolnav cel mic

Și cel mai drag al tău... și parcă tace.

Asculți de-auzi vrun glas; n-auzi nimic,

Pui capu-n piept, zîmbind, și-adormi în pace.

E vremea să te-alini. Scurmat de vînt,

Bătut de ploi, slăbit de ani, bătrîne,

Trăiești de mila lor pe-acest pămînt.

Vai cum se zbat s-agonisească pîne,

Sînt mulți și mici, și-așa de dragi îți sînt —

Și-acum ei tac și iar vor plînge mîne.

Dar, poate crezi că va pluti mereu

De-a lungul nopții pace-adormitoare?

Acum tu crezi, sărman bordei al meu,

Că-n alb veșmînt din cer o să coboare

Un înger blînd ! Dar nu știi ce știu eu:

La noapte-un duh cu hohote-o să zboare.

Porni-se-va, de-o rece boare-adus,

Un ger cumplit și-urmat dintîi de șoapte

Așa cum trec, pe-al soarelui apus,

Năluci ce plîng prin lanurile coapte,

Și-apoi sosi-va șuierînd pe sus

Cel vecinic mînios din miazănoapte.

Prin somn tu vei simți trecînd fiori

Prin trupul tău, și deschizînd privirea

Vei sta cutremurat; acum tu mori !

Din mii de părți s-a-nvîrtejit pieire:

Cîmpii cu crivăț, și văzduh cu nori,

Și-un suflet răzvrătit întreagă firea !

Tu-n pază suflete de oameni ai !

Să nu te dai ! De te-o strivi pe tine,

Sînt toți ai tăi pierduți ! Să nu te dai !

El vine mînios, el vine, vine —

Te va urni din locu-n care stai,

Va smulge stuhul tău cu brațe pline.

Și-ai tăi, deștepți, vor plînge iarăși toți,

Cînd el te va-ncleșta să te ridice.

Trosnind te vei lupta să scoți

Din mîna lui, dar ca un snop de spice,

Tu strîns vei fi de el; și ce să poți,

Tu slab și vechi, în brațe-așa voinice !

Veți fi puțin de-a valma amîndoi

Și nu vei mai avea-n curînd putere,

Gemînd tu vei cădea strivit apoi.

Vai, nu te va durea a ta durere,

Dar uite-ai tăi pe cîmp desculți și goi,

Și tu murind, tu-ntreaga lor avere !

Cu hohote de diavol va-ndrepta

Și-asupra ta va netezi nămeții.

Cînd mîne-n zori eu voi veni, voi sta,

Vai, nu de aspru ger al dimineții,

Voi sta-nghețat de mila lor și-a ta:

Nici tu nu vei mai fi, și nici ei bieții !

(1906)