Venise fata de-mpărat

Cu alte fete pe-nserat

S-aducă apă din izvor

Din zări un tânăr călător,

Sosind pe-acolo, s-a rugat

Să bea din cana lor.

Iar fata de-mpărat i-a dus

Cofița ei; și când i-a spus

Flăcăul cel dintâi cuvânt,

Ea să uită speriată-n vânt,

Și ca certat-apoi și-a pus

Privirile-n pământ.

Aș vrea, ca și la-ntorsul meu,

Să fii aici să-mi dai să beu

Iar ea, tot nemișcată stând

Cu ochii-n jos, și tremurând

De lupta ei, târziu și greu

Rosti sfioasă: Când?

Și mâine poate... Mai târziu...

Ori peste-un an! Nici eu nu știu.

Sunt fiu de crai. Cărarea mea

Pe-aici va fi... Ne vom vedea:

De-acum iubitul tău să fiu,

Iar tu iubita mea.

Apoi plecă în grabnic pas...

Avea atâta dor în glas!

Era voinic și tinerel,

Înalt și tras ca prin inel:

De-atunci și ochii i-au rămas

Și inima la el.