Și fata de-mpărat veni

Și-a doua zi, și-a treia zi,

Și-n toate zilele pe rând,

Încete clipe numărând,

Tot aștepta doar o veni

Flăcăul mai curând.

Grăbitul soare scăpăta,

Și fata tot acolo sta;

Și noaptea umedă din văi

Venea pe-ntunecate căi;

Târziu în noapte-abia pleca

Și fata la ai săi.

O fi bolnav! O fi murit!

O, Doamne, el ar fi venit

De-atâta timp! mai știu și eu!

Și doru-i plângător mereu

Creștea de presimțiri hrănit,

Din ce în ce mai greu.

Trecu și vara, și trecu

Și toamna, și pe văi căzu

Zăpada iernii, și-apoi iar

Sosi-nfloritul Cireșar

Dar nici acum voinicul nu,

Doritul ei drumar!

Dar totuși, azi el va veni...

Nici azi nu vine... unde-o fi?

Dar mâine va veni! Știu eu,

Că-mi spune inima! Și-al meu,

Al meu de-acum în veci va fi;

Ce bun e Dumnezeu!

Tu, vânt de seară,-n calea ta

Nu l-ai văzut venind cumva?

Și nici tu, nor, nu l-ai văzut

Prin multe lumi câte-ai trecut?

Să-i spui, te rog, de-l vei afla

Că-l plâng și că-l sărut!

Să-i spui că florile din strat

Le ud și cresc mai răvărsat,

Dar florile-pe-obrazul meu

Pălesc, că prea le ud mereu;

Și câte-amaruri am răbdat

Știu, biata, numai eu!

Că pentru dânsul, că-l iubesc,

Părinții-n drum mă ocolesc

Și m-au gonit din casa lor;

Că toți ai mei azi nu mă vor!

Sânt singură, pe căi trăiesc,

Sunt singură, și mor!

Treceau drumeți pe lângă ea,

Șoptind, dar fata nu-i vedea.

Treceau și zilele zburând,

Treceau și luni, treceau pe rând,

Treceau și ani, ei nu-i trecea

Răbdarea, așteptând.