Burcel în șanț muri strivind

O tigvă păgânească,

Șoimu-n rădan căzu răcnind:

Moldova să trăiască!

Curcanul cel voinic și bun,

El, Peneș, spune-acestea,

Dar n-a spus tot. Eu vreau să spun

Deplin acum povestea.

Burcel era oltean, un pui,

Ajuns din întâmplare

Între flăcăii din Vaslui,

Viteaz minune-mare.

Iar când muri, strivind în șanț

O tigvă păgânească,

Strigat-a bietul dorobanț:

Muntenia să trăiască!

Burcel și Șoim, trăsniți în zbor

Căzură-n șanț deodată;

Strigând deodată țara lor

Cea-n două despicată.

Alăturea de ei gemea

Căzut și căpitanul,

Izbit de moarte se trudea

Cu ochii-nchiși sărmanul.

El auzise pe cei doi

Ce spuseră-n cădere,

Și jalnic se-nălță-n noroi,

Privindu-i cu durere.

Și zise-apoi: O țară e,

Cum una ni-e-mânia!

Muntenia, Moldova ce?

Trăiască România!

Atunci și Șoimu și Burcel

Cu fața înseninată

Priviră lung și-adânc la el,

Și-au tresărit deodată.

Spre-același loc, spre nord privind,

Și sus apoi, tăria,

Toți trei strigar-atunci murind:

Trăiască România!