Fata sta la poartă, mă-sa la prilaz

Nu știu ce-avea fata, că-i era necaz

Și umbla de colo până colo beată.

O vedea și mă-sa că e supărată

Și că-i joacă-n lăcrămi ochii arși de foc,

O vedea prin casă că se-nvârte-n loc;

Prinde-n mâini un lucru numai ca să-l prindă,

Iese-n tindă, intră, iarăși iese-n tindă

Și frământă casa cu nimic, așa.

Ieri, cât a fost ziuă, nu s-astâmpăra

Nici cât bați în palme, și-alerga silhuie,

O trudea vreo taină și-ar fi vrut s-o spuie

Și de multă trudă, n-a vorbit deloc.

S-a culcat în urmă supărată foc

Și prin somn întruna a vorbit cu șoapte.

Astă-dimineață s-a sculat de noapte

Și-a tors două fuse până s-au sculat

Ceialalți ai casei. Și-avea plânsă fața.

N-a vrut să mănânce. Toată dimineața

N-a vorbit nici două, iar când a-nceput

Mă-sa cu ocară, fata s-a făcut

Albă și-apoi verde și-a izbit din mână

Fusul plin și furca și-a umplut de lână

Lavițele vetrei. Bine, fă, dar ce-i?

A luat în urmă cusătura ei

Cea cu flori cămașă, soare de frumoasă

Și s-a dus în pragul tindei, ca să coasă.

Dup-un ceas de vreme, mamă-sa venind

Nu știu ce să-i spuie, s-a crucit privind

Cusătura fetei: Nu vezi că se pierde?

Unde-ar fi cu galben, ai cusut cu verde;

Crucile pe umăr nu le-ai dus în șir.

Numără, Simino, numără pe fir;

Trei le treci și două le desparți deoparte,

Ca să iasă forma scrisă ca la carte.

Florile altiței, tu le spânzuri sus,

Roșul de pe margini uite cum l-ai pus!

Și-ai cusut cu negrul fluturii pe coate!...

A văzut Simina greșurile toate

Și-a început să taie cusătura-n rând.

Se uita la pânză! dar nebunu-i gând

Alerga departe, numai foc și pară.

Când se-ntoarse-n urmă mamă-sa de-afară

Și-a pus mâna-n șolduri și-a privit-o drept:

Ai stricat, Simino, ce-ai cusut la piept!

Ce-a fost bun: păi, uite mânecile-s rele!

Ce-ai făcut? Stai beată și te uiți la ele!

Ea prinzându-și toate sculele-ntr-un loc

Le-azvârli deoparte: Dă-le, mamă,-n foc!