Proconsulul îi judeca

În largul tribunal din piață .

Avea doi popi creștini în față .

Un scriitor din ceata sa

S-a ridicat ca să citească

Dovezi și vorbe ce s-au spus

De cei ce cred într-un Isus

Și despre legea creștinească .

— „Ei sunt o seamă de iudei

Răutăcioși din cale-afară .

Cu ceialalți iudei din țară

Se gâlcevesc ca de-obicei .

Ei au un zeu, dar fară nume :

Ei râd când noi jurăm pe zei :

Iar a muri, așa zic ei,

E cel mal mare bun din lume !“

A râs proconsulul: — „De-l vor ,

Să fie-al lor de-acuma bunul !

Dar știu ca n-o să vrea nici unul

Căci e minciună spusa lor :

Hristos muri-n grozavă silă ,

Dar nu de bunăvoia lui :

Ei de-ndărătnici spun ce nu-i

Și de-ndărătnici nu mi-e milă !“

Dar iată, până când în chin

Se zvârcolesc cei doi pe roată ,

Alți doi se dezlipesc din gloată

Și-n fața judecății vin .        

— „Omoară-ne !“ — „Vă-nșeală gândul .

Că mă siliți la crezământ !

Dar nu vă cred, și gata sânt

Să vă omor pe toți de-a rândul .“

O-ntreagă ceată din popor

Spre tribunal acum pășește .

Mirat proconsulul privește :

Sunt ei nebuni, ori moartea lor

E-ntr-adevăr credință vie ?

— „Mințiți! și-aruncă pumnii-n sus .

A fost un mincinos Isus...

Câți vreau să moară deci, să vie !“

Dar când văzu că dânșii vin

Mulțime multă, să-i omoare ,

De-abia se ține pe picioare

De multă furie-Antonin .

—„Pornesc pe capul meu nebunii

Voi moartea de la mine-o vreți ?

Ah, ticăloșilor, n-aveți

Destule râpi, destule funii ?“

El dă un semn. Și-un grabnic stol

De călăreți izbesc poporul

—„ Ei știu că e păcat omorul ,

De-aceea mor... Să-mi faceți gol

În jurul meu ! O simt eu bine ,

Că moartea-i singurul lor țel ,

Dar ei träiesc c-un gând mișel ;

Să facă toți călău din mine !“

Și-n laturi se azvârl acum

Cu vuiet îngrozit păgânii ,

—„ A, iată-i! Mi s-adună câinii ,

Stau blânzi și nemișcați în drum

Să-i calce caii... mor grămadă...

Loviți-i dar și-i spânzurați...

Și câinilor mâncare-i dați

Și-i jupuiți de vii pe stradă !

Ei cred ce spun ! Dar vreau sä dau

De ei societății seamä !

Tot rău-i stânjenit de teamă ,

Și team-acești nemernici n-au !

Când n-are zei această gloată ,

Ce crime poate face ea !

Și când pedeapsa cea mai grea

E pentru ei nimica toată !“