Flămând și gol, făr-adăpost,

Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,

Și m-ai scuipat și m-ai bătut

Și câine eu ți-am fost!

Ciocoi pribeag, adus de vânt,

De ai cu iadul legământ

Să-ți fim toți câini, lovește-n noi!

Răbdăm poveri, răbdăm nevoi

Și ham de cai, și jug de boi

Dar vrem pământ!

O coajă de mălai de ieri

De-o vezi la noi tu ne-o apuci.

Băieții tu-n război ni-i duci,

Pe fete ni le ceri.

Înjuri ce-avem noi drag și sfânt:

Nici milă n-ai, nici crezământ!

Flămânzi copiii-n drum ne mor

Și ne sfârșim de mila lor

Dar toate le-am trăi ușor

De-ar fi pământ!

De-avem un cimitir în sat

Ni-l faceți lan, noi, boi în jug.

Și-n urma lacomului plug

Ies oase și-i păcat!

Sunt oase dintr-al nostru os:

Dar ce vă pasă! Voi ne-ați scos

Din case goi, în ger și-n vânt,

Ne-ați scos și morții din mormânt;

O, pentru morți și-al lor prinos

Noi vrem pământ!

Și-am vrea și noi, și noi să știm

Că ni-or sta oasele-ntr-un loc,

Că nu-și vor bate-ai voștri joc

De noi, dacă murim.

Orfani și cei ce dragi ne sânt

De-ar vrea să plângă pe-un mormânt,

Ei n-or ști-n care șanț zăcem,

Căci nici pentr-un mormânt n-avem

Pământ și noi creștini suntem!

Și vrem pământ!

N-avem nici vreme de-nchinat.

Căci vremea ni-e în mâni la voi;

Avem un suflet încă-n noi

Și parcă l-ați uitat!

Ați pus cu toții jurământ

Să n-avem drepturi și cuvânt;

Bătăi și chinuri, când țipăm,

Obezi și lanț când ne mișcăm,

Și plumb când istoviți strigăm

Că vrem pământ!

Voi ce-aveți îngropat aici?

Voi grâu? Dar noi strămoși și tați

Noi mame și surori și frați!

În lături, venetici!

Pământul nostru-i scump și sfânt,

Că el ni-e leagăn și mormânt;

Cu sânge cald l-am apărat,

Și câte ape l-au udat

Sunt numai lacrimi ce-am vărsat

Noi vrem pământ!

N-avem puteri și chip de-acum

Să mai trăim cerșind mereu,

Că prea ne schingiuiesc cum vreu

Stăpâni luați din drum!

Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,

Să vrem noi sânge, nu pământ!

Când nu vom mai putea răbda,

Când foamea ne va răscula,

Hristoși să fiți, nu veți scăpa

Nici în mormânt!