De știi tu, băiete, să bei și să taci,

Haid' vino cu mine!

Ia cupa cea largă și-ai grijă ce faci

Ascunde-o bine,        

Căci mufti ne-o vede și mufti ne-o ia.

Și mufti Ia urmă se pune și-o bea —

Și dăm de rușine!        

În strada cea strâmtă e cârciumă-n fund;

Ghiaurii beau bine;

Când merg eu pe-acolo, ghiaurii s-ascund,

Cu spaimă, de mine.

Eu beau câte-o cană, beau două, ba trei;

Eu singur beau zece, de vorbă cu ei,        

Și-i fac de rușine.        

Îmi zise ghiaurul: — „Bătrâne poet,

Ia spune-mi, e bine?        

Eu știu cä e vinul oprit de profet!”

— „Oprit e, creștine!

Dar nu e mirare, că eu îl iubesc,

Mirare-i că unii de-ai voștri-l hulesc,

Și-aceasta-i rușine!”

Ghiaurii au haine lipite pe ei;

De dânșii e bine:        

Bei vinul, și mufti nu-ntreabă „ce bei?”

Dar alta-i la mine!

Ulciorul plin, unde sa-l pot eu dosi ?

Dar haina-mi e largă — mai largă de-ar fi,

Că scap de rușine!

De știi tu, băiete, să bei și să taci

Haid' vino cu mine;

Al meu să rămâie, de-i rău ce tu faci,

Și-al tău, de-i un bine!

Ah, tulbure-i, Doamne, impulsul sorbet

Și limpede-i vinul oprit de profet —

Alah! Mi-e rușine.