Iată luncile-nainte;

Gardul țarinei mai sus!

E nebun! Ah, mi-am adus

Și de ast-aminte.

Gardul, în copilărie.

Vecinic l-am asemănat

C-un nebun care-a plecat

Razna pe cîmpie.

Și rîdeam, făcîndu-i glume;

El tăcea răbdînd mereu.

Cîte n-am văzut și eu

De atunci prin lume!

Am văzut, mînați de soartea

Vremurilor, bieți sărmani

Alergînd pe la dușmani

Ca sa-și afle moartea!

Gardu-n zări rîzînd s-afundă,

Și mă tem a-l mai privi:

Azi, sarcastic, el ar fi

Gata să-mi răspundă!