Angelina

Baladă din Albania

Ca Dumitru-n albanime

Mai viteaz nu era nime,

Nici la braț mai viguros,

Nici la umblet mai frumos:

Era înger la iubire,

Zmeu era la războire;

Între fete curcubeu,

La bătăi trăsnet și leu.

El cu dragii săi tovarăși

La război pornit-a iarăși,

Dar pe drumul lat și-ntins

L-a cuprins un dor pe cale:

Dorul Angelinei sale.

Și el zice către frați:

Dragii mei! Voi m-așteptați,

Până-n seară, până-n noapte,

Până mâine-seară poate,

Pân mă duc la draga mea

Căci nu pot de dor de ea!

Astfel zise lin și blând

Și-apoi pleacă șuierând

Pe poteca mult bătută,

Care duce la palută!

La palat dacă-a sosit

Porțile-nchise-a găsit.

Ce-i aceasta? Niciodată

N-a fost poarta sub lăcată,

Și-acum pentr-ntâia oară

Geme poarta sub zăvoară?!

Greu uimit d-aceste, el

Bate-n poartă-ncetinel.

Vine-o babă și-l privește,

De pe zid apoi vorbește:

Ce tot bați? Mergi înapoi!

N-ai să cați nimic la noi!

Și Dumitru greu mâhnit

De răspunsul ce-a primit,

Bate-n poartă cu piciorul,

Sparge poarta cu toporul:

Intră-n casă și gemea;

Căci în casă ce vedea?

Un fecior oh, bată-l vina

Ținea-n brațe pe-Angelina,

Și glumea, și-o dezmierda

Și cu foc o săruta.

Trist Dumitru geme, zbiară

Și-n mânia lui amară

Prinde lemnul sclipicios:

Angelina cade jos,

Crud bolborosește-n sânge,

Lin oftează și se stânge.

Viperă cu două limbi!

Astăzi juri și mâini te schimbi!

Astăzi juri pentr-a-nșela,

Mâine-nșeli pentru-a jura:

Deci să moară mișelește

Inima care mințește!

Apoi crunt și disperat

Către tânăr s-a-nturnat:

Vezi cadavrul!... Dublă crimă...

Este chiar a ta victimă...

Sân zdrobit de două ori...

Pleacă fruntea... taci și... mori!

Barda fulgera prin aer;

Un suspin înfrânt și-un vaier,

Și-un fecior tânăr frumos,

Mort de bardă cade jos.

Ucigașul lung privește

Sângele cum aburește

Și tăcut ca fierul stând

El se pare tremurând:

Simte-ale mustrării icuri

Și din gene-i lunec picuri.

Iar în urmă s-a plecat,

Trupurile-a ridicat

Și-așteptând până deseară,

Cu ele-a grăbit la moară

Și la țărm groapă săpa,

Acolo le-nmormânta.

Și de-atunci Dumitru n-are

Liniște și zi cu soare;

Și d-atunci mereu plângea

Lângă moară și zicea:

Moară! pentru orișicine

Macină fărina bine!

Căci copila ce-am ucis

A fost singurul meu vis,

A fost blândă cum e steaua

Și mai albă decât neaua!

Macină fărina bine,

Moară, pentru orișicine!

Căci voinicul ucis azi

A fost nobil și viteaz!

Și pe locul, unde fu

Tânăru-ngropat, crescu

Un cipres cu frunză lată;

Unde-a fost dânsa-ngropată,

Au crescut vițe de vii.

Și d-atunci prin bătălii

Toți la chiparos s-adun

Și pe rane frunză pun:

Căci e frunza fermecată,

Vindecă ranele-ndată.

Iar la vie rând pe rând

Curg bolnavii, căci gustând

Fructul viței fermecate

Iar le dă lor sănătate.

Cluj, octombrie 1885

Share on Twitter Share on Facebook