Dacă te-am rugat vrodată, suflete, să spui, să spui,

Ai tacut! Ai fost eroul îmbrăcat cu scut și zale,

Eu am fost sărmanul cui.

Palmele spre rugă-ntinse îi sunt toată arma lui:

Herostrat ce-ncrede crimei faima biruinței sale!

lar când te-am rugat odată, inimă, să taci, să taci,

Ai vorbit! Mai lesne-ai smulge un stejar ce însuși este

Codru-ntreg între copaci,

Decât cum ai fost tu gata trista jertfă să mi-o faci!

Că sunt inimi și de ceară, asta nu-i numai poveste!

Acum ce? Plângând te vaieți că ești pustiit detot,

Suflete! și țipi de groază, inimă,-n strivirea sorții.

Înzadar v-am fost pilot:

Inima un rob nevolnic, sufletul stăpân despot

Doi nevrednici, nu de viață, ci de sfânta pace-a morții!