Colo-n jos, în jos,

Este-un plop frumos,

Plop cu frunza plină,

Neted la trupină,

Cu crengi rătezate,

Spre pământ plecate;

Iară lângă plop

Este-o casă nouă

Cu ferești vro două,

Casă șindilită

Mândru văruită,

Cu fața spre soare,

Cu ograda mare,

Cu porți ridicate,

Cu uși largi și late,

Și cu prag de fag.

Iar apoi pe prag,

Pe cel prag afară,

În amurg de seară

Lelea Fira sta,

Gheme depăna,

Sfaturi înșira

Pentru fată-sa.

C-așa-i dacă are

Fira fată mare:

Mi-o tot sfădește,

Căci fata iubește

Și se prăpădește

Dup-un feciorel,

Și-apoi pentru el

Ea rabdă ocară

Și-n casă și-afară

De s-a dus prin țară

Poveste și veste,

Și-apoi nu-i poveste,

Firei plăcea tare

Feciorul pe care

Fată-sa-l iubea,

Însă el n-avea

Averi grămădite,

N-avea căsi și vite;

Fira deci fierbea

Și mi se ciudea,

Căci dânsa voia

Fata-i să iubească

Pe-un fecior cu stare

Și cu vâlfa mare...

Tot așa și iară

Și-acum stând afară

Fira se ciudește

Și mi se sfădește;

Fata tort răschiră,

Fuse pline-nfiră

Și-nfirând oftează,

Jalnic lăcrimează

Și lăcrimând tace,

Căci n-are ce face.

Fira mi-o vedea

Și din cap dădea

Și din grai grăia:

Fată, draga mea!

Nu știu cum, nu-i bine,

Nu știu ce-i cu tine,

Că tot porți bănat

De te râd prin sat,

Și porți jale-amară

De te râd prin țară!

Nu știu ce-i cu tine

Că deloc nu-i bine

Că oftezi mereu,

Lacrimi verși din greu

Și tot gemi de sună,

Parcă ești nebună,

Și-apoi zile întregi

Tu tot vii și-alergi

Și-ți tot plângi norocul

Și nu-ți afli locul!

Nu știu ce-aș direge,

Ca să-ți dai de lege

Și să fii cuminte

Ca și mai-nainte!

Fata răschira,

Mama depăna

Și iar cuvânta:

Draga mamei, fată,

Nu fi supărată,

Nu tot suspina,

Nu tot lăcrima,

Că-mi faci gânduri grele,

De mă-omor cu ele!

Fii tu veseloasă,

Căci tu ești mireasă,

Ai mire, ca el,

Tras prin un inel

Și el ți-a adus,

Dar eu nu ți-am spus,

La grumazi mărgele,

Pe deget inele,

Brâu și-ncingători,

Zadie cu flori,

Năfrămi de mătase

Toate-n aur trase,

Pe margini tivite,

Toate-ntraurite!

Fata suspina,

Mama sta ce sta

Și iar cuvânta:

Draga mamei, fată,

Fii cuminte-odată

Și-ți alină plânsul,

Du-te după dânsul,

Căci gazdac e tare,

Multe moșii are;

Are vaci și boi,

Turme-ntregi de oi;

Are zece juguri

Și pe-atâtea pluguri.

Are vii de struguri;

Are-o casă naltă

Mândru ridicată

Casa șindilită

Mândru văruită!

Ana suspina,

Fira sta ce sta

Și iar cuvânta:

Draga mamei, fată,

Fii cuminte-odată

Și-ți alină plânsul,

Du-te după dânsul,

Căci el e frumos

La căutătură

La scurtătură,

Nalt e de statură

Și-ndesat pășește

Și se potrivește

Potrivește bine,

Draga mea, cu tine.

Lasă pe Ionel,

Nu gândi la el,

Căci sărac e tare

Și nici neamuri n-are

Și-i din viță rea

Ce zici, draga mea?!

Fata răschira,

Din greu răsufla

Și-apoi cuvânta:

Mamă, orice-i face,

Unul numa-mi place,

Unul singurel:

Numai Ionel!

Alt fecior în lume

Nu-mi trebui și-anume

Io ți-o spun o dată:

Decât măritată

După alt fecior,

Mai bine mă-omor!

S-o știi, mamă, bine

Asta de la mine!

Fira greu râdea

Și se cătrănea

Și-apoi se răstea:

Fă dar cum vei face,

Fă precum îți place,

Fă de capul tău,

Cum vei ști mai rău!

Du-te unde vrei,

Pieri din ochii mei,

Pieri-mi dinainte,

Fată fără minte!...

Iubea-și Fira fata,

Încât era gata

Pentru ea să sară

Prin apă și pară

Și d-aceea ea

De necaz plângea

Când mi se gândea,

Cum că-i lucră fata

Cum nu lucră alta!

Și d-aceea sta

Și se cugeta

Și trăia cu gândul

Zilele de-a rândul

Și-ntrebat-a finii

Și-a-ntrebat vecinii

Și-ntrebat-a frații

Și-a-ntrebat cumnații

Doar vor ști să-i spună

Vro povață bună.

Și-a umblat, umblat

Zile-ntregi prin sat

Și-a tot întrebat,

Dar i-au spus cumnații,

Rudele și frații

Și i-au spus vecinii,

Oamenii și finii

Să nu-și bată gândul

Unde nu-i cu rândul,

Să n-apuce codru,

Unde nu-i cu modru.

Însă Fira sta,

Sta și cugeta,

Mult se frământa

Și-ntrebat-a iară

Prin lume și țară

Și-a-ntrebat anume

Prin țară și lume

Pe la vrăjitori

Și descântători;

Pe la crai de meșteri,

Cari trăiesc în peșteri

Și cari pot s-adune

Dragoste p-alune

Și pot munți să-nșire

P-o sârmă subțire,

Și pot face vrajă

Și scot fier din glajă

Și din nea scot sânge

Și pot dealuri strânge,

Și ei strâng un munte

Până-l fac grăunte!

Și-apoi vrăjitorii

Și descântătorii

Bobi pe masă-ntins-au,

Păscălii deschis-au,

Bobi au înșirat,

Stele-au numărat

Și răspuns au dat

Că Fira să pună

Sâmbure de-alună

Și iarbă nebună

Mugure de paltin

Și iarba lui Tatin,

Aripă de-albină

Fir de rocoină,

Măduvă de soc,

Fir de busuioc

Să fiarbă la foc

În apă curată

Bine strecurată

Pân va aburi,

Pân va clocoti,

Până ce vor fi

Ierbile-ncâlcite,

Arse și topite.

Iar apoi și-apoi

Fira le va scoate,

Le va pune toate

Într-o băndurică,

Într-o cârpă mică

Și-apoi le va duce

Unde-i drumul cruce

Și le va-ngropa

Și-n pământ vor sta

Din zori până-n seară

Și până-n zori iară,

Farmecul să piară,

Răul să se stângă,

Vrajele să strângă

Firicele coapte:

Ceasul rău de noapte;

Dragostea copilei,

Ceasul rău al zilei!

Și-apoi Fira-n zori

Pe la cântători

Să le scoată-afară,

Și-apoi de cu seară

Când se va culca,

Le va așeza

Sub perina sa

Căci din vrăjitură

Și din făcătură

Ierbile topite

Vis îi vor trimite,

Visuri dulci și bune

Și-n vis îi vor spune,

Ce să facă biata

Să-și mântuie fata.

Fira-așa făcea,

Ea la foc punea

Sâmbure de-alună

Și iarbă nebună,

Mugure de paltin

Și iarba lui Tatin,

Aripă de-albină,

Fir de rocoină,

Măduvă de soc,

Fir de busuioc

Și-apoi le fierbea

Până clocotea

Apa din ulcea,

Până se topea

Ierburile stoarse,

Apoi mi le scoase

Și le-a îngropat

Și le-a dezgropat

Și le-a așezat

Sub perină-n pat;

Apoi se culca

Și greu vis visa,

Vis de vrăjitură,

Vis de făcătură,

Vis bun de cu seară

Pentru jale-amară

Vis de miezul nopții

Pentru vraja morții;

Vis de dimineață,

Vraja de viață.