Iar a doua zi,

Cât ce se trezi

Fira veseloasă

A ieșit din casă

Și s-a dus prin sat

Și-apoi mi-a umblat

Pe la toți cumnații

Și pe la toți frații,

Pe la toți vecinii

Și pe la toți finii,

Și le-a spus curat

Visul ce-a visat,

Că adica-n vis

O babă i-a zis,

Că Fira pe fată

S-o prefacă moartă

Și s-adune fini,

S-adune vecini

Și neamuri să strângă

Pe fată s-o plângă

Și să mi-o bocească

Să mi-o dăulească,

Și să mi se poarte

Chiar precum se port

Oamenii la mort.

Singur Ionel,

Numai singur el

Să mi se prefacă

Că nu-i supărat,

Nu-i înnegurat,

Să umble râzând

Căci Ana auzând

Glumele pe rând,

Se va necăji;

Și ea-l va urî,

Când va auzi,

Că de râs o poartă,

Măcar că ea-i moartă.

Frații și cumnații,

Finii și vecinii,

Dacă-mi obliciră

Ce vrea lelea Firă,

Mi se învoiră,

Căci almintirea, zău,

N-aveau încătrău.

Lelea Fira-apoi

Dusu-mi-s-a dus

Cu capul pe sus

Până la Ionel

Și-a vorbit cu el,

Și mi-l mai sucea

Și mi-l amăgea

Nu știu ce-i spunea,

Destul că-l făcea

De mi se-nvoia

Să râdă de fată,

Măcar că ea-i moartă.

Și-apoi veseloasă

Fira-ntoarnă-acasă

Și precum râdea

Neîncetat glumea

Și fetei zicea:

Draga mamei, fată,

Nu fi supărată,

Nu fi-nnegurată!

Căci am socotit,

Singură-am gândit,

Că n-am făcut bine

Ce-am făcut cu tine,

N-am umblat pe cale

Și-n voile tale!

Dar de-acum te las

Să faci cum îți place,

Fă dar ce vei face

Placă-ți Ionel,

Dacă-ți place el!

Dar el totuși nu-i

Chiar așa cum spui

Și el, cum văd bine,

Nu trage spre tine,

Căci te ocărește,

Te batjocorește.

Nu te mai voiește.

Ana-ngălbenea

Și din cap dădea;

Mă-sa iar zicea:

Dânsul, cum văd bine,

Nu trage spre tine,

Și-apoi dacă vrei

Poți proba o dată,

Draga mamei, fată:

Iat te fă tu moartă

Și-ți voi pune eu

Giolgi pe-obrazul tău

Și-apoi se vor strânge

Rude și te-or plânge

Ca pe morți, căci ei

Moartă te-or gândi,

Și-apoi va veni

Și-al tău Ionel,

Iară dacă el

Plânge după tine,

Atuncea vezi bine,

Că el te iubește

De se prăpădește,

Însă dacă el

Nu va fi-ntristat,

Nice supărat,

Atunci nu te are

Dragă, cum îți pare

Ție, că te are!

Ana-ntâi râdea,

Căci bine știa,

Că de-ar muri ea,

Ionel ar plânge

Până ce s-ar stânge.

Dar Fira din greu

Îi zicea mereu:

Că Ionel glumește

Însă n-o iubește.