In opressores

Fericit va fi cine va lua copiii
lor din fașă și va zdrobi capul
lor de pietrele drumului
(Psalm 123)
Tu te plângi că milă nu-i?
Mai aștepți tu mila lui?
Haina el ți-o ia din cui,
Pânea de pe masă.
Casa ta, și ei stăpâni!
Prindeți ce vă cade-n mâni,
Și-i loviți la mir, români,
Că-i la voi acasă.

Numai temniți ne-au zidit,

Numai lanțuri au gătit,

Numai cuie-au făurit,

Cruci de schingiuire:

Dar, pe moși și pe nepoți,

Și pe iad, pe dracii toți,

Nu mai vrem să fim iloți,

Nu vrem umilire!

Noi ne-am plâns și-am plâns de-ajuns,

Ne-au bătut, și ne-am ascuns;

Ne-au scuipat, și n-am răspuns -

Am crezut în soarte.

Noi murim de mii de ori:

Și e laș așa să mori!

Sus, români! Suntem datori

Numai cu o moarte

Prigoniți de soarte noi?

Slabi și de virtute goi?

Lași copii din tați eroi?

E mințit cuvântul!

Azi ne prigonesc acei

Cari ne cred tăcând la ei

Că privim tăcând la ei

Cum ne-nchid mormântul.

Stați cu mâna-n săn, flăcăi?

N-auziți plângând prin văi?

Ceru-i roșu de văpăi

Și se umflă vadul:

Dumnezeu ni-e-ntr-ajutor!

Dacă și el e de-ai lor,

Nu-l mai vrem ocrotitor:

Ne-nfrățim cu iadul.