Clădit-au grecii doară cetăți de fală pline

Și temple mari și ziduri ciclopice-au zidit,

Dar toată măiestria clădirilor eline,

Columnele de marmur și templele divine,

De mult s-au năruit.

Trăiesc numai imagini, hrănite de-amintirea

Condeiului istoric, ca vis numai trăiesc:

Dar cine poate zice că le-a pierit mărirea?

Ce cap va fi-ndărătnic să nege nemurirea

Poporului grecesc?

Nu murii țin pe-o gintă, căci murii pot să cadă;

Nu oamenii fac neamul, căci ei se nasc și mor:

Bărbații numai poartă putere și dovadă,

Dar nu prin fier și lance, ei nu înving prin spadă,

Ci-nving cu mintea lor.

Se nasc, având în suflet mari, nobile destinuri;

Trăiesc, ca să creeze, și trec ca niște regi.

Umplând a lumii goluri, golind a mării plinuri,

Ei mor deplânși de-o gintă și, chiar să moară-n chinuri.

Nicicând nu mor întregi!

Aceia sunt bărbații, cari pot s-alunge norii

Națiunilor uitate prin noapte și sub fier,

Bărbați superbi cari poartă menirile-Aurorii,

Au larg avânt de vultur și-n șir, ca și cocorii,

Ei fură foc din cer.

Oh, sfânt și nalt e darul, când ori la care neamuri

Trăiesc bărbați cu suflet, cum nouă ne-a trăit

Cipariu, căruntul duce, purtând a limbii flamuri,

Cătând să lămurească prin vii și mândre lamuri

Un grai îmbătrânit.

Căci l-a trimis Geniul luminii să-și unească

Puterea cu-ale altor bărbați cu suflet plin:

Să caute și să afle, să frângă-a lumii mască,

Întregi să ne redeie și iar să ne renască

Prin grai de la Quirin.

Și-acum răsună tonuri lugubre-n tot de-a latul

Pământurilor unde un grai găsești și-un port,

Că varsă lacrimi șipot tot colțul și tot satul,

Că gem la groapă flamuri cernite, ca bărbatul

Națiunii doarme mort!

Gândirea lui, aprinsă de-a neamului iubire,

Azi doarme-n glii și doarme întreg avântul lui!

Cipariu, care cată prin veacuri de-amintire

O limbă românească și-a limbii noastre fire,

Cipariu de-acum nu-i!

E mort Cipariu? Voi spuneți că-i mort? Dar oare poate

Să moară omul care dă vieți, care-i trimis?

Nu-i mort! În mii de piepturi, în piepturile toate,

Trăiește el de-a pururi; nici moartea nu ni-l scoate

Din piept, unde ni-e scris!

Trei scânduri și-o movilă de glii nu pot s-ascundă

Pe-un om iubit de-o lume, pe-un om de fapte mari!

Un neam întreg, ce plânge, stă gata să răspundă

Că-n veac va recunoaște cu-o inimă profundă

Pe marele Cipariu!